Cu Maid în Mexico City

Aeroportul Internațional Benito Juarez, cel mai aglomerat aeroport din Mexic și al doilea cel mai aglomerat din America Latină, se găsește la 13 km est de Mexico City. Aeroportul are două terminale aflate la 2 km distanță și conectate între ele printr-un Aerotren (exclusiv pentru pasagerii cu carte de îmbarcare și membrii echipajelor) și autobuze pentru publicul larg. Ambele terminale au restaurante, cafenele și baruri, precum și o mare varietate de magazine, inclusiv duty free non-stop. Hilton Mexico City Airport este situat la nivelul 3 al Terminalului 1. Pe de altă parte, Courtyard by Marriott Mexico City Airport și Camino Real Aeropuerto sunt conectate la Terminalul 1 prin pasarele pietonale. Autobuzele interurbane și Linia 4 a Metrobusului conectează aeroportul cu centrul istoric și cu alte puncte de interes.

Ciudad de Mexico - întinderi uriașe de parc metropolitan și nivel ridicat al poluării aerului

Mexico City este situat într-o vale care a fost locuită, între 100 și 900 d.Hr, de mai multe grupuri indigene. Aceste triburi erau înrudite cu toltecii, care au stabilit Tula, în aproximativ 850 d.Hr., în statul modern Hidalgo. Când toltecii au scăzut în putere și influență, în locul lor s-au ridicat culturile Acolhula, Chichimeca și Tepenaca. Orașul a fost construit inițial sub numele Tenochtitlan, deasupra lacului "Lago Texcoco", de către mexicas (aztecii) în jurul anului 1325, aceștia construind insula artificială aruncând pământ în lagună. Apoi spaniolii au cucerit această zonă, în Asediul Tenochtitlanului din 1521, și au ridicat un al doilea Mexico City deasupra ruinelor din Tenochtitlan. Ulterior au reproiectat-o și reconstruit-o în conformitate cu standardele urbane spaniole. În 1524, a fost înființată municipalitatea Mexico City, cunoscută sub numele de Mexico Tenochtitlan, iar din 1585, era cunoscută oficial ca Ciudad de Mexico (Orașul Mexic).

Planul lui Tenochtitlan atribuit lui Hernan Cortes (1524). Este format din două corpuri: o mică reprezentare a Golfului Mexic și orașul Tenochtitlan, care apare sub numele de Temixtitan

De-a lungul istoriei sale, orașul viceregal a fost victima mai multor inundații și cutremure (1555, 1580, 1607, 1629, 1707, 1714, 1806). Acest fapt a condus la decizia de drenare a bazinului lacustru al Văii Mexicului, prin construirea unui canal de drenaj și a unei gropi, pentru drenarea și eliberarea apelor prin râul Tula. Deși aceste lucrări au fost efectuate ca urmare a inundației din 1629, ele nu au putut împiedica inundarea în mod repetat a orașului Mexico între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. În 19 septembrie 1985, orașul a fost devastat de un cutremur cu magnitudinea 8,1 pe scara Richter, care a ucis circa 10.000 de persoane, potrivit cifrelor oficiale (peste 30.000, conform altor surse neoficiale).

Megalopola Mexico City este inima culturală, geografică și politică a Mexicului

Capitala Mexicului este atât cea mai veche capitală din America cât și cel mai mare oraș din America de Nord. Mexico City era cunoscut în mod tradițional sub numele de "La Ciudad de los Palacios" (Orașul Palatelor), o poreclă atribuită baronului Alexander von Humboldt când vizita orașul în secolul al XIX-lea, care, trimițând o scrisoare înapoi în Europa, a spus Mexico City ar putea rivaliza cu orice oraș important din Europa. Dar politicianul englez Charles Latrobe a fost cel care a scris cu următoarele: "... uită-te la lucrările lor: apeductele, bisericile, drumurile - și luxosul oraș al palatelor care s-a ridicat din ruinele construite din lut din Tenochtitlan.". În perioada colonială, motto -ul orașuluia fost "Muy Noble e Insigne, Muy Leal e Imperial" (Foarte nobil și distins, foarte loial și imperial). Orașul a mai fost cunoscut sub numele de la Ciudad de la Esperanza ("Orașul Speranței"), Capital en Movimiento ("Capitala în mișcare") sau Chilangolandia după porecla localnicilor chilangos.

