Dacă vrei, poți să fii chiar acum cu Maid la:


Cu Maid în Valea Loarei




audio






audio






audio





Valea Loarei desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Situată pe teritoriul fostelor provincii ale Orleanais, Touraine și Anjou, orașele sale istorice includ, din amonte în aval, Orleans, Blois, Amboise, Tours, Chinon, Montsoreau, Saumur și Angers. Valea Loarei găzduiește majoritatea castelelor recunoscute sub denumirea de Castelele Loarei, precum și mai multe podgorii.



Dolmenul din Bagneux - megalit situat în Saumur


audio





Dolmenul din Bagneux, aflat pe partea de sud a orașului, are 23 de metri lungime, iar camera sa are peste 18 metri lungime și este construit din 15 dale mari de piatră, cu o greutate de peste 500 de tone, fiind cel mai mare din Franța. În Europa, deși există dolmeni foarte mari în Marea Britanie sau Danemarca, doar dolmenul spaniol din Antequera, lângă Malaga, este mai mare decât Dolmenul din Bagneux. Ca toate dolmenele, "Marea Piatră acoperită" din Bagneux, a fost un mormânt de cameră mare care trebuie să conțină un număr mare de schelete preistorice în perioada neolitică, adică de la 4.000 la 2.000 î.Hr., adică acum aproximativ 5.000 de ani. Acest lucru a avut loc cu mult înainte de epoca galilor, deoarece galii au apărut doar între 700 și 600 î.Hr.



Valea Loarei - cea mai spectaculoasă zonă din lume, cu peste 60 de palate care fac parte din patrimoniul UNESCO


audio





Valea Loarei este o locație unică în lume, fiind zona cu cea mai mare aglomerare de castele și conace pe o întindere relativ mică. Nimeni nu știe exact de ce au fost concentrate atâtea castele în jurul celui mai lung fluviu al Franței. Poate pentru că regii apreciau iernile blânde din această regiune, poate pentru că fluviul reprezintă centrul geografic al țării, poate pentru că Loara era la vremea respectivă o importantă cale de comunicație și comerț, sau poate pentru că zona era sigură, departe de frontiere și de invadatori. Probabil câte puțin din fiecare, dar mai ales pentru că odată cu terminarea războaielor din Italia, începute în 1494, regii și nobilii Franței se întorceau acasă nu numai cu prada de război, dar și cu o percepție total diferită asupra reședințelor regale. Astfel, cultura italiană s-a propagat rapid în regatul Franței, zidurile înalte ale castelelor, până atunci adevărate fortărețe de apărare, s-au deschis, orașele vechi au fost modernizate, arta grădinilor s-a dezvoltat, acestea evoluând de la simple grădini utilitare, la adevărate opere de artă peisagistice.



Litografia Château d'Angers


audio





Castelele de pe Loara se situează cronologic de-a lungul a șapte secole de evoluție a stilurilor arhitecturale. Astfel, castelele din Angers, Chinon, Loches se înscriu în goticul tradițional, cele din Amboise, Blois, Chambord, Chenonceaux, Montsoreau în stilul renascentist, pe când castelele din Valencay și Cheverny aparțin clasicismului. Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri, catedrale și citadele.



Sosirea lui Ludovic al XIV-lea în Chambord


audio





Emblema lui Francisc I (în franceză Francois I), o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara

Epoca de aur a regiunii coincide cu domnia lui Francisc I (în franceză Francois I), care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara. Primii ani ai secolului XVI au fost marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând cu 1515, sub influența de netăgăduit a lui Francisc I, a luat naștere un nou stil. Edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au început să fie înfrumusețate cu ferestre largi și încăperi spațioase. Sofisticarea construcțiilor a crescut apoi odată cu perfecționarea artileriei, făcând ca fortărețele de până atunci să fie ineficiente în fața tunurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat în "stațiuni" pentru elita vremii și pentru curtea regală. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, "a la francaise".




audio






audio





Château d'Ecouen - odată cu Revoluția Franceză, castelul a fost confiscat, fiind folosit ca spital și închisoare militară

