Dacă vrei, poți să fii chiar acum cu Maid la:


Cu Maid în Barcelona




audio





Aeroportul Barcelona El Prat (sau Aeroportul Barcelona) este singurul aeroport din Barcelona, cel mai important din regiunea Catalonia și al doilea ca mărime din Spania, după Aeroportul Barajas din Madrid. Aflat la aproximativ 15km de oraș, Aeroportul din Barcelona este în primele 30 cele mai aglomerate aeroporturi din lume. Aeroportul este ușor accesibil, cu ajutorul mijloacelor de transport în comun. Pentru călătorii care preferă transportul feroviar, există trenuri către centrul orașului la fiecare 30 de minute. Toate trenurile opresc la Sants-Estacio, Piața Catalunya, Arcul de Triumf, și Clot-Arago, de unde există conexiune cu metroul. O altă opțiune este autobuzul Aerobus către Piața Catalunya care pleacă la fiecare 15 minute din stația special amenajată, iar călătoria durează 30 minute.



Panorama orașului Barcelona


audio





Originile orașului Barcelona datează de mai bine de 2500 de ani, când fenicienii și cartaginezii s-au stabilit în această zonă și-au pus bazele unui port comercial. Numele conducătorului cartaginez Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal, se află probabil la originea numelui Barcino, folosit mai târziu de către romani.



Amfiteatrul Roman din Tarragona


audio





În secolul al treilea, Barcina a luat locul orașului Tarraco, ca importanță, și a devenit principalul fort roman din regiune. Zidurile romane, încă vizibile prin cartierul roman, au fost întărite pentru a putea face față invaziilor francilor și popoarelor germanice. Rămășițe romane importante sunt expuse sub Placa del Rei, intrarea spre muzeul orașului, Museu d'Historia de la Ciutat (adică Muzeul de Istorie al orașului).



Biserica Sant Pau del Camp


audio





Orașul a fost devastat după revolta împotriva Spaniei, care a început în Barcelona și s-a răspândit în întreaga regiune, între 1640 - 1652, și în Războiul Spaniol de Succesiune din 1714. La începutul secolului al XX-lea, Barcelona a redevenit un centru cultural și politic, după o reînviere a culturii catalone. În același secol, în timpul Războiului Civil Spaniol, Barcelona a fost un refugiu al cauzei anarhiste, dar s-a predat forțelor Generalului Franco în 1939. În anii 1970, din nou, Barcelona a reînviat, devenind orașul prosper de azi, unul dintre cele mai prețuite orașe din Spania și Europa. Una dintre principalele caracteristici care definesc acest oraș este coexistența a două limbi oficiale: spaniola castiliană și catalana - limba proprie a regiunii Catalonia. Cea mai apropiată limbă de cea din prezent este d'oc, cea mai veche limbă din Sudul Franței.



Obiective turistice Barcelona


audio





Barcelona este un oraș pe care îl vei descoperi ca fiind unul uimitor la fiecare pas. Deschiderea la litoralul Mării Mediterane, numeroasele plaje sau cale (acele golfulețe adăpostite de stânci spectaculoase), arhitectura demnă de invidiat și multitudinea de atracții culturale, fac din Capitala Cataluniei una dintre cele mai dorite destinații turistice. Aici poți descoperi un amalgam de contraste - de la atmosfera medievală a cartierului Gotic la arhitectura avangardistă a lui Gaudi; de la plajele întinse, puțin cam aglomerate în sezonul de vârf, la liniștea pe care o puteți găsi la înălțime, pe Muntele Montserrat.



Clădiri din Barcelona proiectate de Antoni Gaudi


audio





În orice top al atracțiilor din Barcelona, vei găsi pe primul loc basilica Sagrada Familia (Sfânta Familie), proiectată de Antonio Gaudi. Numele oficial este "Temple Expiatori de la Sagrada Familia" (în catalană). A fost fără îndoială capodopera lui Gaudi, cea căreia acesta i-a dedicat mai mult de 40 de ani din viață, din 1882 până în 1926, când acesta a murit. Catedrala este încă neterminată, fiind finanțată exclusiv din donații anonime și din contribuțiile vizitatorilor. Interiorul Sagradei Familia s-a deschis complet în 2012 și merită vizitat pentru detaliile impresionante. Exteriorul, în jur de 75% completat, este încă în construcție iar în prezent sunt construite doar 8 turnuri din cele 18. Se dorește finalizarea lucrării în anul 2026 pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la moartea lui Gaudi.