Mexico City este comparat deseori cu New York, Mumbai (Bombay) și Shanghai

Mexico City, cel mai vechi centru urban din Emisfera Vestică, este împărțit în 16 delegaciones (districte), care la rândul lor sunt împărțite în aproximativ 250 colonias (cartiere). Orașul este situat la 2200 metri deasupra nivelului mării - altitudine mult mai mare decât orice zonă metropolitană din Statele Unite ale Americii. La vederea impunătoarelor temple ale aztecilor, conquistadorul Hernan Cortes scria că "piramida principală este mai înaltă decât turnul catedralei din Sevillia" și că măiestria pietrelor și lemnului cu care erau împodobite aceste monumente "nu poate fi egalată nicăieri în lume". Pe de o parte, acesta găsim cartiere liniștite asemănătoare unor sate rurale, iar pe de altă parte orașul este plin de viață, cosmopolit și incluzând zonele cu trafic intens. Locuitorii săi au căutat să păstreze splendoarea trecutului, inclusiv ruinele templului principal aztec, și stilul arhitectural francez al secolului al XIX-lea, conacele, palatele și bisericile coloniale grațioase.

Mexico City a îmbrățișat și modernitatea, fapt argumentat de consumul ostentativ de oțel, beton și sticlă

Centrul Istoric al orașului Mexico este cunoscut sub denumirile de Centro sau Centro Historico. Această zonă se concentrează în special pe Zocalo, piața principală din Mexic, întinzându-se în mai multe direcții, cel mai îndepărtat punct fiind Alameda Central. Centrul Istoric are o suprafață de peste 9 km2 și cuprinde nu mai puțin de 668 de străzi, 9000 de clădiri, dintre care 1550 au fost declarate edificii cu importanță istorică, multe dintre aceste clădiri istorice fiind construite între secolele al XVI-lea și al XX-lea. Pentru a fi cât mai bine conservat, centrul este împărțit în două zone: Zona A care cuprinde orașul pre-hispanic și expansiunea sa din perioada Viceregilor până la Independență, și Zona B care acoperă suprafața cu clădiri de la sfârșitul secolului al XIX-lea, considerate indispensabile pentru conservarea moștenirii culturale și arhitecturale.

În Centrul Istoric, spaniolii au început să construiască Mexicul modern, pe ruinele capitalei Imperiului Aztec, Tenochtitlan

Arhitectura colonială și europeană, dar și străzile înguste și pitorești, fac Centrul Istoric din Mexico City diferit de toate celelalte. Dintre obiectivele turistice cele mai importante din Centrul Istoric îți recomand: Piața Zocalo, Catedrala Metropolitană, Palatul Național, Templo Mayor, Nacional Monte de Piedad, Piața Manuel Gamio, Turnul Latino-American, Palatul Artelor Frumoase, superba reședință a Fridei Kahlo, piața plutitoare viu colorată din Xochimilco, piața Bazar del Sabado, Basilica de Guadalupe, Ciudad Universitaria, Palatul Poștei, Casa de los Azulejos, Piața Santo Domingo, Curtea Supremă de Justiție, Palatul Antic al Inchiziției sau Piața celor trei culturi (Plaza de las Tres Culturas). În Centrul Istoric vei găsi și foarte multe muzee interesante precum: Muzeul Național de Artă, Muzeul de Antropologie, Muzeul Franz Mayer, Muzeul Templo Mayor, Muzeul Jose Luis Cuevas, Muzeul Național San Carlos, Muzeul Mural Diego Rivera, Centrul Cultural Spaniol, Muzeul Caricaturilor, Muzeul Luminii, Muzeul Medicinei Mexicane, Muzeul Berii, Memorial 68 și multe altele.

Iubitorii de shopping se vor simți în largul lor în Centrul Istoric

Zocalo, piața principală din Centrul Istoric, era cunoscută în trecut sub numele de Piața Principală, iar astăzi numele oficial este Plaza de la Constitucion (Piața Constituției). Acest nume provine de la Constituția Cadiz semnată în Spania în anul 1812. Planurile presupuneau construirea unui monument al Independenței, însă acestea nu au fost concretizate, fiind construită numai baza acestuia, numită zocalo. Aceasta a fost distrusă acum mult timp, însă numele a fost păstrat. Zocalo a fost locul în care se adunau mexicanii încă din vremurile aztece pentru diverse ceremonii, proclamații regale, parade militare și evenimente religioase moderne, precum Festivalul Săptămânii Sfinte. Tot acolo este și locul în care se țin sărbători naționale sau în care se desfășoară proteste. Această piață este cea mai mare din lume cu o suprafață de 57.600 de metri pătrați. Piața este marginită de Catedrală, de Palatul Național, de clădirile Districtului Federal și de Portal de Mercaderes. În centrul pieței se află un catarg pe care este ridicat un steag mexican uriaș.

