Cu Maid în Siracuza (Siracusa)

Cel mai apropiat aeroport de Siracuza este Fontanarosa Catania, cunoscut și sub denumirea de Aeroportul Vincenzo Bellini, și care se află la 4 km sud-vest de centrul orasului Catania. Aeroportul, al doilea oraș ca mărime de pe insula italiană Sicilia, este numit după compozitorul de operă Vincenzo Bellini, care s-a născut în Catania. Distanța dintre Siracuza și Catania nu este prea mare, aprox. 65 km., și ai două variante de transport public către Siracusa: trenul și autobuzul. Drumul până la Siracusa nu-i deloc spectaculos, urmărind linia coastei destul de departe de mare, abia pe ultimii 10-15 km se apropie, dar zona arată destul de industrial.

Siracuza poate fi împărțit în două zone diferite: insula Ortigia și orașul principal

Siracuza, aflată pe coasta sud-estică a Siciliei, la 60 km sud de Catania, parte pe insula mare, parte pe insula Ortigia, a fost timp de 500 de ani cel mai important centru al puterii grecești în Sicilia, jucând un rol-cheie atunci când era una din marile puteri ale Mediteranei, Cicero numind Siracusa "cel mai mare oraș grecesc și cel mai frumos dintre toate". În timp ce Siracusa era o colonie grecească, orașul l-a dat pe Arhimede, născut în anul 287 î.Hr. și considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor. Orașul fondat de grecii din Corint și Tenea a fost unul dintre cele mai bogate și a jucat un rol extrem important până când Palermo i-a luat locul și a devenit capitala Siciliei. Orașul este notabil pentru istoria sa greacă bogată, pentru arhitectură, amfiteatre, cultură. Fabuloasele descoperiri, provenind din siturile de pe întreg cuprinsul Siciliei, sunt expuse într-un impresionant muzeu.

Arhimede este cel care a spus "Eureka!". Atunci când a intrat într-o baie a observat că nivelul apei a crescut. Acest lucru l-a făcut să înțeleagă că volumul de apă deplasat este egal cu volumul obiectului scufundat

Istoria Siracusei a început în anul 734 (sau 733) î.e.n., când grecii din Corint și Tenea, conduși de Archias, au colonizat insula Ortigia și s-au stabilit în zona portului natural din regiune, extinzându-se rapid pe continent. În timpul Războiului peloponesiac, Siracusa a respins o armată de invazie ateniană, iar în timpul domniei lui Dionysos I cel Bătrân, a devenit cel mai puternic dintre orașele ale Magna Grecia. Siracuza a fost aliată cu Sparta și Corint împotriva Atenei, dominată de Magna Grecia, și a fost orașul său cel mai important. Colonia a continuat să înflorească sub conducerea primului tiran al Siracuzei, Gelon (540-478 î.Hr.), și până în secolul al V-lea î.Hr., orașul a ajuns să rivalizeze cu Atena. În anul 415 î.Hr. atenienii au încercat să invadeze Siracuza, dar flota lor a fost anihilată și prizonierii au fost închiși în cariera de piatră unde este acum parcul arheologic.

Potrivit Noului Testament, în vremurile biblice, în drumul său de la Malta la Roma (unde urma să fie judecat), apostolul Pavel a stat trei zile în Siracuza

Există multe variante atestate ale acestui oraș vechi de 2.700 de ani. Era cunoscut de grecii antici ca Syrakousai, iar de grecii medievali ca Syrakosai sau Syrako. Teoria cea mai acceptabilă este că fenicienii o numeau "Sour-ha-Kussim", care înseamna "Piatra pescărușilor", de la care ar proveni numele de Siracuza. O posibilă origine a numelui orașului a fost dată de Vibius Sequester (autorul latin al listelor de nume geografice), citându-l mai întâi pe Stephanus Byzantius (un gramatician bizantin și autorul unui important dicționar geografic intitulat Ethnica) prin faptul că a existat o mlaștină siracuziană numită Syrako, și în al doilea rând din Periegesis (jurnal de călătorie) lui Marcian, în care se spune că Archias a dat orașului numele de la mlaștina din apropiere, numită Syrako, un nume atestat și de dramaturgul și filozoful grec Epicharmus.

