În China cadrele medicale au sub combinezon pamperşi, la noi au, în buzunarul de la piept, demisia

Noi, românii, suntem singurul popor care a făcut insurecţia armată. Noi, românii, când ne-am întors din Italia sau din Spania, ca să ne omorâm rudele ducându-le câte o sacoşă cu coronavirus, am minţit la intrarea în ţară că venim din Germania. Unele cadre medicale şi-au ales calea în viaţă, cea a sfinţilor şi a martirilor, silabisind cu gura jurământul lui Hipocrat, dar cu creierul gândindu-se la bacşişul gras pe care îl vor lua atunci când vor face o injecţie unui muribund sărac. Poate de aceea ne gândim ca românii să poarte pamperşi din oficiu, de la naştere, pentru că oricând se pot căca pe ei. Acum românii se confruntă cu un pericol îngrozitor, şi anume coronavirusul. S-ar putea ca situaţia în care ne aflăm acum să fie cea mai gravă din toată istoria românilor. Ca să avem ceva mai multe şanse, ca să ieşim cu bine din această situaţie, am avea nevoie de două calităţi: să fim uniţi şi să fim altruişti. În toată istoria şi la toate popoarele, când naţia a fost în pericol de a dispărea, salvarea, întotdeauna, a venit de la altruişti, de la cei capabili de sacrificiu, uneori suprem, de la martiri. Pe lângă coronavirus, România se confruntă acum cu un alt mare pericol, şi anume părăsirea spitalelor de către cadrele medicale. Înţelegem că toţi muritorii ne confruntăm cu frica de moarte, şi deci şi cadrele medicale, dar legat de aceasta să nu uităm două lucruri:

• marele scriitor şi medic Axel Munthe, celebru şi bogat, în mijlocul bolnavilor de holeră, boală care nu avea leac în acel moment (1883), a contribuit la eradicarea acestei boli;
• cadrele medicale din China, în loc să-şi prezinte demisia în timpul pandemiei, îşi băgau pe sub combinezon pamperşi ca să nu plece acasă, pentru a-şi face nevoile, rămânând tot timpul lângă bolnavi.

La toate popoarele există şi laşi, dar la unele popoare sunt mai mulţi, la altele mai puţini. Procentul de laşi depinde de cantitatea de altruism folosită de Dumnezeu la prepararea ADN-ului acelui popor. La noi, la români, borcanul cu altruism era aproape gol când Dumnezeu s-a ocupat de noi. Având în vedere că este o prostie să aşteptăm apariţia altruiştilor şi a martirilor români, nu există decât două abordări pentru a salva această amărâtă de naţie:

• uzând de starea de urgenţă, în regim militar, cadrele medicale care părăsesc spitalul să fie judecate de urgenţă de Curtea Marţială;
• retribuţia cadrelor medicale, până la terminarea pandemiei, să fie de trei ori mai mare decât în prezent (ca un spor de periclitate).

Am citit de curând editorialul lui Lucian Mândruţă, "De ce aplaudăm laşitatea", o abordare cu totul de excepţie în peisajul opiniilor prezentate în Media. Dacă toţi românii ar fi de calitatea morală a lui Lucian Mândruţă, atunci cadrele medicale ar sta pe baricade riscându-şi viaţa. Românii trebuie să înţeleagă că un popor fără spitale nu poate exista, iar un spital nu poate exista fără cadrele medicale. Altfel vom transforma în capelă, plină de sicrie, fiecare spital din care au fugit, scuzându-se, cadrele medicale. Dacă toţi românii ar fi ca Lucian Mândruţă nu am avea nevoie de Curtea Marţială sau să multiplicăm salariile cadrelor medicale.