În piața Zocalo se desfășoară evenimente artistice și culturale

Catedrala Metropolitană, situată la nord de El Zocalo, este un simbol al identității culturale mexicane și o mărturie a istoriei coloniale, în trecut fiind un centru religios important pentru familiile înstărite din Noua Spanie. După ce spaniolii au cucerit Imperiul Aztec, conchistadorii au decis să își construiască propria biserică pe situl Templo Mayor (din orașul aztec Tenochtitlan), pentru a-și consolida puterea asupra noului domeniu cucerit. Pentru a construi biserica, Hernan Cortes și alți conchistadori au folosit pietrele din templul aztec al zeului Huitzilopochtli. În anul 1544, autoritățile ecleziaste au ordonat construirea unei catedrale noi mai somptuoase, dar abia în 1552 s-a ajuns la un acord, iar construcția s-a făcut sub supravegherea atentă a arhiepiscopului Noii Spanii. Catedrala a început să se construiască în anul 1573, în jurul bisericii existente, după ce fusese ridicată o parte suficientă pentru a se putea desfășura activitățile de bază, biserica construită de conchistadori fiind demolată pentru a permite continuarea construcției noii catedrale.

Catedrala Mitropolitană, Tabernacolul și Seminarul - Fondată în 1525, există și funcționează și în prezent

Design-ul Catedralei, cea mai mare și mai veche catedrală din America de sud și Sediul Arhiepiscopiei romano-catolice din Mexic, este un amestec de trei stiluri arhitecturale predominante din perioada colonială: Renaștere, Baroc și Neoclasic. Catedrala este situată deasupra unui fost loc aztec sacru, în apropiere de Templo Mayor, pe partea nordică a Pieței Zocalo. Catedrala a fost construită în etape între anii 1573-1813, biserica principală fiind construită după ce spaniolii au cucerit Tenochtitlan. Arhitectul spaniol Claudio de Arciniega a realizat planul clădirii inspirându-se de la catedralele gotice din Spania. Catedrala are patru fațade cu portaluri flancate de coloane și statui, domul fațadei principale fiind flancat de cele două turnuri-clopotniță (înalte de 58 de metri) având înăuntrul lor 25 de clopote. Bilanțul câtorva elemente ale construcției este impresionant: 3 portaluri principale, cinci nave, 51 de bolți, 74 arce, 40 coloane, circa 150 ferestre. În această catedrală se află două dintre cele mai mari orgi din Americi fabricate în secolul al XVIII-lea.

Capelele catedralei conțin altare ornamentate iar la subsolul catedralei există o criptă în care sunt înmormântați mulți dintre foștii arhiepiscopi

Muzeul Orașului Mexico City este localizat la câteva străzi de Zocalo, în apropiere de locul în care Hernan Cortes și Moctezuma al II-lea s-au întâlnit pentru prima dată. Clădirea în care se află muzeul a fost palatul Contelui Santiago de Calimaya, descendentul unui conchistador. Locuința a fost remodelată și a rămas a familiei până în anul 1960 când guvernul Mexicului a achiziționat-o pentru a fonda acest muzeu care a păstrat unele elemente ale vechiului palat. Pe lângă cele 26 de săli dedicate istoriei și dezvoltării Mexicului din perioada Aztecă și până astăzi, muzeul mai include o bibliotecă și atelierul de pictură al lui Joaquin Clausell care a locuit acolo de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea. Biblioteca Jaime Torres Bodet conține aproximativ 10000 de volume, majoritatea tratând subiecte ce au legătură cu orașul Mexico City. Acolo se află o colecție de ziare din secolul al XIX-lea, documente ale orașului, dar și documente originale ale legilor Consiliul Orașului.

