După baie ne schimbăm lenjeria cu alta luată tot din coşul de rufe murdare

Am văzut la televizor că toată naţia a răsuflat uşurată că a trecut moţiunea. Majoritatea analiştilor, oameni de altfel serioşi, a explicat că am scăpat nu numai de guvernul Dăncilă, că de fapt scăpăm de PSD. Intrăm în era post pesedistă. Ca şi cum numărarea voturilor la moţiune a produs şi modificări serioase în genele răspunzătoare de asistare din ADN-ul poporului român. Ca şi cum numărarea cu atenţie si reverificarea pe smartphone ne-a făcut deodată mai performanţi când mergem la serviciu (trecând peste faptul că cunoaştem puţini cu serviciu în sfera productivă). Tare mi-e teamă că importanţa trecerii moţiunii este la fel de mare cu importanţa faptului că Rachela se bagă în pat, cu lenjerie sau fără lenjerie, înainte de noaptea nunţii. Oameni care păreau că nu au handicap intelectual, ţipă la televizor că este foarte important ca în secundele următoare să facem un nou guvern şi să legiferăm alegerea primarilor în două tururi. De ce atâta grabă, de ce atâta stres? Ca şi cum s-ar fi anunţat că un meteorit mare se îndreaptă direct către inima Pământului. Păi de ce să facem în grabă un nou guvern? Păi, vrem să nu mai duhnească în casă când musafirii sună la uşă, schimbându-ne albiturile tot cu unele din coşul de rufe murdare? Să înlocuim în grabă analfabeţii şi penalii PSD-işti tot cu nişte penali pe care i-am mai probat de 5 ori, pe fiecare, în aceşti 30 de ani? Avem vreun motiv să schimbăm în viteză modul de alegere al primarilor PSD-işti, cu unii noi dar care fac parte din acelaşi angrenaj al ciumei roşii, format în 30 de ani şi care controlează în totalitate populaţia locală? Nu a plecat PSD-ul, dimpotrivă. În calmul din jurul prostiei şi agramării, românii au putut să mai respire un pic. Dar de acum ţineţi-vă de ce puteţi, vine gradul 8, triunghiul Ponta-Gabi-Florentin, cu mult mai inteligent, mai eficient şi mai fără milă.