Cu Maid în Sankt Petersburg





HELLO, SUNT MAID: Astăzi vom face împreună o excursie într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii











Sankt Petersburg, cunoscut în limbajul colocvial ca Petrograd și în perioada sovietică ca Leningrad, a fost fondat de țarul Petru cel Mare, la 16 mai 1703 (după ce a recucerit Ingria de la Suedia), ca o "fereastră către Europa", care a vrut neapărat să ridice un oraș modern, aidoma Amsterdamului, unde studiase în tinerețea sa. Inițial, orașul s-a numit Sankt Piterburh (numele apostolului Petru în limba olandeză). În acest loc se aflau fortăreața suedeză Nyen, și mai nou Noteborg, în zona mlăștinoasă pe care o traversa râul Neva către gurile de vărsare din Golful Finlandei. Inspirat de exemplul orașelor Veneția și Amsterdam, Petru cel Mare a prevăzut ca principalele mijloace de transport în oraș să fie bărcile și luntrile pescărești. Până în 1850 nu s-a permis construirea unor poduri permanente peste Neva. Sankt Petersburg a fost capitala Imperiului Rus până în 1918.





De vreme ce ridicarea orașului a început în timp de război, prima construcție a fost o fortificație. Cunoscută în zilele noastre ca Fortăreața Sfinții Petru și Pavel, a avut și ea, la început, numele de Sankt Piterburh. Fortăreața a fost ridicată pe insula Iepurelui, pe malul drept al Nevei, la aproximativ 3 km de vărsarea acestuia în mare. Mlaștinile au fost secate și orașul s-a întins în toate părțile, dezvoltarea noii localități fiind făcută sub conducerea inginerilor germani invitați de țar în Rusia. Petru cel Mare a interzis construirea clădirilor din piatră pe tot întinsul imperiului, cu excepția noii capitale, în felul acesta obligând toți meșterii pietrari să vină să lucreze în Sankt Petersburg. Astăzi este cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei. Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Pentru poziția sa la Marea Baltică, a fost considerat de Pușkin o fereastră spre vest.







În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Leningradul a fost încercuit și asediat de Wehrmachtul german, în ceea ce avea să fie cunoscut drept Asediul Leningradului, începând cu 8 septembrie 1941 până pe 27 ianuarie 1944, 29 de luni în total. Peste Lacul Ladoga a fost creat un "Drum al vieții", în perioada lungă în care lacul era înghețat. Această rută de aprovizionare era însă supusă atacurilor aeriene germane, numai unul din trei camioane de transport reușind să ajungă la destinație. Aproximativ 800.000 din cei 3.000.000 de locuitori au pierit în timpul asediului. Cel mai cutremurător aspect, legat de cel mai devastator asediu din istoria lumii, este canibalismul. Istoricii au constatat că persoanele care recurgeau la consumul de carne umană erau cele mai puțin înzestrate intelectual. Unii istorici susțin că liderul sovietic Iosif Visarionovici Stalin a întârziat în mod voit despresurarea orașului și a împiedicat evacuarea locuitorilor lui din dorința de a lăsa intelectualitatea leningrădeană să piară.







S-a spus că Sankt Petersburgul a fost capul Imperiului Rus, în timp ce Moscova a fost inima lui. "Cel mai pragmatic oraș din lume", (așa cum îl descria Dostoievski), apare frecvent scriitorilor ruși ca un mecanism amenințător și inuman. Imaginea grotescă și de coșmar a orașului este descrisă în ultimele poeme ale lui Pușkin, în povestirile lui Gogol, în romanele lui Dostoievski. Numeroși aristocrați ruși și din întreaga lume, politicieni și oameni de cultură sau de știință s-au născut sau au trăit în Sankt Petersburg. Printre ei se află împărații și împărătesele Rusiei, romancierii Fiodor Dostoevski și Vladimir Nabokov, compozitorii Piotr Ilici Ceaikovski, Igor Stravinski și Dmitri șostakovici, pictorii James McNeill Whistler și Kazimir Malevici, oamenii de știință Leonhard Euler, Mihail Lomonosov, Heinrich Schliemann și Alfred Nobel, balerinii sau actorii Nikolai Cerkasov, Vaslav Nijinski, Anna Pavlova, George Balanchine și Rudolf Nureev și politicienii Gustaf Emil Mannerheim și Vladimir Putin.