Catedrala din Noto, una dintre numeroasele clădiri construite în stil baroc sicilian după cutremurul din 1693

Siracuza și zona înconjurătoare au fost locuite din cele mai vechi timpuri, așa cum arată descoperirile din satele Stentinello, Ognina, Plemmirio, Matrensa, Cozzo Pantano și Thapsos, care aveau deja o relație cu Grecia miceneană. În Siracuza se regăsesc ruinele teatrului grecesc, peștera Urechea lui Dionisos, Piața din Ortygia, Domul din Siracuza, Sanctuarul Madonna della Lacrima, Castelul Maniace, Castelul Eurialo, Templul lui Apollo din Siracuza, Fonte Arethusa și Piața lui Arhimede. Pentru bogăția ei culturală și arhitecturală, orașul este listat de UNESCO ca sit al Patrimoniului Universal, împreună cu necropola de la Pantalica. În zona centrală, orașul în sine are o populație de aproximativ 125.000 de oameni. Patronul spiritual al orașului Siracuza este Sfânta Lucia da Siracusa, un martir creștin, ziua sfintei fiind sărbătorită pe data de 13 decembrie.

Cum Syracuse a fost locuită de mii de ani, are o multitudine de atracții vechi

Parcul arheologic din partea de vest a orașului Syracuse este, fără îndoială, una dintre principalele atracții ale regiunii. Creat între 1952 și 1955, Parcul Arheologic Neapolis conține cele mai remarcabile clădiri din istoria Siciliei grecești și romane: Teatrul grec, zona Nymphaeum (cu peștera), Sanctuarul lui Apollo, Altarul Ierone II (tiranul din Siracuza între 265 și 215 î.Hr.), Amfiteatrul Roman, cele mai mari cariere de piatră, Necropola Grotticelle, Biserica San Nicolo dei Cordari, Teatrul Liniar. Biserica "San Nicolo ai Cordari" a fost construită în perioada normandă, imediat după perioada de dominație arabă în orașul Arezzo. Sub ea se află așa-numitul Bazin Roman. În 1093, în biserică a fost săvârșită înmormântarea contelui de Siracuza, Giordano d'Altavilla, fiul marelui conte Roger I al Siciliei. Normanzii au vrut să i-o dedice lui San Nicolo di Mira.

Biserica "San Nicolo dei Cordari"

Cele mai renumite ruine străvechi de aici sunt cele ale Teatrului grecesc, unul dintre cele mai bine conservate teatre din Sicilia și o atracție deosebită. Construit în jurul anului 470 î.Hr., în acest vechi amfiteatru, cu un diametru de 138 de metri, s-au jucat mari tragedii și comedii a câtorva scriitori legendari precum Eschil și Sofocle. Multe dintre părțile sale arhitecturale importante au fost distruse și exportate de spanioli în 1500. Chiar și astăzi, la Teatrul Grecesc, se retrăiesc gloriile trecutului, în perioada primăvară-vară punându-se în scenă tragedii grecești.

Bazinul roman - rezervor de apă

O altă bijuterie adevărată în cadrul Parcului Arheologic este impresionantul Amfiteatru Roman, una dintre cele mai mari arene de acest gen, fiind al treilea mare amfiteatru din Italia, după cele din Roma și Verona. Acesta a fost construit în perioada augustiniană și a fost redescoperit în 1839 de ducele de Serradifalco, la doar o scurtă distanță de Teatrul Grec. La fel ca vecinul său, această structură rămâne într-o stare remarcabilă, în ciuda vârstei înaintate. Construit în secolul al III-lea, amfiteatrul are o formă eliptică, cu o intrare arcuită mare la fiecare capăt. Cioplit aproape în întregime în stâncă, a fost construit pentru a găzdui concursuri ale gladiatorilor, lupte aprige între animale și simulări de lupte navale. Încă se mai pot vedea o mare parte din scaunele de pe ambele părți și poți vedea, de asemenea, rămășițele pasajelor și încăperilor subterane care ar fi fost folosite de gladiatorii care au luptat aici. În centrul amfiteatrului se află o gaură dreptunghiulară, în care se crede că se scurgea sângele celor răniți.

