De multe mii de ani, în România civilizaţia, nivelul de trai, nivelul de confort, randamentul economic (productivitatea muncii), au fost cu 1000 de ani în urma ţărilor civilizate din lume.
De 2000 de ani românii se tot scuză că fac parte dintr-o ţară în curs de dezvoltare, sau o ţară emergentă, sau o ţară de mâna a doua-a treia, sau o ţară în care nu plouă sau plouă prea mult când fermierul avea planificată producţie record.
În schimb sunt alte câteva ţări unde plouă mereu când trebuie şi unde de 3000 de ani se realizează produsele necesare întregii planete, se crează noile tehnologii iar societatea şi civilizaţia fac paşi mari înainte. Ţările care au principala contribuţie la progresul speciei umane sunt câteva şi mereu aceleaşi: Israelul, China, America, Olanda, Germania, Franţa, Japonia, Anglia, Italia, Spania şi, mai nou, Coreea de Sud.
De mii de ani toate instituţiile noastre de specialitate prognozează că în 30 de ani vom fi la nivelul statelor avansate. Acelaşi lucru ni l-au promis şi Gheorghiu Dej, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Iohannis
În ultimii 30 de ani, în loc să micşorăm decalajul faţă de ţările civilizate, din păcate acest decalaj s-a mărit şi mai mult.
De exemplu, să luăm asistenţa medicală. Acum 100 de ani, Topârceanu ne spunea "Acolo când n-are treabă, Orice babă/ Este medic comunal." Pe vremea aia (în perioada interbelică ), în afară de babe, care ajutau la problemele de asistenţă medicală moşind la mare nevoie tinere însărcinate, fiecare localitate avea un felcer, o moaşă, o asistentă şi un medic. Acum, cele mai bune asistente şi cei mai buni medici lucrează pentru alte ţări iar moaşele şi felcerii nu-i mai avem deloc, nici măcar plecaţi.
Să ne uităm acum la situaţia învăţământului. Când se petrecea acţiunea în "Vara la ţară" a lui Topârceanu, învăţământul din România a produs personalităţi de valoare incontestabilă: George Emil Palade (să fim corecţi, avem şi acum un Palade - Ţociu şi Palade), Ion Cantacuzino, Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, cardiologul C.C. Iliescu, Gheorghe Țițeica, Grigore Moisil, Ana Aslan... Când se petrece acţiunea în timpul lui Ciolacu şi al lui Orban, învăţământul produce doctorate plagiate şi diplome falsificate şi tineri semi-analfabeţi funcţionali.
Când se petrecea acţiunea în "Vara la ţară" a lui Topârceanu şi în "O scrisoare pierdută" a lui Caragiale, politicieni erau: Nicolae Titulescu, I.G. Duca, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Coposu. Acum politicienii sunt Oprea, Ciolacu, Dăncilă, Rovana Plumb, Şoşoacă....
Şi acum să vorbim un pic despre cele două motoare care împing o naţiune înainte: Parlamentul şi Constituţia.
1. Parlamentul
Pe când se petrecea acţiunea în "Vara la ţară", a lui Topârceanu, sau chiar şi mai înainte, parlamentar însemna:
Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ion Mihalache, Gheorghe Bilaşcu, Gheorghe Tătărăscu, Constantin Missici,
Constantin Stere. În vremurile noastre, când trebuia deja să fi ajuns din urmă ţările avansate, conform tuturor
previziunilor, parlamentar înseamnă: votant pentru ca să treacă legile propuse de PSD sau pentru ca PSD-ul
să aibă majoritatea în Parlament. Ca de exemplu: sportivi, luptători K1, toboşari, şoferi de camion, cântăreţi de muzică
uşoară şi populară, bodyguarzi, ultraşi de pe stadioane, foşti consilieri ai miniştrilor în guverne PSD.
Există mari nemulţumiri deoarece singura categorie la care suntem, de departe, pe locul 1 în lume, videochatul, nu este
reprezentată explicit în Parlament, ci doar prin interpuse.
2. Constituţia
La Constituţia din 1923, care era considerată între cele mai democratice legi fundamentală din Europa, au lucrat:
Ion I.C. Brătianu, Romulus Boilă, Constantin Stere şi Constantin Berariu, experţi în probleme juridice. Asta în 1923.
Acum, ca să ajungem din urmă şi chiar să întrecem Germania şi Olanda, evocăm Constituţia din zilele noastre, scrisă
de unul, Antonie Iorgovan (părintele Constituţiei şi nepotul PSD-ului), arondat la casieria PSD. Am spus evocăm, şi nu
aplicăm, nu întâmplător fiindcă în realitate Iorgovan a scris o Constituţie, mai peste tot interpretabilă, ca mai apoi,
în final, toate deciziile majore să fie luate aşa cum doreşte Valer Dorneanu, şeful CCR, adică aşa cum vrea muşchii PSD.
În concluzie, cred că am arătat suficient că în ultimii 30 de ani, contrar prognozelor optimiste, decalajul României, faţă de ţările avansate, în loc să scadă a crescut. Acum, în 2021, nu mai suntem cu 1000 de ani în urma Europei, ci suntem cu 1021 de ani în urma Olandei, Germaniei, Franţei...
După ce că nu reuşim deloc să micşorăm decalajul faţă de ţările avansate şi civilizate, şi mai grav este faptul că atunci când se pare că, în sfârşit, o luăm pe drumul cel bun, de fapt nu este aşa.
Schimbările dătătoare de speranţă, adică lovirea peste bot a Ciumei Roşii şi venirea la putere a dreptei, adică PNL-ul, este un spectacol de teatru scris tot de marii scenarişti ai PSD-ului. De 30 de ani, pe scena României se joacă aceeaşi piesă.
Actul 1: 4 sau 8 ani de guvernare PSD, mână în mână cu administraţia locală (primarii) şi cu clanurile de interlopi, în care se fură la greu umflând conturile clientelei PSD, ale primarilor, ale baronilor şi ale clanurilor de interlopi.
Actul 2: Pentru ca lumea să uite că toate promisiunile datorită cărora PSD-ul a câştigat alegerile au fost minciuni neruşinate şi faptul că în mandatul PSD-ului nu s-a realizat nimic pentru progresul ţării şi bunăstarea oamenilor, scenariştii PSD, fiind la putere, organizează alegerile astfel încât dreapta să câştige şi să preia guvernarea. De multe ori dreapta nici nu şi-a dat seama cum de a reuşit să învingă PSD-ul în alegeri.
De exemplu, în '96 pesediştii nici măcar nu i-au întrebat pe ţărănişti şi pe Constantinescu dacă vor să câştige. Se furase prea mult şi se promisese fără ruşine. Trebuia adus cineva care să reprezinte alte speranţe, alte promisiuni. O voce frumoasă trebuia să interpreteze din nou vechiul şlagăr cu "moştenirea dezastruoasă".
Un alt exemplu, în 2009, la cel de-al doilea mandat al lui Băsescu, în timp ce la 12 noaptea Geoană cânta în gura mare "Mihaela, dragostea mea, am învins!", PSD-ul nu a stat degeaba şi dis-de-dimineaţă a fost afişat câştigător, pentru a doua oară, Traian Băsescu, deoarece matrapazlâcurile cinstit împărţite pe din două, între PSD şi PD, nu putuseră să fie duse la bun sfârşit în primul mandat.
Încă un exemplu de influenţare de către PSD a cursului istoriei a fost şi în 2014 când candidatul lor, Ponta, avea 10% avans în primul tur, pentru ca mai apoi câştigătorul alegerilor, surpriză, să fie Iohannis.
Actul 3: Mai apoi, tot marii scenarişti trebuiau să convingă pe unii dintre câştigătorii de la dreapta să guverneze. Aceştia trebuiau, în primul rând, să fie specialişti în cosmetică funerară, adică în machierea mortului (economia României). În al doilea rând, viitorii guvernanţi trebuiau să creadă cu tărie că fiind la guvernare vor putea fura şi ei, chiar dacă nu făceau parte din clientela PSD. Cei care nu erau nici specialişti în cosmetizarea mortului şi nici nu aspirau cu tărie să fure aproape la fel ca baronii PSD, erau forţaţi să guverneze, fiind ameninţaţi pe la spate cu vreun dosar penal, ţinut în sertar pentru când va fi nevoie.
Privind înapoi evoluţia României în cei 30 de ani de după '90, se fac remarcate 3 observaţii:
Care ar fi explicaţia pentru toate cele de mai sus? În mod clar explicaţia o avem ascultând vorbele lui Topârceanu şi ale lui Dorel, scrise în ADN-ul nostru:
Din păcate pentru noi, probabil că ultimul loc ne este rezervat încă mult timp de acum înainte.