Imaginea maiestuoasă a orașului este datorată detaliilor arhitecturale variate: bulevarde lungi și drepte, spații vaste, grădini și parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente și sculpturi decorative. Râul Neva, cu multele lui canale, poduri și cheiuri din granit, dă orașului o notă aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au făcut ca orașului să i se dea supranumele de "Veneția Nordului".







Altă atracție o constituie cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit uneori și muzeul în aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial.







Amplasarea Sankt Petersburgului lângă Cercul Polar de Nord, la aceeași latitudine cu orașele Helsinki, Stockholm și Oslo (60 grade N), fac ca amurgul să dureze toată noaptea în lunile mai, iunie și iulie. Acest fenomen este cunoscut ca nopțile albe (Beliye Nochi). La începutul verii, la latitudinile mai sus de 60 de grade, soarele dispare de pe linia orizontului doar la 6 grade. Această poziție a soarelui se numește "apus civil", cerul rămâne luminos pentru cea mai mare parte a nopții. Datorită poziționării orașului St. Petersburg, acesta este unul dintre locurile perfecte pentru a urmări acest fenomen minunat. În perioada nopților albe, Sankt Petersburg găzduiește o mulțime de sărbatori, festivaluri și alte evenimente culturale.









Construirea faimoasei catedrale din Sankt Petersburg a început în anul 1883, sub țarul Alexandru III, și a fost terminată în anul 1907, în timpul domniei țarului Nicolae II. Este situată pe malurile canalului Griboedov, care străbate orașul Sankt Petersburg. Cunoscută sub numele oficial de Catedrala "Învierii lui Hristos de pe Sângele Vărsat", face referire la sângele lui Alexandru al II-lea al Rusiei, asasinat în acel loc, la data de 13 martie 1881. În interiorul bisericii, chiar pe locul în care a fost omorât țarul, a fost construit un "coșciug" impresionant, căptușit cu topaz și alte pietre prețioase și semiprețioase. În catedrală găsim o suprafață de mozaic de peste 7000 de metri pătrați, fiind biserica cu cea mai mare suprafață de mozaic din lume. Biserica a avut mult de suferit în timpul revoluției ruse, interiorul acesteia fiind grav avariat, iar mai apoi Guvernul sovietic chiar a închis-o în anul 1930, fiind redeschisă în luna august a anului 1997, dupa 27 de ani de renovări și restaurări.





Sankt Petersburg este cunoscut ca un oraș al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este "Palatul de Vară", cunoscut și sub denumirea de Palatul Rastrelli (după numele arhitectului), o casă modestă, construită în stil baroc de Petru cel Mare, în Grădina de Vară. Mult mai impozante sunt palatele baroce ale companionilor săi, așa precum este Palatul Menșikov, construit după planurile arhitectului Domenico Tresini, între anii 1710 - 1716. O anexă a acestui palat a fost reconstruită pentru Petru al II-lea și acum găzduiește Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.









Muzeul Ermitaj este compus din 10 clădiri. Muzeul de artă Ermitaj, una dintre cele mai celebre construcții din Sankt-Petersburg a fost întemeiat datorită împărătesei Ecaterina a II-a. În anul 1764, țarina a poruncit să i se construiască lângă Palatul de iarnă o reședință retrasă, loc în care să poată admira tablourile de artă achiziționate. Iubitoare de artă, țarina spunea despre sine că nu se pricepe prea mult la pictură, dar îi plăcea să colecționeze tablouri. Colecția Împărătesei Ecaterina cea Mare a Rusiei a luat naștere odată cu achiziționarea a peste 200 de tablouri de la un negustor de artă berlinez, pe nume Johann Ernst Gotzkowsky. Această colecție era formată inițial dintr-o abundență de capodopere ale unor artiști precum Rembrandt, Rubens, Van Dyck, Raphael, Holbein, Tițian și mulți alții. Istoricii susțin că în timpul vieții sale, Ecaterina cea Mare a achiziționat peste 4000 de tablouri ale Vechilor Maeștri, 38000 de cărți, 10000 de nestemate gravate, 10000 de desene, 16000 de monezi și medalii.