Blocuri de piatră bazală ale Arcului de Trimf al lui Augustus, din Siracuza

Altarul lui Hieron II este o altă mare lucrare monumentală în Parcul Arheologic din Neapolis. În zona în care astăzi se află acest monument în formă de altar era probabil o clădire dedicată lui Zeus Eleutherios ("eliberator"), în fața căreia s-a sărbătorit un rit după expulzarea (în 466 î.Hr.) ultimului tiran al Dinomenidelor, Trasibulo din Siracuza. Ritul în cinstea lui Zeus Eleutherios, cu ocazia festivităților numite Eleutheria, pare să fi constat din jocuri sportive și sacrificarea a 450 de tauri. Ceea ce a rămas astăzi sunt aproape exclusiv structurile de bază, obținute în partea inferioară a versantului stâncos al Colle Temenite. De fapt, structura blocului superior a fost aproape complet înlăturată în secolul al XVI-lea pentru a fi reutilizată în construcția fortificațiilor spaniole ale orașului.

Altarul lui Hieron la începutul secolului al XX-lea

Grotta del Ninfeo este o cavitate artificială din stânca dealului Temenite (numit după grecescul "temenos" - "incinta sacră"), situată în parcul arheologic Neapolis, pe o terasă dreptunghiulară care se desfășoară alături de teatrul grecesc și se deschide în centrul zidului stâncos, unde odată era un portic închis în forma literei "L". La intrare se aflau statui dedicate Muzelor, dintre care trei (datate în secolul al II-lea î.Hr.) se mai păstrează și sunt expuse la Museo archeologico regionale Paolo Orsi. Apa care ajunge în interiorul peșterii provine din două apeducte diferite; unul se numește "apeductul Nymphaeum", din epoca greacă, și își ia numele de la peștera terasei temenite, în timp ce cealaltă este apeductul Galermi, tot din epoca greacă. Se crede că Nymphaeumul siracusan a fost sediul antic al Mouseionului (sanctuarul muzelor), sediul breslei artiștilor, unde actorii siracusani s-au adunat înainte de a coborî la teatru pentru a recita comediile sau tragediile lor din timpul lui Epicarmo și Eschil.

Parcul Arheologic Neapolis - Necropola lângă Teatrul Grec

Via dei Sepolcri este un drum sugestiv de 150 de metri lungime care duce spre vârful Colle Temenite unde au fost identificate rămășițele Sanctuarului Apollo Temenit (termenul grecesc "Temenos" care înseamnă "incintă sacră") care își dă numele întregului deal. Trecând-o poți vedea zidurile stâncoase înalte care o înconjoară pe ambele părți și sanctuarele votive care au fost excavate pe parcurs. Siracuza, având o tradiție greacă importantă, cunoștea și practica cultul eroilor care, în vremuri străvechi, erau considerați "semizei". Apoi, în epoca greacă ulterioară, când se vorbea despre despre "erou" se făcea referire la un "decedat" care se distinsese în mod deosebit în viață și din acest motiv, când era mort, merita să fie considerat erou sau să fie onorat și venerat ca eroi. Drumul care duce în sus și se curbează mai întâi spre vest și apoi spre nord, ducând la cel mai înalt punct al dealului Syracusan.