Dar cum orice perioadă de măreție, este urmată inevitabil de declin, după 1600 curtea se mută la Paris, nobilii vin din ce în ce mai rar în această regiune, iar petrecerile și ospățurile îmbelșugate încep să dispară din aceste construcții create special pentru ele. Uitate, nefolosite, castelele ce mărginesc Loara cad în mizerie și degradare. Însă salvate la timp, de oameni, pasionați de istorie și artă, restaurate și valorificate, o mare parte din ele au rezistat timpului si stau astăzi ca mărturie a acelei epoci mărețe, trezindu-ne nouă, vizitatorilor, respectul și admirația. Castelele păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori, ferme sau adăposturi militare. Din fericire, ulterior, conacele și castelele au fost refăcute și recondiționate, servind în zilele noastre drept muzee, reședinte sau case de oaspeți.



Caastelul Bury - a definit caracteristicile pe care le regăsim ulterior la tot mai multe castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central


audio





Începem vizita pe Valea Loarei oprindu-ne prima dată la frumosul castel al Annei de Beaujeu, Château de Gien, un conac istoric, cu fațade din cărămidă și piatră. A fost construit în secolul al XV-lea pentru Anne de Beaujeau, fiica cea mare a lui Ludovic al XI-lea și a Charlottei de Savoia. Francisc I, Ludovic al XIV-lea, Ecaterina de Medici, Ana de Austria și, Mazarin au trecut prin ușile sale. Din anul 1823 aparține guvernului francez, adăpostind succesiv prefectura, instanța de judecată și închisoarea. Acesta a fost declarat monument istoric în 1840. În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost bombardat în 1940 și ulterior restaurat.



Castelul din Gien găzduiește un renumit Muzeu Internațional al Vânătorii, istoriei și naturii


audio





Castelul Sully este situat la porțile "Văii Regilor", la capătul estic al Văii Loarei. Este un castel construit în stilul Renașterii, dar care este totodată și un superb exemplu de fortăreață medievală. Situat pe malul stâng al Loarei, castelul-fortăreață este menționat în 1102, atunci când controla un pod peste Loara, pod dispărut în secolul al XIV-lea. De-a lungul secolelor a aparținut la trei familii: primii seniori de Sully, familia Tremoille și familia Bethune. Pe aici au trecut, în 1429 și 1430, Ioana d'Arc, în stăruința de a-l determina pe Carol al VII-lea să se încoroneze la Reims, și peste secole, Francois Marie Arouet (viitorul Voltaire avea atunci 22 ani), refugiat din Paris în 1716, ale cărui piese de teatru au fost jucate atunci în sala mare de la etajul întâi.



Castelul Sully - proiectat de arhitectul Raymond du Temple, cel care a proiectat atât Luvrul, cât și Vincennes


audio





Castelul Chambord este o adevărată operă a Renașterii, "bijuteria" Văii Loarei și al doilea castel ca mărime al Franței, după Versailles. Lucrările la castel au început în 1519 însă au fost terminate de abia în sec. 16, în vremea lui Louis XIV, Regele Soare. Extravagant, impunător, colosal, cu 32 kilometri de ziduri, un domeniu de 5500 hectare, 440 de camere, peste 800 de coloane sculptate, 365 șeminee, unul pentru fiecare zi a anului, 75 de scări, Chambord a fost construit cu un singur scop: să impresioneze. Construit în inima celui mai mare parc forestier închis din Europa, ascuns printre lacuri și păduri întinse, departe de sate și orașe, castelul a fost, se pare, doar o reședință de paradă, servind ca o "casă de vacanță", pentru întâlniri de vânătoare, regelui Francisc I. Este unul dintre cele mai cunoscute castele din lume datorită unei foarte distincte arhitecturi renascentiste franceze care îmbină stilul tradițional francez cu structuri renascentiste.