Țarina se retrăgea la Ermitaj pentru a se recrea în compania prietenilor pe care îi supunea unor reguli stranii: atunci când intrau aici, aceștia trebuiau să păstreze liniștea, să nu caște, să renunțe la sabie, palărie, chiar și la rang și dreptul de întâietate. Cunoscutul muzeu de artă este alcătuit din patru construcții legate una de alta: Palatul de iarnă, Micul Ermitaj (arhitect J.B. M. Vallen Delamotte), Vechiul Ermitaj (arhitect M. Felten) și Teatrul Ermitaj. Prin asamblarea acestei colecții impresionante, Ecaterina cea Mare a urmărit să crească prestigiul internațional al curții imperiale rusești și a folosit-o în același timp ca o dovadă a puterii și bogăției Imperiului Rus, condus de ea, trimițând un mesaj politic important imperiilor rivale din restul Europei. Astfel, vizitarea întregului muzeu, făcând opriri de doar un minut la fiecare piesă, ar dura opt ani, potrivit site-ul oficial al muzeului.









La parterul Muzeului se găsește artă antică: arta Egiptului Antic, arta Extremului Orient, artă romană și greacă, precum și bijuterii și obiecte misterioase din aur colecționate de Petru cel Mare. La etajul principal, reședința țarilor pe vremea Imperiului Rus, regăsim picturi și sculpturi din spațiul occidental European din secolele XV-XVIII: pictură flamandă, pictură spaniolă și olandeză, sculptură europeană, arte decorative și aplicate din Europa medievală, precum și arme și armuri europene din secolele al XV-lea și al XVII-lea. La etajul doi se regăsesc: pictură și sculptură franceze din secolele XIX-XX, artă chineză și a Asiei centrale, artă bizantină, artă iraniană și a Orientului Mijlociu, pictură europeană și americană între secolele al XIX-lea-al XX-lea, pictură germană și austriacă, pictură engleză și pictură rusă între secolele al IX-lea și al XIX-lea. La etajul al treilea se află celebrii impresioniști și postimpresioniști din colecțiile Shukin și Morozov, naționalizate după Revoluția bolșevică.







Probabil cel mai cunoscut dintre palatele imperiale este "Palatul de iarnă", o clădire uriașă, cu interioare de un lux orbitor, care este astăzi sediul Muzeului Ermitaj. "Palatul de Iarnă", reședința oficială a monarhilor ruși, a fost proiectat de arhitectul Bartolomeo Rastrelli și construit între 1754 și 1762. Construcția a fost ridicată în forma unui pătrat închis, prevăzut cu o curte interioară, iar fațadele îndreptate spre Neva, Amiralitate și Piața Palatului. Arhitectul Bartolomeo Rastrelli a mai proiectat trei reședințe nobiliare pe Nevsky Prospekt: Palatul Stroganov (azi Muzeul Figurilor de Ceară), Palatul Voronțov (azi școală militară) și palatul Anicikov (azi palat al copiilor).









În anul 1837, "Palatul de iarnă" a fost devastat de un incendiu, acest accident a dus la accelerarea lucrărilor pentru construcția unui muzeu care să poată îngloba toate operele. Construcția, denumită ulterior "Noul Ermitaj", a fost ridicată între 1839 și 1851, după proiectele lui Franz Karl Leo von Klenze, arhitectul Glipotecii și Pinacaotecii din Monaco. Situat lângă "Palatul de iarnă", "Noul Ermitaj" a fost armonizat cu aspectul fast al palatului, prin decorarea cu sculpturi și fresce a fațadelor și cu reliefuri a interioarelor. Porticul cu zece figuri ale lui Atlas, situat în partea de sud, a devenit intrarea principală și emblema Noului Ermitaj. Noul muzeu, inaugurat în 1852, era compus din cincizeci și șase de lucrări și includea numeroase opere de artă plastică și decorativă.