Mormântul lui Antonio Gaudi - Sagrada Familia


audio





Biserica va vea 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul central al lui Iisus va avea montat pe el o cruce uriașă. Înălțimea totală, de 170 m, este cu un metru mai mică decât a dealului Montjuic, cel mai înalt punct al orașului, deoarece Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu. Pe parcursul primilor ani de construcție ai Sagradei, Gaudi a ridicat chiar și o școală pe care a numit-o școala Sagrada Familia și care era dedicată copiilor muncitorilor care-și petreceau zilele muncind la ceea ce trebuia să devină una dintre cele mai frumoase structuri din întreaga Europă.



Casa Mila - arhitect Antoni Gaudi


audio





Bulevardul Passeig de Gracia deține întâietatea în ceea ce privește luxul: e considerată cea mai scumpă stradă din întreaga Spanie, e ticsită cu magazine exclusiviste, hoteluri de lux și sedii de firme și are cea mai mare concentrație de clădiri construite în stil modernist. Deși nu impresionează prin mărime precum alte străzi învecinate, se impune prin arhitectura spectaculoasă, apărută în secolele trecute din dorința clasei bogate a Barcelonei de a avea reședințe moderne, elegante, cu fațade îndrăznețe. La numerele 35, 41 și 43 de pe Passeig de Gracia, se află trei clădiri moderne, asemuite cu cele trei zeițe grecești care au concurat pentru mărul ce purta inscripția "celei mai frumoase". Casele fac parte din așa-numitul "Manzana de la Discordia", un "măr al discordiei", frumusețea lor fiind un motiv de contradicție în spațiul urban. Ele sunt Casa Batllo - renovată de Antoni Gaudi, Casa Lleo-Morera - proiectată de Lluis Domenech i Montaner și Casa Amatller - creația arhitectului Josep Puig i Cadafalch.



Casa Batllo - arhitect Antoni Gaudi


audio





Casa Batllo a fost construită în 1877, comandată de Lluis Sala Sanchez. A fost o clădire clasică, fără caracteristici remarcabile. Designul casei a făcut ca această casă să nu fie de dorită de cumpărători, dar, în 1900, Josep Batllo a decis să cumpere locul datorită locației sale centralizate, și anume pe strada Passeig de Gracia. Familia Batllo era foarte cunoscută în Barcelona pentru contribuția sa la industria textilă din oraș. Domnul Batllo s-a căsătorit cu Amalia Godo Belaunzaran, din familia care a fondat ziarul La Vanguardia. Atât Josep, cât și soția sa erau deschiși la orice și, dorindu-și un arhitect care să proiecteze o casă care să nu fie ca alta și care să iasă în evidență, au decis să nu-l limiteze pe Gaudi. Gaudi l-a convins pe Batllo să-l lase să extindă puțul central al clădirii pentru a lăsa lumina, în loc să reconstruiască.



Casa Lleo-Morera - proiectată de Lluis Domenech i Montaner


audio





Casa Amatller, un palat cu elemente de arhitectură olandeză și flamandă, cu detalii gotice și cu gravuri de piatră sub forma unor animale ce au îndeletnici umane, este una dintre cele mai frumoase case de pe strada Passeig de Gracia, luxosul bulevard al Barcelonei. Casa Amatller a fost construită de faimosul architect Catalan Josep Puig I Cadafalch și are un stil modernist. Aceasta a combinat stilul neogotic cu un acoperiș înclinat, inspirat din casele din țările de Jos. Fațada casei prezintă mai multe stiluri de inspirație ale arhitectului: neogotic catalan la ferestre și un anume aer flamand pentru ansamblu, vizibil în special pe frontonul triangular al părții superioare. Intrarea în casă are două porți asimetrice unde se află și statuia Sfântului George. Magnificul balcon de la primul etaj are o balustradă și suporturile din fier forjat sunt foarte elegante. Această casă se află chiar lângă Casa Batlo, construită de faimosul Antoni Gaudi.



Casa Vicens - proiectată de Antonio Gaudi


audio





Parcul Guell, un parc cu elemente arhitectonice deosebite, proiectat tot de arhitectul Antonio Gaudi, a fost construit între anii 1900 - 1914 și este considerat una dintre cele mai artistice opere ale lui Gaudi. Parcul se află pe dealul Carmel, astfel încât această atracție implică o urcare de 900 m. Însă dealul este împânzit de scări rulante, așa că nu trebuie să îți faci griji. Ideea inițială, a lui Josep Guell, a fost de a dezvolta un sat privat și exclusivist, cu 60 de case. Nu a funcționat și, după moartea lui Guell în 1923, spațiul a fost donat Barcelonei de familia Guell, ca parc public. Aici vei găsi celebra șopârlă din mozaic, dar și alte sculpturi abstracte specifice lui Gaudi. În parc se poate admira și casa în care Gaudi a trăit ultimii ani ai vieții sale. Casa a fost transformată în muzeu și prezintă un mobilier foarte interesant, și acesta construit de Gaudi.