Castelul Chambord - Scara cu spirală dublă - se presupune că a fost proiectată de Leonardo da Vinci


audio





Castelul regal Blois oferă o minunată panoramă a artei și istoriei castelelor de pe Valea Loirei. Înconjurând curtea, cele patru aripi ale sale constituie un exemplu unic al dezvoltării arhitecturii franceze din sec. 13 până în sec. 17. În lunga sa istorie ca centru regional, castelul Blois a fost căminul mai multor regi precum Louis XII, Francisc I, Henry III și Henry IV. Ioana d' Arc a venit aici în 1429 pentru a fi binecuvantată inainte de a pleca să înlăture englezii din Orleans. În timpul Revoluției franceze castelul a fost jefuit și distrus. Din anul 1845 a fost restaurat în mare parte, devenind model pentru celelalte castele de pe valea Loarei, ca de exemplu castelele Azay-le-Rideau, Chenonceau și Amboise. În prezent castelul este muzeu.



Castelul Cheverny


audio





Însă Valea Loarei nu înseamnă doar castele, astfel că nu departe de Cheverny se află satul Montresor, un sat medieval excepțional, înscris pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Cu străzi înguste, pavate, plin de case tradiționale construite din piatră și lemn, cu obloane colorate și mușcate la pervaz, Montresor este unul dintre locurile preferate din aceast[ regiune. În centrul localității se află castelul cu același nume, elegant, rafinat, așezat strategic pe o colină, construit pe locul unei vechi fortărețe, din care azi au mai rămas doar zidurile de apărare.



Orășelul Loches - situat pe malul râului Indre, afluent al Loarei


audio





Un alt castel de vis de pe Valea Loarei este Château de Chaumont. Numele Chaumont derivă din "chauve mont" care înseamnă "deal chel". Povestea Castelului Chaumont-sur-Loire începe în jurul anului 1000, când Eudes I, Conte de Blois, a construit o fortăreață pe un deal cu priveliște către râu, pentru a putea supraveghea granița dintre ținuturile Blois și Anjou. Apoi, în 1054, castelul a intrat în posesia lui Sulpice I de Amboise. Familia Amboise a fost proprietarul locului timp de 500 ani. În 1560 castelul a fost cumpărat de Catherine de Medici, care îi invita deseori aici pe Nostradamus și Ruggieri. Când a murit soțul ei, regele Henric al-II-lea, Catherine de Medici a forțat-o pe amanta lui, Diane de Poitiers, să accepte castelul de Chaumont în schimbul castelului de Chenonceau, pe care Henry i-l făcuse cadou amantei.



Marie-Charlotte Say, moștenitoare a averii magnatului zaharului, Leon Say, a achiziționat Chaumont în 1875


audio





Castelul Amboise, favoritul regilor Franței, este construit pe platoul înalt care domină centrul Văii Loarei. În secolul al XI-lea, Foulques Nerra, conte de Anjou, a reconstruit fortăreața ce fusese ridicată în imediata vecinătate a Loarei. Regele Carol al VIII-lea a copilărit în acest loc împreună cu sora sa, Anne de Beaujeu. La 13 ani a urcat pe tron și în 1492 a decis construirea unui nou și măreț castel care a devenit rezidența regilor Franței, din sec.15 până în sec.19. După moartea lui Carol al VIII-lea (la vârsta de 28 de ani), a urmat vărul său, Ludovic al XII-lea, dar apogeul istoric al castelului va fi atins sub Francisc I. Ulterior, castelul a cărei măreție a început să pălească, și-a schimbat foarte des proprietarii în funcție de capriciile Coroanei. Din păcate mulți dintre noii proprietari nu au dispus de mijloacele materiale necesare pentru a-l întreține, el devenind treptat o ruină. Ca urmare, în 1848, statul a readus castelul în proprietatea sa și a fost transformat în închisoare, azil de bătrâni, iar în prezent este declarat monument istoric.