În 1960, autoritățile au cumpărat palatul Contelui Santiago de Calimaya, transformându-l în Muzeul Orașului Mexico City

Colecția permanentă este împărțită în următoarele perioade de timp: perioada pre-hispanică, perioada colonială, secolul al XIX-lea și secolul al XX-lea. În sala pre-hispanică sunt expuse obiecte precum boluri, urne, hărți și alte obiecte care arată viața de zi cu zi a mexicanilor din acea perioadă. Sala colonială și cele dedicate secolelor XIX și XX, conțin și ele obiecte folosite în acele vremuri cum ar fi: mobilă, mese, vaze și obiecte de artă precum sculpturi și tablouri. Atelierul pictorului Joaquin Clausell ocupă câteva încăperi din partea superioară a casei unde a locuit alături de soția sa, Angela Cervantes, o descendentă a Conților Santiago de Calimaya. În săli se află 1300 de schițe ale artistului, inclusiv portrete ale unor persoane faimoase, picturi ale lui Iisus Hristos, îngeri, animale și scene mitologice, opere care înfățișează influența mișcării impresioniste și a simbolismului.

Templo Mayor (Marea Piramidă), a fost templul principal din capitala aztecă Tenochtitlan (acum Mexico City). În timpul cuceririi sale, în 1521, Hernan Cortes a distrus cea mai mare parte a piramidei, dar unele bucăți din templul antic au fost dezgropate și readuse la splendoarea de odinioară. Stilul său arhitectural aparține perioadei postclasice târzii a Mesoamericii. Situl arheologic al zilelor moderne se află la nord-est de Zocalo, principala piață din Mexico City, la colțul străzilor Seminario și Justo Siera. Templul se numea "huei teocalli", în limba nahuatl, și era dedicat celor doi zei: Huitzilopochtli, zeul războiului, și Tlaloc, zeul ploii și al agriculturii, fiecare dintre ei având un altar cu scări separate în vârful piramidei. Templul are o suprafață de 100/80 metri la bază și este așezat deasupra Incintei Sacre. Construcția primului templu a început după anul 1325 și a fost reconstruit de șase ori după aceea.

Sculptură care comemorează momentul în care Aztecii au descoperit prezicerea zeului lor Huitzilopochtli

Diferitele nivele ale templului reprezintă cosmologia în lumea aztecă. În primul rând, templul este aliniat cu punctele cardinale și are intrări care fac legătura cu drumuri ce pornesc în cele patru puncte cardinale care indică locul unde locuiesc oamenii și care se intersectează cu cele 13 niveluri ale raiului, numit Topan, și cu cele nouă niveluri ale lumii de jos, numită Mictlan. Incinta Sacră a Templo Mayor are o suprafață de 4000 mp și e înconjurată de un perete șerpuit. Printre cele mai importante clădiri se numără Calmecac, zona pentru preoți și templele dedicate lui Quetzalcoatl, Tezcatlipoca și soarelui. Multe dintre obiectele găsite in Templo Mayor erau ofrande. Deși multe dintre ele au un model mexican, câteva dintre ele aparțin altor popoare, aduse probabil ca tribut sau în urma schimbului de produse. Printre ofrande se numără: sculpturi, cuțite, vase, ornamente, minerale, plante și animale de toate tipurile și chiar rămășițe ale oamenilor sacrificați în acest scop.

Muzeul Templo Mayor - găzduiește proiectul Templo Mayor și descoperirile arheologice

Palatul Iturbide, construit ca o replică a palatului regal de la Palermo, este localizat în Centrul Istoric, pe strada Madero. Clădirea, în stil baroc cu influențe italiene, a fost construită între anii 1779 și 1785 de către Miguel de Berrio y Saldivar, Conte de San Mateo Valparaiso, ca dar de nuntă pentru fiica sa. Acesta spera să evite ca ginerele său, Marchizul de Moncada al Siciliei, să risipească averea fiicei sale, avere care provenea din minerit și acțiuni listate la bursă. Mai târziu, nepotul Contelui a preferat să nu locuiască în palat, ci să-l folosească pentru a găzdui demnitari precum viceregele Felix Calleja sau Augustin de Iturbide. Până în secolul al XVII-lea, când a fost vândut Contelui Berrio y Saldivar, situl a fost o mănăstire a Surorilor Saint Brigit. Palatul are trei etaje și un mezanin, iar fațada sa este realizată din piatră de carieră și este flancată de două turnuri fortificate.