Mozaic Trencadis


audio





Palatul Guell este un conac proiectat de același arhitect Gaudi. Palatul a fost construit începând cu anul 1885, pentru ca bogatul Eusebio de Guell, un magnat industrial, un simbol al Barcelonei, să fie mai aproape de tatăl său care stătea pe La Ramblas. Față de alte comenzi ale arhitectului Gaudi, Palatul a fost terminat la timp și a fost locuit timp de peste 40 de ani de către familia Guell. Totuși, aceștia au trebuit să plece în plin război civil spaniol. Palatul a fost atunci utilizat pe post de comisariat, apoi pe post de închisoare. La sfârșitul războiului civil, familia moștenitoare și-a recuperat palatul, dar deteriorat, degradat și departe de imaginea pe care o avea înainte. De aici și nevoia de a fi renovat. În lucrări încă din anul 1982, Palatul și-a închis porțile timp de 7 ani lungi. Nouă milioane de euro au fost investiți pentru renovarea și reconsolidarea acestuia.



Catedral de la Santa Creu I Santa Eulalia - Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia


audio





Încă din anul 343 d.Hr., în timpul Imperiului Roman, o basilică paleo-creștină a fost construită pe un teren sanctificat, unde se află actuala catedrală. În 985, basilica a fost distrusă de mauri, din aceasta păstrându-se doar baptiseriul. Aceasta a fost înlocuită de o catedrală Romană ce a fost construită între anii 1046 și 1058. O capelă, Capella de Santa Lucia, a fost și ea ridicată între anii 1257 și 1268. Mai târziu, această capelă a fost încorporată în mănăstirea de lângă catedrală. 30 de ani mai târziu, în anul 1298, construcția actualei catedrale gotice a fost începută sub domnia Regelui Iacob al II-lea de Aragon, cunoscut sub numele de "Cel Drept". În timpul lucrărilor de construcție, clădirea vechii biserici a fost demolată, cu excepția capelei Santa Lucia. Din cauza războaielor civile și a ciumei, care a lovit orașul de mai multe ori, construcția catedralei gotice a progresat foarte lent. Abia în anul 1460, corpul principal al catedralei a fost terminat.



Fațada și interiorul catedralei Santa Creu I Santa Eulalia - Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia


audio






audio





Unul dintre cele mai celebre bulevarde din lume se află în Barcelona. Las Ramblas începe din piața centrală, Plaza Catalunya, și se termină la monumentul lui Columb, din portul Vell, despre care se spune că nici nu arată cu degetul spre America. La Rambla este plină, până noaptea târziu, de turiști și familii cu copii, de artiști stradali, florari, vânzători de păsări, tarabe cu suveniruri, cafenele și restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Las Ramblas poți vedea prestigioasa operă El Liceu, piața alimentară La Boqueria și Piața Placa Reial, cu ale sale arcuri și palmieri, printre alte clădiri interesante. În apropiere se află Museu Maritim (Muzeul Maritim) care prezintă istoria vieții din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul șantier naval, unde erau construite vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând și cel mai mare Acvariu din zona mediterană.



Plaza de Catalunya


audio





Dealul Montjuic, un autentic "plamân" verde, este un punct de referință pentru cultură, sport și divertisment în oraș. Montjuic înseamnă, în mod etimologic, "Muntele evreilor". Sunt mai multe moduri prin care se poate ajunge pe dealul Montjuic, iar cea mai bună metodă de a începe este din Plaza d'Espanya. Teatrele și muzeele, facilitățile sportive, pavilioanele, fântanile, grădinile, fac din acesta un loc evident de întâlnire. Două evenimente internaționale au ajutat la transformarea parcului Montjuic: Târgul Mondial din 1929 și Jocurile Olimpice din 1992. Moștenirea a fost infrastructura folosită în mod constant și de care rezidenții orașului Barcelona s-au bucurat. Montjuic găzduieste, de asemenea, muzee, cum ar fi Fundacio Miro, Muzeul arheologic, Muzeul Etnologic și Culturii del Mon, Muzeul în aer liber Pueblo Espanol și Muzeul Național de Artă din Catalunya - MNAC.