Chiar la stânga palatului Ermitaj se află "Palatul de Marmură", construit la comanda Contelui Orlov, între 1768-1785, din diferite tipuri de marmură și proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Dintre palatele neoclasice, cel mai cunoscut este Castelul Sfântul Mihail (sau al Inginerilor), construit pentru Împăratul Pavel I, între 1797-1801, ca să înlocuiască mai vechiul "Palat de vară". "Palatul Taurida" al Prințului Potemkin (1783-1789), situat în imediata vecinătate, a folosit ca sediu pentru prima Dumă - parlamentul rusesc. Construite, de asemenea, în stil neoclasic sunt "Palatul Yusupov", "palatul Razumovski", "palatul Shuvalov" (locul în care a fost ucis Rasputin) și "Palatul Yelagin" (o vilă de vară a familiei imperiale, situată pe insula Yelagin).



HELLO, SUNT MAID: Sunt convinsă că te încântă multe dintre lucrurile văzute în excursia de astăzi.









Dacă ajungi în Sankt Peterburg trebuie să vizitezi și Muzeul Faberge. Primul ou Faberge a fost creat pentru Paștele din 1885, când țarul Alexandru al III-lea al Rusiei l-a comandat pentru soția sa, țarina Maria Fedorovna, când cuplul imperial sărbătorea a 20-a aniversare a logodnei lor. Acel ou a fost realizat din aur, învelit la exterior în email alb opac pentru a simula coaja oului. Când era deschis, înăuntru se afla un gălbenuș de ou de aur. Și acesta se deschidea, ascunzând înăuntru o altă surpriză, o găina din aur multicolor. Surpriza nu se termina aici, ea având în interior o replică de diamant a coroanei imperiale, suspendată cu un mic pandantiv de rubin. Această bijuterie, alături de alte opt ouă ce au aparținut familiei imperiale, dar și alte ouă realizate pentru alte personalități ale vremii, se află în Muzeul Faberge din Sankt Petersburg, înființat în Palatul Shuvalov de către magnatul rus Victor Vekselberg, care a achiziționat colecția, alături de alte 180 de piese, de la celebra familie Forbes.







Timp de mai bine de două secole, Teatrul Mariinsky a încântat lumea întreagă cu artiști de prestigiu, precum Osip Petrov, Fyodor Chaliapin, Anna Pavlova, Vaclav Nijinsky, Galina Ulanova, Rudolf Nureev, Natalia Makarova, Mihail Baryshnikov, Altynai Asylmuratova, Farukh Ruzimatov. Deschiderea oficială a avut loc la 5 octombrie 1783. Teatrul Mare a dat Pieței Caruselului un nou nume, care s-a păstrat până astăzi - Piața Teatrului. Ridicat după planurile arhitectului italian Antonio Rinaldi, teatrul uimea prin proporțiile impresionante și arhitectura maiestuoasă, cât și prin scena dotată cu cele mai performante echipamente din epocă. Teatrul găzduia atât spectacolele Companiei Ruse de Operă, cât și pe cele ale companiilor franceze și italiene. Incendiul devastator izbucnit în noaptea zilei de 1 ianuarie 1811 a distrus interiorul teatrului, afectându-i fațada construcției. Renovarea a durat șapte ani, Teatrul Mare redeschizându-și porțile de-abia la 3 februarie 1818, cu spectacolul de balet "Flore et Zephire".









Cea mai mare biserică este "Catedrala Sfântul Isaac", care are una dintre cele mai mari cupole din lume, construită timp de 40 de ani, sub conducerea arhitectului francez Auguste de Montferrand. O altă biserică magnifică (în stilul Empire), este "Catedrala Kazan", situată pe Nevski Prospekt, care este o copie după Basilica Sfântul Petru de la Vatican. "Biserica Mântuitorului Însângerat" este un monument grandios, în stil vechi rusesc, care marchează locul în care a fost asasinat Alexandru al II-lea, țar al Rusiei. Cum Petru cel Mare a interzis construirea turlelor în formă de ceapă, această biserică este singura în oraș cu acest tip unic de cupolă. Conform tradiției rusești, fiecare regiment al Gărzii Imperiale avea propria lui catedrală.