Mormântul lui Leonardo da Vinci - capela Sfântului Hubert - Castelul Amboise


audio





Ultimul domiciliu al lui Leonardo da Vinci, elegantul conac Clos Luce, a cărui fațadă este placată cu cărămidă aparentă, este înconjurat de o grădină și se află la 500 de metri de castelul Amboise, cu care comunică printr-o galerie subterană. Se spune că Francois I mergea prin acest pasaj secret pentru a se sfătui cu Leonardo. Tânărul rege și ilustrul savant deveniseră prieteni apropiați. În prezent, aici funcționează un muzeu în care sunt expuse machetele invențiilor geniului italian - între care aeroplanul, parașuta și tancul-, executate de specialiști de IBM pe baza schițelor originale, cu materiale din epocă.




audio





Nici un turist n-ar trebui să rateze celebrul castel Chenonceau. Castelul a fost construit pe locul unei mori fortificate de pe râul Cher, prima mențiune scrisă despre acesta datând din secolul XI. Un model al tradițiilor renascentiste, Castelul Chenonceau este o capodoperă arhitecturală. Château de Chenonceau, construit sub formă de pod, cu cinci arcade peste râul Cher, este unul din cele mai romantice castele din valea Loirei. Castelul, numit de asemenea și "Château des Dames" (castelul doamnelor), a fost construit în 1513 de către Catherine Briconnet și succesiv înfrumusețat de Diane de Poitiers, apoi de Catherine de Medici. Chenonceau a fost protejat în timpul perioadei dificile a revoluției de către Madame Dupin, doamna Iluminării.



Castelul Chenonceau - se spune că ar fi cel mai frumos castel de pe Valea Loarei


audio





Deși aici nu găsim un castel, nu putem să nu ne oprim și la "La Grange de Meslay", cea mai mare și mai veche fermă fortificată, aceasta reprezintând un exemplu magnific de construcție civilă din secolul al XIII-lea. Parohia Parcay (viitorul Parcay-Meslay) este cunoscută prin includerea sa în cartele din anul 853. În anul 1061, Renaud de Hodet a donat cetatea sa din Campiniacus, situată în această parohie, călugărilor abației din Marmoutier, aceștia întemeind acolo un priorat și o capelă. În anul 1220, starețul Marmoutier-ului, Hugues de Rochecorbon, a început construcția hambarului și a portalului, precum și a zidului din jur. În anul 1963, pianistul Sviatoslav Richter a avut ideea să organizeze un festival anual de muzică clasică, în acest spațiu încărcat de istorie densă și îndelungată, spațiu cu o acustică excelentă, într-un contrast formidabil cu destinația lui inițială (hambar de grane). În fiecare an aici concertează cei mai mari virtuozi ai muzicii clasice ai momentului.



Castelul Villandry - ultimul dintre marile castele construite în timpul Renașterii în Valea Loarei


audio





Castelul Villandry a fost terminat în anul 1536 de Jean le Breton și a fost ultimul din cele mai mari castele construite pe malurile fluviului Loire, în timpul Renașterii. Proprietatea a trecut și prin mâinile lui Napoleon, după 1789. Grădinile originale au fost distruse în secolul al XIX-lea, iar in locul lor a fost creată o grădină în stil englezesc, asemănătoare cu grădina Monceau din Paris. Aici, la Villandry, arta amenajării grădinilor atinge excelența. Nici un castel de pe Valea Loarei nu are asemenea grădini: colorate în orice anotimp, elegante și rafinate, aranjate până la cel mai mic detaliu, geometric, tematic, cu stil și pasiune. Separat de canale de apă, alei pietruite, arcade de viță de vie, tufe de trandafiri, sau arbuști pitici, presărat cu fântâni arteziene și mărginit de o pădure de cedri, parcul de la Villandry te va surprinde negreșit.



Tot pe valea râului Indre, un pic mai în aval, vom găsi alte două castele importante: Azay-le-Rideau, construit pe o mică insulă, înconjurat de ape și castelul Usse, desprins parcă dintr-un basm, dominant și maiestos, despre care se spune că i-a folosit ca inspirație lui Charles Perrault să scrie povestea "Frumoasa din Pădurea Adormită". Castelul de Usse a fost construit pe bazele unei cetăți mici, pentru familia Bueil, în a doua jumătate a secolului al 15-lea. În anul 1885 contele de Blacas a moștenit castelul de la contesa Rochejaquelein, iar astăzi castelul aparține descendentului său, Casimir de Blacas d'Aulps, cel de-al șaptelea duce de Blacas.