Casa morarilor - identificată drept ultima moară rămasă pe dealul Temenite

Necropola Grotticelle și Mormântul lui Arhimede

Necropola Grotticelle indică zona unui cimitir grec și roman situat în apropierea parcului arheologic. Mormintele grecești ocupă numai un colț al necropolei, în schimb mormintele romane sunt numeroase. Cimitirul a rămas în uz din epoca arhaică târzie până în epoca elenistică. La sud și, de asemenea, vizibil de la drumul care mărgineste parcul, se găsește situat "Mormântul lui Arhimede". Acesta este o cameră mortuară, montată de romani în două rânduri de nișe și decorat cu două frumoase coloane în stil doric. De fapt, nu se știe sigur dacă această cameră mortuară este a marelui om de știință din Siracuza, dar cum legendele locale prind, este unul dintre cele mai vizitate locuri din regiune.

Latomia dei Cappuccini - carieră exploatată pentru piatră

Latomia del Paradiso, cunoscută și sub numele de Urechea lui Dionysius

Siracuza are mai multe Latomia (cariere) diferite care au fost lucrate începând cu secolul al VI-lea și exploatate pentru piatră. Această piatră a fost folosită pe scară largă în construcția a numeroase repere și case ale orașelor. Cea mai cunoscută Latomie este Latomia del Paradiso, cunoscută și sub numele de Urechea lui Dionysius. Numele i-a fost dat de Caravaggio în timpul vizitei sale din 1608. În această carieră se află o galerie impresionantă, lungă de 60 de metri și cu o înălțime de 11 metri. Înconjurată de păduri superbe, cariera este destul de bine ascunsă și fără să te uiți, nu ai ști că e acolo. Legenda acestui loc susține că Dionysos și-a închis adversarii aici, reușind ca în acest fel să le asculte dialogurile. Oamenii vin aici de pretutindeni pentru a auzi ecoul masiv din interiorul peșterii, ecou cauzat de un oarecare efect acustic ciudat, care amplifică de 16 ori sunetele.

Centrul istoric al orașului se află pe Insula Ortigia, fiind un labirint de mici străzi, sărăcăcioase în unele părți, dar cu mult șarm baroc, cu magazine, cafenele și restaurante. Insula, de asemenea, cunoscută sub numele de Citta Vecchia (Orașul Vechi), conține multe repere istorice. Imnul homeric al lui Delian Apollo, spune că zeița Leto s-a oprit la Ortigia pentru a da naștere lui Artemis, întâia născută dintre gemenii ei. Vânată de Hera, Leto s-a ascuns în insula "care umblă", Delos, pe care Poseidon o scosese la iveală, unde i-a dat naștere și lui Apollo. Alte surse antice afirmă că gemenii s-au născut în același loc, în Delos sau Ortigia. Mai mult, au existat alte multe locuri numite Ortigia, astfel încât identificarea este incertă.

Insula Ortigia

Una dintre piețele centrale din insula istorică Ortygia este Piazza del Duomo. Caracterul încoronat al pieței este catedrala menționată mai sus, dar conține și alte câteva structuri fantastice și este, în general, un loc interesant de explorat. Alte structuri notabile includ Palazzo della Sovrintendenza, primăria și Chiesa di Santa Lucia alla Badia. În plus, există și o grădină frumoasă și o serie de restaurante și cafenele. În anumite zile, aici se ține aici o piață locală, locul perfect pentru a obține o afacere.

Biserica Sfânta Lucia se află pe locul unde Sfânta Lucia a fost martirizată în anul 304

În centrul insulei Ortigia se află încântătoarea Piazza di Archimede, un scuar fermecător mărginit de clădiri care reprezintă toată istoria siciliană, de la Evul Mediu la perioada barocă. Mergând în sensul acelor de ceasornic vei întâlni palatul Băncii Sicilia, construit în 1928, caracterizat printr-un portal încadrat de coloane. Pe partea de est se află un Palazzo construit între anii 1773 - 1800, cu fațada sa ușor convexă și neregulată.

