Romania, singura tara plina de revolutionari si fara nici un contrarevolutionar

Dupa Revolutia din '89 Romania s-a pus in situatia dificila de a alcatui rapid 2 liste: o lista cu contrarevolutionarii, care urmau sa primeasca cu celeritate din partea justitiei condamnari cu executare, si lista cu partea adversa (revolutionarii), care urmau sa primeasca lunar importante sume de bani si alte mari avantaje. Este interesant de remarcat ca prima lista este in curs de completare (de fapt au acceptat doar 2 doritori) in timp ce cea de-a doua lista este in continua dezvoltare (deocamdata numai 23.000 de certificati). Cei 2 contrarevolutionarii din prima tabara, complet neinarmati, intrucat arme primisera doar cei din tabara lui Iliescu, au putut sa tina piept, timp de 15 zile, celor 23.000 de posesori de certificat de revolutionar. Mai mult, pe acesti 2 contrarevolutionari de origine necunoscuta, care au reusit sa raneasca 5000 de victime si pe 1116 sa le si omoare, nu i-a mai vazut nimeni, reusind sa dispara fara urma, in timp ce victimele lor mai sunt plimbate si in zilele noastre prin spitale, pentru a li se reduce si mai mult lista de medicamente si proteze compensate. Si acum sa redevenim seriosi. Daca nu au fost contrarevolutionari, de catre cine si din ordinul cui au fost raniti sau omorati atatia oameni? Daca nu au fost contrarevolutionari, atunci de ce o tara atat de saraca da atatia bani si avantaje celor 23.000 de falsi luptatori impotriva unui inamic inexistent?