Castelul Azay de Rideau


audio





Castelul D'Usse este un superb complex arhitectural ce se aseamănă cu palatele din poveștile lui Walt Disney. Situat la marginea pădurii Chinon, pe malul lacului Indre, te va impresiona cu grădinile și terasele perfect amenajate. Chiar dacă interiorul nu este atât de somptuos, acest castel este o pagină de istorie. În prezent castelul este administrat de moștentorii contelui de Blacas.



Castelul Chinon


audio





Continuând și mai la vale, ajungem la Candes-Saint-Martin și Montsoreau, două sate remarcabile, aflate și ele pe lista celor mai frumoase din Franța. La Candes, dacă o iei la pas pe aleile pavate ale satului, făcându-ți loc printre căsuțele tradiționale, vei ajunge în vârful dealului, de unde poți admira una dintre cele mai frumoase priveliști din regiune, confluența dintre Loara și Vienne. La Montsoreau îți va lua ochii castelul, care probabil i-a luat ochii și lui Alexandre Dumas, inspirându-l să scrie celebrul sau roman "Doamna de Monsoreau".



Castelul Saumur - "Perla familiei Anjou"


audio





Călătoria noastră pe Valea Loarei se încheie cu castelul Angers. Pe malul râului Maine se află Castelul Angers, a cărei construcție a debutat în secolul al IX-lea, și care adăpostește o impresionantă tapiserie masivă, ilustrând Apocalipsa. Inițial, Château d'Angers a fost construit ca o fortăreață într-un loc locuit de romani, datorită locației sale defensive strategice. A luat naștere în secolul al 9-lea, ridicat de conții de Anjou, fiind adus la dimensiunile actuale abia în secolul 13. Astăzi, Castelul Angers se află în proprietatea orașului și găzduiește un muzeu care deține cea mai mare și mai veche colectie, din lume, de tapițerii medievale. Un alt lucru cu care acest castel se mândrește este faptul că nu a fost niciodată cucerit de-a lungul istoriei sale.



Mont St. Michel - stâncă granitică în Golful Saint-Malo din Marea Mânecii


audio





Catedrala Notre-Dame din Bayeux

Următoarea oprire va fi la Bayeux, orașul construit în jurul catedralei Notre-Dame, una dintre capodoperele romanice și gotice din Normandia. În interiorul catedralei se află Tapițeria Bayeux, lungă de 60 m, ce ilustrează cucerirea normandă a Angliei în 58 de scene și 5000 de personaje. Este locul perfect pentru a afla informații complete despre "Debarcarea din Normandia" chiar pe plaja Omaha - cea mai fortificată plajă, unde s-a desfășurat sângeroasa debarcare și la Point du Hoc unde au fost cele șase cazemate atacate greșit de americani (tunurile fuseseră mutate). De asemenea, în zonă se poate vizita Cimitirul și Memorialul de Război American și poți face plimbări pe străzile ce poartă încă numele unităților ce s-au stins în apărarea lor.



Rouen - vechea capitală a Normandiei


audio





Ultima oprire, înainte de întoarcerea la Paris, va fi la Giverny. Aici se află fosta casă a lui Monet, transformată acum în muzeu. Locul este o "moșie" mai bine zis, Monet fiind unul dintre puținii pictori care nu au trăit în sărăcie. Casa și grădina de la Giverny, universul lui Claude Monet, sunt un spectacol de lumină și culoare, care păstrează din atmosfera magică ce l-a inspirat pe artist. Casa, cu grădina sa japoneză, podul, nuferii și aromele lor încântătoare, este un loc binecuvântat, iar aceasta se reflectă cel mai bine în picturile lui Monet. Multe dintre lucrările sale au fost pictate în timp ce suferea de cataractă.







audio




Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul .


Întoarcere la meniu