Catedrala Sf. Petru și Pavel, simbolul orașului de foarte multă vreme, adăpostește cavoul lui Petru cel Mare și ale altor împărați ai Rusiei. În afară de aceste patru catedrale principale (care sunt, parțial, și muzee), se află alte biserici. Dintre construcțiile baroce, cea mai grandioasă este Catedrala Smolnîi, un proiect îndrăzneț al lui Bartolomeo Rastrelli, niciodată terminată. Altă biserică importantă în același stil este Catedrala Marinei a Sfântului Nicolae, o structură splendidă dedicată Flotei Rusești, pereții exteriori fiind acoperiți cu plăci memoriale închinate marinarilor pieriți pe mare. Orașul are două biserici mici în stilul Renașterii Gotice, aceea a Sfântului Ioan Botezătorul și Cesmenskaia, amândouă proiectate de Georg Velten. Lăcașurile de cult construite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea sunt toate construite în stilurile Renaștere rusă sau Renașterea bizantină.







Moscheea din Sankt Petersburg, cea mai mare din Europa, este construită folosind ca model moscheile Timuride din Samarkand. Un templu budist, construit cu banii din donațiile lui Dalai Lama și ale budiștilor ruși și mongoli, a fost terminat în 1914. Alături de casa de oaspeți și spitalul aflate în imediata vecinătate, templul a fost un reper important pentru buriații și calmîcii aflați în tranzit prin capitală în timpul Primului Război Mondial. A fost folosit ca lăcaș de cult până în 1935, când a fost desacralizat și transformat într-o clădire civilă, iar slujitorii templului au fost aruncați în Gulag. Templul a fost redeschis în 1991.





Poate că cel mai cunoscut simbol al orașului Sankt Petersburg este statuia ecvestră a lui Petru cel Mare, dezvelită în Piața Senatului, în 1782. Considerată cea mai importantă operă a sculptorului de origine franceză Etienne Maurice Falconet, statuia ocupă un loc de frunte în literatura rusă sub numele de Călărețul de aramă (Mednii Vsadnik).









Piața Palatului este dominată de un monument unic, Coloana Alexandru (1830-1834), dintr-o singură bucată de granit roșu de Finlanda, cea mai înaltă coloană de acest fel din lume, atât de bine montată încât nu are nevoie de nici un adaos la baza sa pentru a-i asigura stabilitatea. Coloana lui Alexandru, ridicată pentru a comemora victoria trupelor rusești împotriva lui Napoleon, nu este fixată la bază. Acest gigant, de 47,5 metri înălțime și cântărind aproximativ 600 de tone, se menține în poziție verticală numai datorită greutății sale. Victoria rusească asupra lui Napoleon este comemorată de două arcuri de triumf, unul fiind la Narva, altul la Poarta Moscova. În aceeași tradiție, Cimitirul Piskarevskoe a fost deschis, în 1960, ca monument al victimelor asediului de 900 de zile al Leningradului.











Sankt Petersburg este înconjurat de reședințe imperiale, unele dintre ele fiind descrise în lista patrimoniului universal. Printre aceste reședințe se află localitatea Peterhof, cu marele "Palat de la Peterhof" (Petrodvoreț), parcul și faimoasele fântâni în cascadă, localitatea Pușkin (fostul Țarskoe Selo) cu palatul baroc Ecaterina și cu palatul neoclasic Alexandru, și localitatea Pavlovsk, care conține palatul împăratului Pavel I și una dintre cele mai vaste parcuri în stil englezesc din Europa. Peterhof, "Versailles"-ul rusesc, este un adevărat oraș al fântânilor. Are 173 de fântâni și trei cascade. Aceste fântâni au fost considerate o minune, deoarece funcționează fără pompă, numai datorită gravității unui rezervor alimentat de o rețea de canale, lacuri și ecluze. Sistemul încă funcționează, dar conductele nu mai sunt astăzi din lemn, ci din fontă.





Întoarcere la meniu