Fântâna de la Montjuic


audio





Placa d'Espanya (Piața Spaniei)

La poalele dealului Montjuic, în cartierul Sants - Montjuic, se întinde una dintre cele mai importante și mai mari piețe ale orașului Barcelona, Piața Spaniei (Placa d'Espanya), construită special pentru a găzdui Expoziția Internațională din anul 1929. Situată la intersectia celor mai mari artere de circulație ale orașului, piața a fost proiectată în anul 1915 de către arhitectul Josep Amargos, chiar în locul unde s-au desfășurat de-a lungul secolelor executările publice prin spânzurare, acestea fiind ulterior mutate în interiorul citadelei create de către Regele Filip al V-lea al Spaniei, în anul 1714, fortăreața fiind apoi distrusă și înlocuită cu actualul "Parc de la Citadella". Centrul pieței este dominat de fântana proiectată de către arhitectul Josep Maria Jujol, un colaborator al celebrului Antoni Gaudi, iar sculpturile ce o împodopesc au fost create de către artistul Miguel Blay Fabregas.



Muzeul Național de Artă al Cataloniei


audio





Există de asemenea un muzeu ce conține lucrări mai puțin cunoscute ale lui Pablo Picasso, din tinerețea sa. Muzeul Picasso este cel mai renumit muzeu din Barcelona. Pablo Picasso s-a născut în Malaga, în sudul Spaniei, dar familia lui s-a mutat la Barcelona în 1895. Picasso a locuit aici până în 1904. Tatăl lui era profesor de artă. Deși Pablo studiase deja arta în Malaga, în Barcelona și-a petrecut anii de formare. Se considera a fi din Barcelona, iar aici a expus pentru prima oară. Deși cele mai celebre picturi ale lui Picasso nu sunt expuse la Barcelona, aici poți vedea o colectie unică de peste 4.251 de lucrări ale pictorului. Muzeul Picaso ocupă 5 mari case (sau palate) ale Carrer de Montcada din Barcelona, ce datează din secolul al XIII-lea și al XIV-lea, și care urmăresc stilul gotic catalan, ocupând o arie totală de 10,628 de mp.



Parcul Citadelei din Barcelona


audio





Parcul a fost remodelat sub comanda lui Josep Fontsere, ajutat de tânărul, și la acea vreme încă necunoscutul, Antoni Gaudi. Împreună, aceștia au reușit să realizeze așa - numita fântână "Cascada", în partea de nord a parcului. Scopul lui Fintsere a fost de a face o fântână care să semene cu cea din Roma - "Fontana di Trevi", bazinul de apă din fața fântânii fiind păzit de dragoni înaripați, un lucru destul de des întâlnit în lucrările arhitectului. Tot aici vei găsi un lac, mulți palmieri, un elefant în mărime naturală și grădina zoologică ce adăpostește cam 7.500 de animale din 400 de specii diferite.



Arcul de Triumf din Barcelona


audio





Cel mai frumos și liniștit spațiu urban al vechiului oraș Barcelona este reprezentat de piața publică medievală, înființată în secolul al XIV-lea și cunoscută sub numele de Piața Regelui. Amplasată în cartierul Gotic, aceasta este mărginită de o serie de clădiri istorice ce au făcut cândva parte din Marele Palat Regal, reședința conților de Barcelona, fiind totodată și locul preferat al unor muzicieni ce oferă adesea o serie de concerte improvizate la flaut. Istoria Pieței Regelui este strâns legată de întoarcerea exploratorului Cristofor Columb din călătoria sa din Lumea Nouă, despre care se crede ca fost întampinat chiar în acest loc de către Regele Ferdinand și Regina Isabela, deși unii contestă această poveste. Însă, principala atracție turistică a pieței o reprezintă Marele Palat Regal, un complex de clădiri istorice, reprezentând casa conților de Barcelona și a Regilor Aragonului, în perioada Evului Mediu.



Observatorul Fabra


audio





Cartierul Gotic din Barcelona, este considerat centrul părții vechi a orașului Barcelona și cu excepția unor modificări aduse în secolul al XIX-lea și începutul secolul al XX-lea, majoritatea clădirilor datează din timpuri medievale. Există unele clădiri încă de pe vremea când romanii stăpâneau Barcelona. Rămășite ale zidului roman pot fi încă văzute în Barri Gothic. Cartierul medieval evreiesc este și el situat în această zonă, numit El Call. Barri Gothic, este o zonă caracterizată prin clădiri vechi și înalte, străbătută de străduțe înguste și pline de istorie. Barri Gothic este practic un labirint de străduțe ce converg în piațete. În Barri Gothic există o serie de clădiri ce merită văzute, cum ar fi: Basilica La Merce și primăria Barcelonei (Casa de Ciutat).



