Dacă vrei, poți să fii chiar acum cu Maid la:


Cu Maid în Malta




audio






audio





O insulă însorită, încărcată de istorie și la fel de multe plaje - Malta este alegerea perfectă pentru iubitorii de soare. Malta se bucură de o istorie bogată și de onoarea de avea ceea ce mulți consideră a fi cel mai bun climat din lume, cu temperaturi mereu plăcute. Situat în centrul Mării Mediterane, arhipelagul maltez îmbină frumusețea naturală cu 7000 de ani de istorie.



Aeroportul Internațional Malta


audio





Malta nu are căi ferate, deci singura posibilitate de a ajunge de la aeroport în oraș este pe cale rutieră. Se pot lua taxiuri sau autobuze. Calea ferată din Malta a constat într-o singură linie feroviară de la Valletta la Mdina, o linie cu o singură linie în ecartament, care a funcționat din 1883 până în 1931.



Arhipelagul Maltez


audio





Originea termenului Malta este incertă, și variațiile moderne provin din limba malteză. Cea mai frecventă etimologie vehiculată este că, cuvântul Malta derivă din cuvântul grecesc "meli" (miere), de la pietrele de culoarea mierii. Cea mai mare comoară a insulei este piatra sa - un tip deosebit de calcar. Această piatră aurie, care i-a câștigat Maltei denumirea de Melita, "insula de miere", a inspirat 7000 de ani de arhitectură. Grecii antici au denumit insula Melite, probabil, datorită producției de miere din arhipelag (pe insulă trăiește o specie endemică de albine). O altă ipoteză sugerează că Malta ar veni de la cuvântul fenician Maleth, "sală" sau "port" cu referire la numeroasele golfuri ale Maltei.




audio





Istoria construcțiilor în Malta datează din jurul anului 4000 î.Hr., atunci când au fost construite templele megalitice. Pe insula Malta și pe insula învecinată Gozo, au luat naștere primele temple megalitice de cult religios din lume, unele chiar mai vechi decât piramidele din Egipt. Nu se cunoaște tehnica cioplirii, prelucrării, transportului și înălțării templelor megalitice. Templele sunt circulare, cu camere în formă de trifoi (cu trei sau cu patru foi), diametre de 20-30 m și înălțimi de 4-5 m. Construcția de temple gigantice pe arhipelagul Malta a încetat apoi brusc, din motive necunoscute. Cele mai renumite temple se găsesc la Hagar Qim (Malta), Tarxien (Malta), Mnajdra (Malta) și Ggantija (Gozo).



Templele megalitice din Malta


audio





Primele date istorice sigure sunt cele din perioada ocupării Maltei de către fenicieni în secolul IX î.Hr. Circa 300 ani mai târziu (în secolul VI î.Hr.) insula a intrat în stăpânirea punicilor din Cartagina (Tunisia), urmașii africani ai fenicienilor. Punicii au rămas domnitori ai insulei până în anul 218 î.Hr., an în care - în urma celor 3 războaie punice dintre Roma și Cartagina - romanii au intrat în posesia Maltei și a insulelor învecinate (Gozo, Comino, Cominotto, Filfla și St.Paul). După căderea Imperiului Roman, a decăzut și Malta.



Malta în timpul ocupației arabe


audio





În secolele următoare, Malta trece succesiv în posesia a diferite națiuni din Europa: normanzii în anul 1090 (sub contele Roger de Hautville), sicilienii în anul 1194 (prin căsătoria unui membru al familiei germane de Staufer), francezii în anul 1268 (sub Carol I. Robert de Anjou), aragonezii în anul 1282, după izgonirea lui Carol I Robert de Anjou din Sicilia de către Peter von Aragon (episod cunoscut în istorie sub numele de "Vecerniile Siciliene"; Giuseppe Verdi a compus o operă cu acest subiect), castilienii în anul 1284.



Ordinul Cavalerilor de Malta (sau Cavalerii Ospitalieri)


audio





În timpul guvernării Ordinului "Cavalerii Maltezi" (sau Cavalerii Ospitalieri), cel mai influent și puternic ordin de călugări-soldați din Europa, insula cunoaște cea de a doua perioadă importantă de construcții masive din istorie. Odată ajunși în Malta, cavalerii ioaniți s-au stabilit în stațiunea de la Birgu, pe care au fortificat-o și căreia i-au adăugat și fortul de la Sf. Angelo, devenit sediul ordinului. Au adoptat numele "cavalerii ordinului de Malta" și au ridicat și biserici și palate. Spitalul ordinului oferea acces la cea mai bună îngrijire medicală din Europa de atunci.



Asedierea Maltei, de către otomani, în 1550


audio





La 23 iunie 1565, mii de otomani s-au năpusit asupra fortăreței Sf. Elmo, de lângă portul principal al Maltei. În decursul a numai câteva ore, urgia otomană reușea să îi ucidă pe toți, mai puțin nouă temerari care au izbutit să înoate până la fortăreața de la St. Angelo, de cealaltă parte a portului. A treia fortăreață ioanită, Sf. Mihail, precum și capitala Birgu au fost atacate, dar forțele otomane au fost respinse printr-un puternic contratac al cărui autor era marele maestru al ordinului ioanit, Jean de Valette. Asediul întrerupt a fost sărbătorit drept o mare victorie pentru creștinătate, clopotele victoriei răsunând în întreaga Europă. Malta a primit numele de "insula eroilor" iar lumea îl considera pe Jean de la Valette cel mai curajos dintre toți.



Arhitectura Capitalei Valetta


audio






audio





Malta este o insulă cu adevărat minunată - deși este foarte mică, sunt atât de multe lucruri de văzut că nici măcar o săptămână nu-ți este de ajuns - de la orașele medievale, La Valletta și Mdina, la templele care au aceeași vărstă cu piramidele egiptene, de la plaje la catedralele care sunt printre cele mai mari din lume, de la feste mega colorate la tot soiul de sporturi acvatice.



Capitala Valletta


audio





La Valletta este construit pe o peninsulă în care se află două porturi naturale, Marsamxett și Portul Mare (cel mai important port din Malta), fiind înconjurată de unele dintre cele mai puternice fortificații construite vreodată. Arhitectura străzilor și piețelor din Valleta variază din Barocul mijlocului secolului XVI și până în Modernism. Orașul servește ca centru cultural al insulei, iar colecția sa unică de biserici, palate și muzee atrag vizitatori din întreaga lume. Când Benjamin Disraeli (prim-ministrul britanic de la acea vreme) a vizitat orașul în anul 1830, el l-a descris ca fiind un oraș de palate construite de către "domni pentru domni", iar în alte scrisori l-a numit "comparabil cu Veneția și Cadiz" și "plin de palate demne de Palladio".




audio





La câțiva ani după moartea lui Jean de la Valette (în 1568), cu puțin înainte ca nou-construitul oraș să devină sediul ordinului, a fost ridicată Catedrala "Sf.Ioan Botezătorul". Catedrala a fost construită în perioada 1572-1577, fiind comandată de Marele Maestru Jean de la Cassiere, pe post de Biserică Conventuală a Ordinului. Interiorul bisericii este considerat una dintre cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii baroce din Europa. Este și locul unde pictorul Caravaggio și-a așternut capodopera, "Tăierea capului Sf. Ioan". Caravaggio a intrat și el in rândul cavalerilor, dar în urma unor conflicte cu liderii i s-a retras titlul. A fost încarcerat în fortăreața de la Sf. Angelo, dar a izbutit să fugă în Sicilia.



Muzeul Național de Arte Plastice


audio





Mdina (sau Medina) este un oraș vechi, fortificat, în regiunea de nord a Maltei, cunoscut și sub denumirile Citta Vecchia (cum s-a numit odată cu venirea Ordinului Cavalerilor Ioaniți) sau Citta Notabile (cum i-au spus sicilienii). Orașul Maleth a fost fondat de fenicieni în jurul anului 700 î.Hr., iar mai târziu a devenit parte a Imperiului Roman sub numele de Melite. Orașul punic-roman a ocupat întreaga Mdina de azi și zidurile sale au fost extinse spre Rabat. A fost capitala insulei din antichitate până în 1530, la sosirea cavalerilor și devenită apoi reședință episcopală. Cel mai vechi oraș care a fost locuit fără întrerupere, fondat de fenicieni în urmă cu 4000 de ani, este bijuteria arhipelagului - minunat conservat și restaurat, rafinat, elegant, de o curățenie impecabilă. Te poți plimba pe ulițele în pantă, poți admira balcoanele superb decorate, nu rata loviturile de tun de la prânz, din grădinile Barrakka și vizita la Palatul Marilor Maeștri ai Cavalerilor de Malta.



Poarta Mdina - poarta principală din orașul fortificat Mdina


audio





Cu străduțele ei înguste, ca niște ulicioare cochete, cu somptuoasele reședințe și biserici medievale, miraculos păstrate la adăpostul zidurilor puternice, Medina este unul dintre cele mai frumoase orașe istorice ale Europei. Este un oraș uitat în timp și este construit pe un deal de unde vezi aproape întreaga insulă. I se spune "orașul tăcut" pentru că aici mai locuiesc doar vreo 300 de rezidenți, descendenții câtorva dintre cele mai vechi familii de nobili din Malta, normanzi, sicilieni și spanioli care s-au stabilit pe aceste pământuri încă din secolul 12.



Palatul Vilhena


audio





Lângă palat sunt fostele temnițe ale orașului, transformate în muzeu: camere subterane, pasaje de trecere și celulele care au fost odată ocupate de către deținuți. Sunt expuse instrumente de tortură care erau utilizate în mod obișnuit în Evul Mediu, pentru a se înțelege brutalitatea închisorilor malteze din acea epocă.



Palatul Inguanez


audio





Palatul Santa Sophia este cea mai veche clădire din Mdina, al cărui parter se pare că a fost construit în prima jumătate a secolului 13, pe ornamentul unei ferestre fiind gravat anul 1233. Nivelul superior a fost adăugat multe secole mai târziu, mai precis în 1938. Nu este deschis publicului, este în proprietate privată și este administrat de o fundație care se ocupă de patrimoniul maltez, dar poate fi închiriat pentru diverse evenimente private.



Mănăstirea Carmelitelor


audio





Insula Gozo

Nu foarte departe de Malta de află Insula Gozo, o destinație ceva mai liniștită, dar cu la fel de multă istorie și frumuseți ale naturii. Gozo este a doua insulă din Malta. Pe insulă locuiesc 30.000 de oameni, din care în jur de 6.000 în capitala sa Victoria (care până în anul 1887 a purtat numele arab Rabat). Istoria insulei Gozo este legată în mare parte cu istoria Maltei, fiindcă Gozo este guvernată de Malta, de când a fost descoperită, cu excepția unei scurte perioade de autonomie între 28 octombrie 1798 și 5 septembrie 1800. În iulie 1551 otomanii au cucerit Gozo și au impus un regim de sclavie tuturor celor 5.000 de locuitori, transportându-i la Tarhuna în Libia.



Templul megalitic Ggantija


audio





Malta nu are foarte multe plaje cu nisip, amenajate, în schimb, vă puteți duce în micuța insulă Comino, unde culoarea apei vă va vrăji. Comino este o mică insulă aflată în centrul Mării Mediterane, parte a arhipelagului maltez. Insula are o populație de patru locuitori permanenți, iar autoturismele sunt inexistente. Aici se află Laguna Albastră, cu apele sale de un albastru perfect, aproape ireal. Laguna Albastră este o "piscină" uriașă, situată între Comino și Cominotto, o insulă mult mai mică. Bazinul este mărginit de stânci calcaroase și grote care serveau, în Evul Mediu, drept refugiu pentru pirați și diverși prădători. Mai târziu, legendarii cavaleri de Malta au folosit Comino pentru odihnă și vânătoare. Întreaga insulă este un sanctuar pentru păsări și o rezervație naturală, astfel că ea este aproape neatinsă.



Scuba diving în Malta


audio





Din iunie până în septembrie este perioada "festelor" în Malta. În fiecare weekend, alt oraș se metamorfozează într-o scenă uriașă cu actori mulți, în costume colorate, dansând pe ritmurile muzicii malteze, oferind dulciuri, delicatesse-uri. Punctul culminant al serii sunt focurile de artificii iar atmosfera veselă de carnaval ale acestor "feste" este molipsitoare.




audio





Bucătăria tradițională malteză este mediteraneană, dar cu puternice influențe italienești și britanice: preparate din pește cu sos de tomate și sos de piper verde; Lampuka, peștele "propriu" Maltei se servește prăjit cu vin și ierburi; carne de vită "bragoli" servită cu cartofi și ceapă; mâncarea tradițională "fenek", carne de iepure fiert în vin roșu și servit cu usturoi. Băutura tradițională malteză este lichiorul de cactus - bajtra, însă foarte apreciată este și berea locală Cisk, precum și Kinnie, o băutură răcoritoare cu gust dulce-amărui.







audio



Ținând cont de dorința celor care vor să meargă în excursie cu mine, de aici vom merge să vizităm frumoasa Sicilie.


Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul .


Întoarcere la meniu