UNA PE ZI de Maid


Pamflet contra curentului

Cu coronavirus, încă o dată în plus, trebuie să înţelegem că pe Pământ mai au loc numai popoarele care ştiu să dea, nu cele care ştiu să ceară

Nici nu s-a terminat bine grindina în Oltenia, că oltenaşii erau deja aşezaţi la coadă, la primărie, în mână cu pozele pagubelor produse de grindină, ca să depună dosarul de despăgubiri.

Să ne uităm puţin în istorie ce au soluţii au găsit popoarele creatoare şi harnice ca să poată să facă agricultură eficientă cu investiţii şi cheltuieli minime:

  • forţa eoliană: morile de vânt (rotoarele eoliene) folosite de mii de ani în Olanda, Creta şi în ultimii 300 de ani folosite extrem de mult în America. Mici mori de vânt, puse din loc în loc pe plantaţii, care ridică apa de sub cultură şi o duc pe drumul cel mai scurt direct la rădăcina plantelor udate la picătură;
  • forţa apei: folosită încă din Antichitate. În India se foloseau roţile hidraulice la morile de apă. În Imperiul Roman morile acţionate de apă produceau făină şi erau folosite de asemenea la acţionarea gaterelor pentru tăierea lemnului şi a pietrei. Puterea unui torent de apă eliberată dintr-un rezervor a fost folosită la extracţia minereurilor, metodă descrisă încă de Pliniu cel Bătrân;
  • forţa animalelor de muncă, care au, de departe, randamentul cel mai mare în cazul fermelor de suprafeţe mici. Un animal de tracţiune (costul hranei unui cal, bou, catâr, pe zi este de 100 de ori mai mic decât valoarea apei aduse la suprafaţă de acest animal) roteşte în cerc un segment care acţionează o pompă care ridică apa din pânza freatică, de sub cultură, şi o împrăştie economic, prin udarea la picătură a plantelor din jurul pompei-puţ, acţionată de animalul de tracţiune. Instalaţiile clasice de irigaţie costă foarte mult ca investiţie şi au un randament foarte prost. Aducerea şi pomparea apei către plante se face cu un consum enorm de energie electrică sau de combustibil fosil care poluează foarte tare. Mai apoi, 90% din energia sau combustibilul consumat, cu ocazia irigării, sunt folosite pentru aducerea întregului sol al plantaţiei la un nivel normal de umiditate cât şi pentru udarea buruienilor. Plantele cultivate de abia apucă să absoarbă o mică parte din apa destinată lor. De altfel, peste tot în lume, culturile se irigă la picătură, direct la rădăcina plantei şi nu cu instalaţii clasice de irigat, în timp ce politicienii şi fermierii noştri ţipă toată ziua la televizor că guvernul nu le-a udat pământul, din plantaţiile lor de zeci de mii de hectare, cu instalaţii de irigat;
  • în vremurile mai noi pompa-puţ poate fi acţionată nu cu un animal de tracţiune ci cu curentul electric produs de un panou fotovoltaic, dispus lângă pompa-puţ;
  • pentru a se proteja de pierderile provocate de grindină sau de atacul păsărilor (graurii, ciorile), agricultorii, în vremurile mai noi, folosesc plase susţinute pe tije la înălţime potrivită. Aceste plase mai sunt deosebit de utile pentru momentele când soarele este foarte arzător, creând o umbrire parţială.

Aceste procedee, extrem de simple şi care necesită investiţii minime, permit agricultorului să obţină producţie sigură şi în condiţiile secetei sau a pagubelor produse de grindină şi păsări.

... Vezi mai mult

Prezentăm în continuare câteva aspecte care au mare legătură cu situaţia catastrofală a agriculturii din România.

România este ţara cu cel mai mare deficit între produsul românesc şi consumul populaţiei româneşti.

Averile şi numărul mare de maşini de lux, scumpe, ar trebui să se realizeze din produsele fabricate de întreprinderile româneşti, vândute şi încasate. Dar la noi, în România lucrează numai cinci milioane de oameni, pe un salariu foarte mic. Numărul mare de Mercedes-uri şi BMW-uri de lux, mai mare decât la Viena sau la Berlin, este o dovadă, fără tăgadă, a corupţiei înfiorătoare din România.

Un alt aspect important este că românii nu au patroni adevăraţi (în ţările cu mare tradiţie capitalistă, patronii utilizează majoritatea profitului obţinut, la mărirea performanţei economice a activităţii de producţie prin îmbunătăţirea tehnologiilor şi a managementului propriilor întreprinderi).

Poate aşa se explică faptul că patronii şi fermierii români nu pot să facă producţie agricolă, performantă, şi pe timp de secetă sau când bate grindina.

Este adevărat că în ţările cu experienţă mare de capitalism statul subvenţionează agricultura, dar face acest lucru pentru ca să apropie randamentul producţiei agricole de celelalte ramuri care permit tehnologizare, automatizare şi robotizare. În nicio ţară capitalistă avansată, niciodată statul nu a aruncat banii pe fereastră cu subvenţionarea agriculturii, cum se întâmplă la noi an de an.

Sunt foarte mulţi de părere că la noi se organizează prost agricultura, în mod intenţionat, pentru a putea fi jefuit statul în două moduri:

  • fermele, exploatările agricole se alcătuiesc pe suprafeţe foarte mari, mii sau zeci de mii de hectare. Noi nu avem experienţa şi nici tehnologiile pentru exploatarea eficientă a unor ferme de zeci de mii de hectare. În schimb posibilităţile de jefuire ale statului, în cazul fermelor de suprafeţe mari, sunt uriaşe. Majoritatea subvenţiilor se acordă la hectar, proprietarul fermei, de multe ori, nu utilizează corect banii obţinuţi din subvenţii.
  • bineînţeles, neobţinând producţie, pierderile regizate şi declarate sunt foarte mari, în consecinţă şi despăgubirile acordate de stat falsului fermier sunt uriaşe. De obicei falsul fermier face parte din clientela diverselor partide. Deci, patronul român îşi bagă banii, mai curând, în merţane sau mantouri de vizon pentru amantă, în loc să-şi bată capul cu mărirea randamentului economic al întreprinderii sale.


Videoclipul lui Maid

Fond muzical: Mozart - Serenade in G, Eine kleine Nachtmusik


Întoarcere la meniu