Palau de Musica Catalana - Palatul Muzicii Catalane


audio





Museu de la Xocolata (Muzeul Ciocolatei) este un muzeu privat, deținut de Gremi de Pastisseria de Barcelona și este primul de acest fel din regiunea Catalonia. La baza lui au stat producătorii de ciocolată din oraș și furnizorii lor. Inițiativa lor se reflectă chiar prin așezarea privilegiată a muzeului. Biletul de intrare este chiar un baton de ciocolată. Istoria acesteia este prezentată cu ajutorul unor sculpturi din deliciosul ingredient, dar și cu imagini care prezintă fiecare etapă a procesului de obținere. Dacă te pasionează muzeele cu teme mai puțin obișnuite, poți vizita și Muzeul Erotic, Muzeul Parfumurilor, Muzeul Marijuanei sau chiar Muzeul Trăsurilor Funerare.



Bazilica Santa Maria del Mar


audio





Hospital de la Santa Creu i Sant Pau (Spital al Sfintei Cruci și al Sfintei Păci) este un fost complex medical construit între anii 1905 și 1930, după un proiect al lui Lluis Domenech i Montaner. Istoria acestui spital este una foarte deosebită, el fiind construit după ce un director al unei bănci din Paris a murit, iar în testamentul său a spus că dorește să fie înmormântat lângă părinții lui, în Barcelona, și cu banii din contul lui să fie construit un spital care va fi numit Sf. Paul, acesta fiind specializat în ajutarea săracilor din acea perioadă. În fața spitalului există un monument în care este înfățișat directorul de bancă Gil Peace, acesta fiind acea persoană care și-a donat banii pentru ca spitalul să fie construit. După ce a funcționat ca spital public timp de un secol, vechile pavilioane au fost renovate și astăzi strălucesc din nou în toată splendoarea lor. Acest complex art-nouveau este o perlă arhitectonică a Europei și un simbol pentru obiectivele Barcelonei.



Plaja La Barceloneta


audio





Muntele Tibadabo, catedrala Expiatori del Sagrat Cor și parcul de distracții Tibadabo

Ce este grozav în Barcelona este că te poți bucura și de plajă și de munte în același oraș. Poți merge în drumeție pe Tibidabo, muntele ce depășeste cu puțin 500 de metri altitudine. Acolo vei găsi nu doar o catedrală impunătoare, Expiatori del Sagrat Cor, dar și Parcul de distracții Tibadabo.



Aquarium Barcelona


audio





Portul din Barcelona este unul dintre cele mai mari porturi din Europa și din Marea Mediterană. Acesta este împărțit în trei zone: Port Vell ("Vechiul port"), marele port industrial de sub Montjuic, Port Franc de Barcelona - aici se transportă feriboturile - și nave de croazieră, precum și nave de tip container - și portul de agrement, construit în 1992, Port Olimpic.



Universitat de Barcelona - înființată în anul 1450


audio





Fondat în 1899 de un grup de fotbaliști elvețieni, britanici și catalani, conduși de Joan Gamper, clubul FC Barcelona a devenit un simbol al culturii catalane și al naționalismului catalan, mottoul său fiind prin urmare "Barca este mai mult decât un club" (în catalană: FC Barcelona - Mes que un club). Imnul oficial al Barcelonei este "Cant del Barca", scris de Jaume Picas și Josep Maria Espinas. Spre deosebire de multe alte cluburi, suporterii dețin și conduc Barcelona. Este al doilea cel mai bogat club de fotbal în ceea ce privește veniturile, având o cifră de afaceri anuală de 450 milioane euro. Lionel Messi, care evoluează la clubul FC Barcelona, este considerat drept cel mai bun jucător din generația sa, și unul dintre cei mai buni din istoria fotbalului. În anul 2019, Lionel Messi a devenit cel mai titrat fotbalist din istoria "Balonului de Aur", cu șase trofee câștigate.



stadionul Camp Nou


audio





Barcelona este unul dintre cele mai ofertante orașe pentru orice turist care dorește să aibă activități multiple și o vacanță plină de experiențe inedite. De la vizitarea obiectivelor arhitecturale recunoscute internațional, create de Antonio Gaudi, până la multitudinea de muzee și piețe încărcate de istorie, un sejur sau un city break în Barcelona va fi cu siguranță spactaculos.








Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul .


Întoarcere la meniu