În centrul Piazza di Archimede este situată fântâna Diana realizată de sculptorul Giulio Moschetti în 1906

În Piazza di Archimede se află și noul muzeu Arkimedeion, deschis în decembrie 2011, un muzeu științific și tehnologic dedicat matematicianului și fizicianului Arhimede, care a trăit aici între anii 287 - 212 î.Hr. Muzeul conține trei sectii mari: mașini de război/pace, matematică și geometrie, fizică, statică și hidrostatică, precum și un planetariu. În interiorul muzeului, prin intermediul a 24 de exponate interactive concepute special pentru a capta atentia publicului, sunt ilustrate marile invenții și decoperiri științifice ale lui Arhimede. Fiecare exponat este însoțit de o prezentare care permite vizitatorilor să înțeleagă mai bine marile descoperiri matematice (măsurători ale suprafețelor și volumelor, cuadratura cercului, calculul centrului de greutate al corpurilor solide) și descoperiri fizice (principiul pârghiei, principiul corpurilor plutitoare) efectuate de către geniul din Siracuza.

Muzeul Arkimedeion cuprinde note istorice și informații despre activitatea lui Arhimede

Museo di Palazzo Regionale Bellomo este o galerie regională situată pe insula Ortigia, la sud de catedrală. Aceasta se află în fosta mănăstire a Sf. Benedict. Muzeul este format din două clădiri: Palazzo Parisio, construit în secolul al XIII-lea și reamenajat în secolul XV, și Palazzo Bellomo, construit în 1365 și, de asemenea, remenajat. Acesta din urmă a fost reședinta familiei Bellomo. În 1725 clădirea a fost achiziționată de către mănăstire și a devenit o parte a acesteia. Cel mai important aspect al muzeului este pinacoteca care conține lucrări în principal din secolele XV - XVII. Aici se găsesc două lucrări celebre: "Înmormântarea Sf. Lucia", sfânta patroană a Siracuzei, realizată de Caravaggio în 1609, și o lucrare din 1474, realizată de Antonello da Messina, "L'Annunciazione". Pictura provine din biserica Palazzolo Acreide și din cauza restaurărilor frecvente a fost deteriorată.

Palazzo Interlandi Pizzuti

Palatul Vermexio, numit și Palatul Senatului, a fost comandat de guvern arhitectului Giovanni Vermexio, pentru a înlocui sediul vechii Camere Regionale din Siracuza. Clădirea a devenit apoi palatul guvernului orașului, aici găsindu-se până în prezent birourile primăriei. Această clădire poate fi considerată pe bună dreptate, cea mai înaltă expresie a geometriei care însuflețeste operele lui Vermexio. Inițial, clădirea a fost un cub perfect, împărțită în jumătate pe lungime, cu un balcon lung care separa, stilistic, cele două corpuri: cel inferior, în stil renascentist, de cel superior în stil baroc. În 1870, proporțiile dorite de Vermexio au fost modificate odată cu construirea unei mansarde concepută pentru a găzdui biroul tehnic. În subsolurile clădirii a fost descoperite rămășitele unui templu primitiv, în stil ionic. Templul provine din secolul al VI-lea și este unul din puținele conservate în Occident.

La cea mai sudică margine a insulei Ortigia se află Castello Maniace

De la bun început, Piața Catedralei din Siracuza a fost destinată să fie un loc sacru, fiind locul celui mai mare templu arhaic Ionic cunoscut în Imperiul Grec de Vest. Rămășitele acestei structuri sunt acum venerate în Palazzo Senatorio, alături de Templul Atenei. Cum de multe ori s-a întamplat cu templele antice, nici aceasta nu a fost o excepție, fiind transformat cu timpul într-o bazilică creștină. Spațiul dintre piloni a fost închis, interiorul a primit altă destinație, și a devenit Catedrală. În epoca normandă pereții navelor au fost decorați cu mozaicuri, existând părți din acestea până în ziua de azi. Declarată a fi una dintre cele mai evocatoare și mai frumoase piețe din Italia, forma ei elegantă se întinde într-un semi-oval, flancată de palate aristocratice și de Catedrală. Cunoscută sub numele de Duomo di Syracuse, catedrala monumentală Santa Maria delle Colonne este o structură cu adevărat frumoasă, datând din secolul al VII-lea.