Clădirea a preluat numele de "Palatul Iturbide" pentru că Augustin de Iturbide a locuit acolo și a acceptat acolo coroana primului Imperiu Mexican

La începutul secolului al XIX-lea, clădirea a găzduit Colegiul Mining, fiind remodelată în 1855 pentru a fi folosită, pentru mai mult de un secol, drept hotel, iar în 1965 a fost cumpărată și restaurată de Banca Națională a Mexicului. Aceasta are trei etaje și un mezanin, iar fațada sa este realizată din piatră de carieră și este flancată de două turnuri fortificate. De asemenea, aceasta este decorată cu piatră sculptată cu motive organice și geometrice cum ar fi flori, sirene și figuri grațioase. În interior, portalul are un acoperiș boltit, iar spre curtea interioară se deschide o arcadă mare decorată cu figuri geometrice. Curtea este înconjurată de optsprezece arcade susținute de coloane toscane.

"Palatul Iturbide" adăpostește Fomento Cultural Banamex

Parcul Chapultepech (Bosque de Chapultepec) este cel mai mare parc din America Latină, având o suprafață totală de peste 680 de hectare. Este considerat unul dintre cele mai frumoase parcuri urbane din lume, alături de Bois de Boulogne din Paris, Grădinile Imperiale din Tokyo și Central Park din New York. Parcul primește aproximativ 15 milioane de vizitatori anual, cu o medie de 250.000 de vizitatori zilnic. Chapultepec, "dealul lacustelor" în vechea limbă aztecă, a servit pe post de refugiu al aztecilor fără adăpost, devenind apoi o reședință de vară a nobilimii din acea vreme. În secolul al XV-lea, conducătorul Texcoco a permis ca zona să fie transformată într-o rezervație naturală. Pădurea Chapultepec a rămas cel mai mare parc din Mexico City până în zilele noastre, având o suprafață de peste 4 km pătrați acoperită de lacuri, o grădină zoologică și câteva muzee excelente. Adăpostește, încă, oamenii înstăriți ai Mexicului, acolo aflându-se actuala reședință prezidențială, Los Pinos, dar și un fost palat imperial, Castelul Chapultepec.

În Bosque de Chapultepec există 8 muzee, printre care: Muzeul Național de Antropologie, Museo del Caracol și Muzeul Național de Istorie

Castelul Chapultepec este localizat în vârful dealului cu același nume, aflat în Parcul Chapultepec din Mexico City, la o înălțime de peste 2000 de metri deasupra nivelului mării. Acest deal a fost un loc sacru pentru azteci, iar clădirile sale au avut diverse scopuri de-a lungul istoriei, servind pe post de Academie Militară, rezidență Imperială, casă prezidențială, observator și, în prezent, Muzeu Național de Istorie. Castelul Chapultepec este unul dintre cele două castele regale din Americi, precum și singurul din America de Nord care a fost folosit pentru a găzdui conducători precum împăratul mexican Maximilian I și soția sa, împărăteasa Carlota. Castelul este un loc care amintește de aristocrația mexicană. Construcția sa a început în anul 1785, însă nu a fost terminată decât după dobândirea independenței, atunci când a devenit Academia Militară Națională. În anul 1864, la sosirea împăratului Maximilian și a împărătesei Carlota, clădirea a fost remobilată complet.

În anul 1939, castelul Chapultepec a fost transformat, de către președintele Lazaro Cardenas, în Muzeul Național de Istorie

Muzeul Național de Antropologie este cel mai vizitat muzeu din Mexico City și este amplasat pe "Paseo de la Reforma", chiar în afara porților Parcului Chapultepec. La Muzeul Național de Antropologie se află cea mai mare colecție de artă mexicană antică din lume, dar și expoziții etnografice ale grupurilor indigene care se află în prezent în Mexic. La primul etaj al muzeului există 23 de săli dedicate fiecărei regiuni culturale din Mesoamerica, iar la cel de-al doilea etaj sunt localizate expozițiile etnologice. Cele mai importante exponate din Muzeul Național de Antropologie sunt Piatra Soarelui sau Calendarul Aztec, mormântul reconstituit al lui Pakal (aflat în sala de expoziție Maya), masca de jad a zeului Zapotec (aflată în sala de expoziție Oaxaca). La intrarea în muzeu, sălile de pe partea dreaptă au expoziții care înfățișează culturile dezvoltate în centrul Mexicului, în ordine cronologică, ceea ce le permite turiștilor să vadă cum s-au schimbat culturile de-a lungul timpului.

Simbolismul prehispanic în Museo Nacional de Antropologia

Palatul Artelor Frumoase (Palacio de Bellas Artes), amplasat în partea vestică a centrului istoric al orașului, este cel mai important centru cultural din Mexico City, dar și din restul țării. La începutul anilor 1900, președintele Porfirio Diaz a comandat construirea acestei clădiri și a plănuit inaugurarea clădirii ca parte a sărbătorilor ținute cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la dobândirea independenței Mexicului față de Spania. Revoluția izbucnită în anul 1910 a dus la întreruperea construcției clădirii, aceasta fiind finalizată abia în anul 1934. Considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din lume, Palatul Artelor Frumoase reprezintă o îmbinare armonioasă de mai multe stiluri, precum Art Nouveau, Art Deco și Baroc. Exteriorul cu elemente Art Nouveau reflectă planurile arhitectului italian Adamo Boari, pe când interiorul, proiectat de Federico Mariscal, cuprinde elemente Art Deco. Exteriorul Palatului Artelor Frumoase, înconjurat de grădini, este caracterizat de coloane elegante și domuri care se ridică deasupra mării de verdeață din Alameda Central.

Palatul Artelor Frumoase - vitraliu Tiffany

Turnul Latino-American este o clădire aflată în centrul orașului. Localizarea sa, înălțimea de 183 de metri, dar și istoricul său, îl fac unul dintre cele mai importante puncte de referință din oraș. Turnul Latino-American este recunoscut la scară largă ca fiind o clădire importantă din punct de vedere arhitectural, deoarece a fost primul zgârie-nori important din lume construit cu succes într-o zonă cu un risc seismic ridicat. Turnul și-a deschis ușile în anul 1956, fiind atunci cea mai înaltă clădire din America Latină și a patra ca înălțime din lume, exceptându-le pe cele din New York. Acest turn a fost construit ca sediu al companiei de asigură"La Latioamericana Seguros", înființată în 1906. Compania a ocupat etajele 4-8 din turn, iar restul au fost închiriate. Puntea de observație, aflată la etajul 44 al clădirii, este cea mai înaltă din Mexico City.

Turnul Executiv Pemex - 211 metri înălțime

Marele turn (Torre Mayor) este un zgârie-nori localizat pe Promenada Reformei (Paseo de la Reforma), construit în locul unde se afla Cinematograful Chapultepec. Construcția a început în 1999 și a fost încheiată la sfârșitul anului 2003. Cu o înălțime de peste 230 de metri și 55 de etaje este cea mai înaltă clădire din Mexic și a fost, până în 2010, cea mai înaltă clădire din America Latină, fiind întrecută atunci de "Ocean Two" din Panama. Turnul are 30.000 de mp de sticlă pe fațada sudică, cu izolare termică și fonică. Interiorul turnului este acoperit de marmură și granit, iar arhitectura sa este recunoscută ca fiind una de calitate la nivel internațional. Torre Mayor este considerat o clădire inteligentă, lifturile din turn având un detector seismic ce sesizează orice mișcare a pământului, oprind ascensoarele în cel mai apropiat punct în care pasagerii pot coborî din ele. De asemenea, are un sistem inteligent care controlează toate facilitățile și echipamentele într-un mod armonios și eficient, protejând viețile celor aflați în incintă, având și cel mai înalt și mai sigur heliport de pe continent.

Torre Mayor este una dintre cele mai rezistente clădiri de pe Pământ, fiind construit astfel încât să reziste unui cutrem de 8,5 grade pe scara Richter

Casa de los Azulejos (Casa Dalelor) sau Palacio de los Condes del Valle de Orizaba (Palatul Conților din Valea Orizaba) este un palat din secolul al XVIII-lea, construit de familia Contelui del Valle de Orizaba. Ceea ce face acest palat deosebit, într-un oraș al palatelor, este faptul că aspectul copleșitor al exteriorului casei este dat de plăcile coloniale Talavera, albastre și albe, din statul Puebla, care acoperă cele trei fațade expuse ale casei pe ambele nivele. Ferestrele, balcoanele și ușile sunt încadrate în piatră sculptată și coroane de porțelan franțuzesc. În interior, curtea principală are o fântână decorată cu mozaic, înconjurată de coloane ornamentate cu porțelan franțuzesc. La etajul al doilea al Casei Dalelor, balustradele sunt făcute din cupru, o parte adus din China și o parte făcut în Mexic. Privirea de ansamblu asupra curții interioare duce cu gândul în mare parte la stilul baroc, însă există și elemente orientale.

În interiorul Casei Dalelor există două picturi murale, prima dintre acestea fiind un păun pictat de artistul român Pacologu

Există două versiuni contradictorii care explică înfățișarea acestei clădiri cu dale, cea mai plauzibilă este cea conform căreia a cincea Contesă del Valle de Orizaba, care locuia în Puebla, a decis să se întoarcă în capitală după moartea soțului său și a remodelat casa cu dale de Puebla în 1727, ca un gest opulent menit să arate bogăția imensă a familiei. Cealaltă versiune vorbește despre un fiu al cărui stil de viață l-a determinat pe tatăl său să-i spună că dacă nu se schimba, nu își va construi niciodată "casa din dale", cu alte cuvinte, nu va reuși să agonisească nimic în viață. Așadar, ca un act de sfidare, tânărul a decis să acopere casa cu dale atunci când a moștenit-o.

Fântâna colonială baroc a palatului și restaurantul Sanborns

În partea de nord a orașului se află Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe (Basilica de Nuestra Senora de Guadalupe) care a fost construită în anul 1531 în onoarea Sfintei Fecioare cu pielea închisă la culoare, a cărei apariție miraculoasă pe dealul Tepeyac a dus la convertirea a unui număr mare de indieni. Povestea spune că acum 500 de ani, Fecioara Maria ("o doamnă frumoasă într-o mantie albastră") s-a arătat unui țăran indian pe nume Juan Diego, învățându-l pe acesta să adune trandafirii care înmuguriseră în solul stâncos. Acesta a dus cu grijă florile, în haina sa, episcopului Zumarraga, care primindu-le, a observat imaginea Sfintei Fecioare pe țesătura aspră a hainei indianului. Existența acestei icoane imprimată pe veșmânt, care își păstrează în mod miraculos culorile din anul 1531, face ca milioane de persoane să vină anual în pelerinaj la Tepeyac.

Lânga vechea biserică în stil clasic, ce datează din 1709, arhitectul Pedro Ramirez Vazquez a construit o nouă biserică în formă circulară

Templo de Nuestra Senora de Loreto, aflată în centrul istoric al orașului Mexico City, a fost ultima biserică importantă construită în timpul perioadei coloniale. În fața bisericii se află piața cu același nume, loc unde Contele de Bassoco a decis să construiască o biserică dedicată Fecioarei Loreto, omagiată în Colegiul San Gregorio. După ce iezuiții au fost alungați din dominioanele spaniole, hramul Fecioarei Loreto a fost mutat în Mănăstirea "La Encarnacion". Construcția acestei biserici a început în anul 1809 și a fost terminată în 1816, iar când biserica a fost terminată, hramul Fecioarei Loreto a fost mutat de la Mănăstirea "La Encarnacion". Cu toate acestea, în planurile bisericii se strecurase o greșeală, o parte fiind construită din piatră solidă, însă cealaltă a fost construită dintr-o piatră vulcanică ușoară, poroasă. Acest lucru a cauzat înclinarea structurii către partea de est. Până în 1832, clădirea era complet surpată așa că autoritățile au închis-o temându-se de un colaps iminent. După câțiva ani, în 1850, s-a decis că biserica este suficient de sigură și a fost redeschisă.

Biserica Loreto - una dintre puținele din Mexic care prezintă un design neoclasic

Xochimilco a fost o țintă a hegemoniei Aztece încă din cele mai vechi timpuri, probabil datorită ocupației de fermieri pe care le aveau locuitorii săi. Oamenii obișnuiau să adune vegetație și nămol din apele Lacului Xochimilco pentru a sădi grădini fertile, numite chinampas, care mai târziu au devenit sursa financiară a Imperiului Aztec. Pe măsură ce grădinile se înmulțeau, mare parte din lac a fost transformată într-o serie de canale. Aproximativ 180 de km din aceste canale au rămas până astăzi și sunt destinația favorită de weekend pentru multe persoane, Grădinile Chinampasinca fiind cultivate în special cu plante de grădină și flori precum crăciunițe și gălbenele. În fiecare weekend, canalele se umplu de bărci cu grupuri mari de prieteni și familii. Datorită semnificației culturale și istorice, canalele din Xochimilco au fost declarate Sit al Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO în anul 1987.

Tlatelolco - sit arheologic aflat în Piața celor Trei Culturi (Plaza de las Tres Culturas)

Iubitorii artei pot vizita Museo Frida Kahlo, numit și "Casa Albastră", locul în care s-a născut cunoscuta artistă Frida Kahlo în anul 1907. Autoportretele sale superbe, dar și viața tumultoasă și pasională alături de muralistul Diego Rivera au ridicat-o pe aceasta la statutul de legenda. În casa în care s-a născut, acum unul dintre cele mai populare muzee din orașul Mexico, nu se află o colecție impresionantă a operelor sale, deși există o colecție de artă populară și picturi cu icoane, precum și tablouri pictate de Frida Kahlo. În schimb, camerele și grădinile aflate aproape în aceeași stare în care le-a lăsat, îți oferă posibilitatea să arunci o privire în viața Fridei Kahlo și să o "cunoști" ca soție, iubită și artist. Această casă a fost locul în care se desfășurau evenimente sociale importante în perioada 1920-1930, la care participau toți intelectualii vremii.

Casa Frida Kahlo este împânzită de amintiri și obiecte personale care evocă viața Fridei Kahlo

Parcul Mexico (Parcul San Martin) este recunoscut pentru arhitectura și decorul Art Deco, dar și pentru că este una dintre cele mai mari zone verzi ale orașului. Recunoscut de către Institutul Național de Antropologie și Istorie ca făcând parte din moștenirea culturală a orașului, parcul a fost construit în anul 1920, atunci când s-au pus bazele cartierului care îl înconjoară, Colonia Hipodromo. Pe acel sit a existat o pistă de curse de cai, ce aparținea unei ferme a Contesei de Miravalle. Când această porțiune a fermei a fost transformată într-o zonă pentru locuințe, legile mediului din acea perioadă nu au permis și transformarea pistei în același scop, hipodromul fiind transformat în parc. În interiorul său se află foarte multe elemente ale grădinilor europene, fântâni arteziene, păsări, lacuri (pline de rațe și lebede), mici cascade și stâlpi de iluminat care seamănă cu trunchiurile copacilor. Unii copaci au fost plantați la deschiderea parcului, iar multe plante, cât și câteva specii de copaci, provin din zone umede ale Mediteranei: chiparoși, mimoze și palmieri, dar și bambuși din zonele exotice.

Parcul Alameda Central are alei care îl traversează în diagonală

Muzeul Tequilei

Legenda Tequilei amintește de vremea aztecilor, când fulgerul a săgetat o plantă de pe un câmp de agave. Planta s-a copt și a fermentat în mod natural, iar indienii au observat că o substanță parfumată picura din aceasta. Ei au băut "nectarul" și l-au considerat ca "venit din cer, un amestec de fulger și foc", un semn al zeilor. Băutura a fost numită întâi "vino mezcal", numele de Tequila venind de la "Tequiatl" (cuvânt indian), care înseamnă "Cel care bea de mai multe ori", dar și "tribut, impozit, muncă". O altă poveste este cea despre cacao. Suveranul Montezuma al marelui Imperiu Aztec obișnuia să deguste o băutură spumoasă de ciocolată (într-o ceașcă de aur), făcută din cacao, sau ciocolată cu miere aromată cu flori uscate și vanilie, ciocolată cu portocale, ciocolată neagră și ciocolată albă. Astfel ciocolata caldă a împăraților azteci s-a păstrat până astăzi.

Viața de noapte din Mexico City oferă tot ceea ce își poate dori un turist dornic de distracție

În ceea ce privește gastronomia locală, orașul este o dolină pentru tradițiile culinare ale țării. Vechea tradiție gastronomică a Văii Mexicului a dispărut, însoțită de o dificultate tot mai mare în obținerea ingredientelor care erau originare din bazinul lacului. În zilele de sărbătoare, mexicanii prepară un fel de plăcinte fragede sau crocante (numite "tortillas") și niște bomboane pe bază de dovleac și cartofi dulci uscați. Gustările tipice mexicane precum "tlacoyo" sunt consumate zilnic pe străzi. Acestea sunt o tortilla groasă, ovală și lungă (de obicei făcută din porumb albastru) umplută cu fasole, haba sau brânză de vaci. La fel sunt consumate și tradiționalele fripturi tacos, suadero și "al pastor", și quesadilla cu ingrediente precum flori de dovleac, huitlacoche, cartofi cu chorizo, carne tocată și multe alte tocane. Toate însoțite de diverse stiluri de sos verde și roșu, ceapă la grătar, nopales și fasole. De asemenea, tradiționale sunt și "guajolotas" (cu sos verde sau sos mole), cunoscute și sub numele de torta de tamal, sandvișuri compuse dintr-un tamal plasat în interiorul unui bolillo sau o telera, care este o versiune mai rotundă a unui bolillo.

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu