Pe Pământ este loc şi pentru buni, şi pentru răi. Se vede de la o poştă că Michiduţă îşi face datoria în mod exemplar şi are grijă de supuşii săi, cei răi. Unii sunt de părere însă că Dumnezeu nu ar fi un şef la fel de bun. Dacă un paranoic sau un criminal îşi pune în cap ceva, mai întotdeauna proiectul lui, cu ajutorul lui Michiduţă, este dus la bun sfârşit. Dacă însă un om bun, cum este Tanczos Barna, îşi propune să nu se mai taie ilegal pădurile, în anul următor, într-o clipă de aţipire a lui Dumnezeu, se taie ilegal cu 35% mai multe hectare.
Istoria ne-a arătat că şansa de a accede la putere, în fruntea unui popor, a fost de 100 de ori mai mare pentru slujitorii răului decât pentru cei valoroşi şi bine intenţionaţi.
De câte ori pe pământul ăsta un popor a ales să fie condus de o Maica Tereza sau de un Alexander Fleming, care prin munca lui a salvat de la moarte miliarde de oameni? Noi zicem că aproape niciodată. În schimb, lista nenorociţilor, dictatorilor şi criminalilor, puşi chiar de poporul lor în frunte, este nesfârşită. Să enumerăm doar câţiva care s-au făcut celebri prin răutăţile lor:
Să facem câteva observaţii:
Să vedem acum dacă raţionamentele noastre se aplică la cei de pe lista de mai sus sau sunt bazaconii.
Mao Zedong, cel mai criminal dintre paranoici: de tânăr l-au obosit studiile şi la jumătatea lor le-a întrerupt şi s-a făcut revoluţionar. Din momentul în care a devenit şeful partidului comunist şi-a adus aminte de ele şi şi-a terminat studiile în câteva ore (dar nu Colegiul naţional da apărare, ca Dragnea, ci alte studii). Dar în sinea lui, fiind un om bolnav dar inteligent, a trebuit să-şi recunoască că nu a putut să fie intelectual de-adevăratelea. Din acel moment şi-a implantat în creierul său complexul de inferioritate cu intelectualii şi tot restul vieţii lui cum prindea un intelectual, îl omora.
Iosif Stalin, locul doi la criminali între paranoici: puţină lume ştie că Stalin nu a fost rus. Stalin a fost georgian. Georgienii sunt unul dintre popoarele cele mai vechi şi civilizate popoare din Europa. Georgienii sunt unul dintre puţinele popoare care şi-au creat propriul alfabet. Există cărţi scrise cu alfabetul lor din anul 1100. Georgia, de-a lungul istoriei, a fost tot timpul când independentă, când sub ocupaţie rusească. Georgienii scriau cărţi (1100) când ruşii nici nu existau (Rusia kieveană-1450). Stalin avea un dispreţ şi o ură extraordinară pe ruşi. Când Stalin a devenit şeful Uniunii Sovietice (1922), Georgia era sub ocupaţie rusească. Şi uite aşa Stalin a prins şi a omorât peste 60 de milioane de ruşi.
Adolf Hitler, un psihopat monstru şi criminal: cum a putut să fie susţinut de unul dintre popoarele cele mai civilizate şi evoluate? Când Hitler a pornit războiul invadând Polonia, în '39, nemţii îl iubeau la nebunie pe Hitler, dar culmea este că au continuat să-l susţină şi să lupte pe front sub comanda lui şi în '43 când absolut toţi nemţii ştiau cu precizie că pe coşurile lagărelor de exterminare ieşea fum gros, din afumătură de evreu. Mulţi nobili nemţi aveau portofele pe care se vedea slab un cod de 5 cifre care era numărul de pe pielea evreului din care se făcuse portofelul. Hitler era paranoic, dar şi mulţi dintre nemţii de rând erau paranoici. Aşa se explică faptul că un monstru ca Hitler a fost susţinut în Germania. Fiecare neamţ se naşte liniştit că el este cel mai deştept, cel mai arian. De aia nemţii nu învaţă nicio limbă străină, fiindcă noi toţi trebuie să ştim nemţeşte. Un singur popor le strică liniştea: evreii. Hitler a simţit că nemţii au un singur morcov: evreii. De aia din '35 Hitler a început să promoveze progresiv antisemitismul, ca să-şi facă o bază de susţinere, ca în '43 să poată să-i facă pe evrei portofele şi semne de carte.
Putin şi Lukaşenko merg la tratamentul pentru paranoici la aceeaşi clinică din străinătate, din Crimeea. Putin, din instinct sau de la KGB, s-a gândit că din cauza carantinei s-ar putea să nu mai fie posibil să meargă în străinătate la tratament. Atunci, pentru el şi pentru prietenul lui, a schimbat regimul Crimeei, anexând-o. Putin şi Lukaşenko pot să-şi facă de cap ştiind că vor fi susţinuţi de popoarele lor fiindcă au acelaşi complex de inferioritate. Cu toţii ştiu că nu pot să facă nimic ca lumea. Orice ar meşteri, din orice material, la capul benzii de montaj iese tot un Kalaşnikov. Ei niciodată nu vor putea face un motor de Mercedes sau un procesor Snapdragon. Nu vor putea pentru că le va tremura mâna. De la fumul de mahorcă sau de la vaporii de vodcă. Ţarul Putin ştie că va putea să domnească şi 300 de ani, dacă este sănătos, pentru că ruşii ştiu că cu Putin nu vor fi niciodată obligaţi să facă ceva bine. Ţarul, cu rublele obţinute din vânzarea resurselor naturale căzute din cer, le va da raţia zilnică de mahorcă, vodcă şi etnobotanice.
În fiecare zi, de oriunde, numai veşti proaste. Peste tot, anormalul a înlocuit normalul, nedreptatea a înlocuit dreptatea, urâtul a înlocuit frumosul.
Un mic exemplu: Mao s-a lăudat şi a recunoscut că a executat 46.000 de cercetători şi a zdrobit degetele marelui pianist Li Min-Chan pentru că el nu a putut să aibă în mod corect o diplomă de intelectual. Poate aşa putem explica de ce şi la noi, în anii '90,'91,'92, la Mineriade, cea mai mare şi vizibilă pancartă era nu cea cu "Jos comunismul" ci cea cu "Noi muncim, noi nu gândim".