Interiorul catedralei Duomo di Syracuse este la fel de impresionant ca și exteriorul, cu pereți arcuți înalți și un altar care cuprinde o varietate de picturi religioase

După cum am menționat anterior, Syracuse are o mulțime de situri vechi și ruine care servesc ca o rămășiță din trecutul său istoric. Un astfel de loc este templul legendar al lui Apollo, din secolul al VI-lea î.Hr. Situat pe Insula Ortigia, acest templu nu este la fel de complet ca și altele din întreaga lume, dar este încă foarte fascinant. Datând din anul 570 î.Hr., acest templu este de fapt cel mai vechi din Sicilia și cel mai vechi templu doric cunoscut în Europa de Vest. De-a lungul anilor templul a avut diverse utilizări, fiind transformat într-o biserică bizantină, iar apoi musulmanii l-au transformat într-o moschee. Mai târziu, sub conducere normandă, a fost transformat din nou într-o biserică. Astăzi clădirea este în ruine, dar poți vedea fundația dreptunghiulară a structurii, o mare parte din pereți și unele dintre coloanele ornate. Pentru informații suplimentare despre templu și pentru a vedea unele dintre descoperirile colectate aici, poți vizita muzeul arheologic de aici.

Chiesa di San Giovanni Alle Catacombe

Santuario della Madonna delle Lacrime este cea mai mare biserică de pelerinaj din Siracuza. În data de 29 august 1953, o statuie din ipsos, din casa unui fermier, a începur să verse lacrimi. Vestea acestei minuni s-a răspândit repede, iar după trei zile s-a ordonat luarea unui eșantion în vederea unei analize. Fluxul de lacrimi s-a oprit, iar analiza efectuată a arătat că "lichidul" are o compoziție similară cu lacrimile umane. Episcopul de Palermo a declarat lacrimile reale și astfel a început planificarea creării unui loc de pelerinaj, în 1956 fiind ordonată începerea lucrărilor. În urma unui concurs organizat în 1957, a fost ales proiectul prezentat de arhitecții Michel Andrault și Pierre Parat. A fost ales locul unde urma să se construiască biserica, construcția ei începând în 1966. Până atunci au fost făcute diferite cercetări arheologice la locația noii biserici, descoperindu-se printre altele o zonă rezidențială din secolul al VI-lea și o bucată de drum care făcea parte din drumul principal din districtul Acradina.

Prima clădire a Santuario della Madonna delle Lacrime a fost cripta în care a fost depusă statuia miraculoasă

Peste drum de Palazzo Senatorio, construit în anii 1600 pe ruinele unui templu Ionic, se află Palatul Beneventano del Bosco, reconstruit la sfârșitul anilor 1700. În cele din urmă, în partea dreaptă se află Palatul Episcopal medieval, cu structurile sale restaurate și reutilate, care completează scena cu terasa sa splendidă și grădina suspendată.

Fântâna Arethusa - atracția cea mai importantă din Siracuza

Orice oraș care are o istorie atât de veche și de bogată este obligat să aibă un muzeu arheologic extins, iar Syracuse nu face excepție. Muzeul Arheologico este situat pe Via Teocrito și are o imensă colecție de relicve și artefacte colectate din regiunea înconjurătoare. Acesta este cel mai important muzeu istoric din Sicilia, aici găsindu-se obiecte datând din perioada preistorică. Expozițiile urmează după o ordine cronologică și aici găsiți ceramică din secolul al VI-lea, reliefuri de mormânt de bronz, arme antice și unelte și faianță din teracotă. Pentru orice biserică istorică, acest loc este cerul curat, dar oferă, de asemenea, o privire fascinantă asupra modului în care Syracuse s-a dezvoltat de-a lungul anilor.

