"Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica..."

De-a lungul istoriei, românii şi-au schimbat foarte des părul, dar năravul ba.

În zilele astea s-a întâmplat încă o dată ce se întâmplă mereu, de secole, la români. S-a mai jucat încă o dată, cu sala plină şi cu casa închisă, una din piesele lui Caragiale. Toţi imbecilii spun în gura mare că Caragiale, genialul dramaturg român, este veşnic, mereu este actual. Încă două tâmpenii purtate din gură în gură de cei care este rândul lor să vorbească.

Prima tâmpenie: Caragiale nu a avut nicio picătură de sânge românesc şi a fugit definitiv din România cu prima ocazie. Când prietenii lui au venit în Germania ca să-l roage să se întoarcă în România, i-a pus să jure că nu vor aduce niciodată oasele lui în România. Oasele lui au fost aduse de comuniştii români, în 1956, fiindcă aceştia erau prieteni cu fosta RDG.

A doua tâmpenie: Caragiale nu a urmărit niciodată să fie actual şi veşnic şi nici nu are nicio contribuţie la acest lucru. Caragiale este mereu forţat să fie actual, dar nu din cauza lui ci din cauza românilor. Românii au teatrul în sânge şi sunt foarte pricepuţi în a interpreta un rol scris de altcineva, în general de tătucu' sau de Caragiale. Românii nu sunt în stare să joace rolul scris de ei şi în folosul celorlalţi.

Caragiale pare mereu actual fiindcă românii ştiu să interpreteze perfect diversele roluri din piesele lui Caragiale. Românii sunt veşnic înţepeniţi în tarele ridiculizate de Caragiale. Priviţi alegerile din 2020. Scenariul şi coregrafia alegerilor din 2020 este evident că sunt dictate de Conu' Caragiale, de pe lumea ailaltă. Dacă Caragiale mai era în viaţă, în 2020, precis i-ar fi dat în judecată, pentru plagiat, pe Ciolacu, pe Firea şi pe Tudorache.

Aşa cum viaţa bate filmul, în unele momente plagiatorii l-au întrecut pe maestru. Caragiale a ridiculizat copios prostia, dar nu i-a trecut prin cap că s-ar putea ca oltenii să aleagă să-i conducă în viitor pe unul mort de 2 săptămâni. Caragiale a ridiculizat copios fraudarea alegerilor. Şi în 2020, la o săptămână după încheierea alegerilor, nu numai că nu s-a dat rezultatul lor, dar nici măcar nu s-a stabilit lista completă a tipurilor de fraude prin care a putut fi avantajat PSD-ul. De exemplu, nu se ştie nici măcar câte voturi au apărut în plus în urne, faţă de numărul de votanţi, darămite să se dea rezultatul corect al alegerilor.

Care ar fi explicaţia pentru care românii sunt refractari la schimbări? Ne temem de schimbări şi de progres, în general, fiindcă progresul înseamnă adaptabilitate, însuşirea unor cunoştinţe noi şi capacitatea de a fi creativi, de a veni cu soluţii noi, superioare celor existente. De asemenea, înseamnă dispoziţia şi capacitatea de a munci mai mult, de a depune mai mult efort organizat pe un proiect bun. Cu alte cuvinte, a progresa înseamnă a fi creativ şi a nu fi leneş.

Din cauză că românii doresc să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic, de-a lungul istoriei, la noi marile schimbări s-a făcut mai puţin, mai târziu sau deloc. De exemplu, revoluţia burgheză s-a făcut parţial şi cu 200 de ani mai târziu. La fel şi mulţi alţi paşi pe scara progresului: desfiinţarea iobăgiei, dezrobirea ţiganilor, emanciparea femeilor, obligativitatea învăţământului, asigurarea unei asistenţe medicale şi sanitare minime pentru întreaga populaţie.

O altă schimbare esenţială, pe românii nu au putut să o ducă până la capăt, a fost trecerea de la comunism la capitalism. Românii au ieşit din păsărica comunismului până la buric şi de la buric în sus au intrat în UE şi în NATO, dar nici cu degetul cel mic nu au intrat în capitalism. Ieşirea din comunism nu ne-am dorit-o noi şi nu am făcut-o noi, ci am fost scoşi prin cezariană, într-o noapte, de către profesorul Gorbaciov. La scoaterea Ardealului din comunism l-a ajutat de zor, pe domnul profesor, asistentul Tokes, în încercarea de a-l introduce apoi în păsărica marii Ungariei.

Ne-am culcat într-o seară cu ochii pe televizorul la care vorbea de 25 de ani, aceleaşi vorbe, acelaşi Ceauşescu şi ne-am trezit de dimineaţă când unul, Iliescu, ne promitea vorbe pe care le auzim mereu şi astăzi. Ce a urmat ştim cu toţi. Mai întâi, pe 25 Decembrie, am rămas fără tătuc şi mai apoi, încet, încet, fără fabrici, fără instalaţii de irigat, fără păduri şi, în final, fără serviciu.

Capitalismul nu înseamnă videochat, consulting, firme de pază, localuri, afaceri cu droguri, parteneriate cu interlopii. Capitalismul înseamnă relaţii de producţie capitaliste, adică capital de pornire românesc, patron român, o idee bună de produs competitiv vandabil şi o tehnologie românească cu care să poată fi fabricat. O ţară este capitalistă când un procent foarte mare din PIB (80%) este produs de capitalul acelei ţări.

Încet, încet, am înţeles că acum nu suntem nici măgarii de sub fundul comunistului Ceauşescu, nici armăsarii mânaţi de "capitaliştii" lui Iliescu (Năstase, Dragnea), ci suntem catârii care trudesc pe la moşiile pesediştilor.