Muzeul Papirusului "Corrado Basile" - după (semi) dispariția papirusului de pe Valea Nilului, se pare că Siracusa și împrejurimile au rămas unicele zone din lume unde această plantă mai crește

Castelul Eurialo este punctul culminant de fortificare al orașului Siracuza. Inițial, acest castel a servit drept fortăreață pentru greci, în jurul anului 402 î.Hr., în timpul domniei lui Dionysius. După cucerirea romană a orașului (în anul 212 î.Hr.), de către consulul Marcellus, complexul militar a fost modificat până în epoca bizantină, când a fost reconstruit folosindu-se unele dintre materialele luate din alte părți ruinate. În anii următori, castelul a fost modificat, adăugat și îmbunătățit și a devenit una dintre cele mai puternice fortificații din Sicilia. Deși, în principal, ruine, poți vedea totuși multe dintre fundațiile și aspectul zidului și pereților exteriori. În plus, este posibil să mergi prin unele dintre vechile tuneluri subterane, aici existând, de asemenea, un muzeu fantastic care explică în profunzime istoria castelului.

Porta Marina - singura poartă a orașului care a supraviețuit de-a lungul istoriei

Arenella este un oraș mic din provincia Syracuse și este situat la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina în partea de sud a orașului. Localnicii vin adesea aici să se relaxeze și să se bucure de soare, fiind o adevărată zonă de coastă, perfectă pentru o excursie de o zi din Syracuse. Plaja se întinde pe o lungime de aproximativ 300 m și înconjoară câteva zone dramatice de coastă pe care trebuie să le explorezi. Apele turcoaz uimitor de limpezi, nisipul ușor îți oferă ocazia perfectă de a înota, de a face scufundări sau de a te relaxa. Banda principală a Spiaggia are câteva facilități excelente și poți închiria un leagăn și o umbrelă pentru un cost mic. În orașul Arenella, poți găsi câteva restaurante de calitate pentru o gustare sau o masă gustoasă.

Stațiunea Fontane Bianche

Necropola de la Pantalica este o mare necropolă, în Sicilia, cu peste 5.000 de morminte datând din secolele VII-XIII i.Hr. Pantalica se află pe văile râurilor din Anapo și Calcinara, între orașele Ferla și Sortino din sud-estul Siciliei. Împreună cu orașul Siracuza, Pantalica este listată pe lista UNESCO World Heritage Sites ca "Syracuse and the Rocky Necropolis of Pantalica". Pantalica este situată pe un platou înconjurat de canioane formate de râurile Anapo și Calcinara. Valea Anapo este accesibilă printr-un drum care se desfășoară pe 10 km de-a lungul rutei între Siracuza și Vizzini.

Piața Ortygia

Bucătăria siciliană este una dintre cele mai exotice lumi culinare ale Italiei, identitatea ei fiind strâns legată de istoria insulei și de evoluția sa de-a lungul timpului. Din punct de vedere culinar, Siracusa se mândrește și cu o gamă largă de mâncăruri și vin (Moscato di Siracusa). Gastronomia are influențe grecești și mediteraniene și se bazează în special pe pește. Printre felurile de mâncare tradițională se numără: paste cu sardine, paste cu ton, supă de pește, fără a uita nenumăratele rețete cu pește-spada. Sicilienii își încep ziua cu brioșe umplute cu înghețată și continuă cu prăjituri cu fructe, brânză și nuci. și legumele ocupă un loc important în dieta locală. Nu întâmplător, printre cele mai populare feluri de mâncare se numără Caponata și celebra Pasta alla Norma (paste cu vinete), o specialitate a bucătăriei regionale. Dintre numeroasele deserturi, alături de delicatesele pe bază de migdale, Cassata, Cannoli și Granite sunt foarte căutate.

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu