Unul dintre momentele din istoria noastră, pe care nu o să putem să-l ştergem uşor, în care am arătat că avem o digestie mai bună decât un crocodil, a fost în 1944, când ni s-a explicat că este frumos să tragi cu arma în cei alături de care ai luptat 4 ani de zile. În momentul în care era clar că aliaţii noştri, nemţii, vor pierde războiul, am sărit repede în barca învingătorului. Şi de astă dată ungurii ne-au dat o lecţie, rămânând până la sfârşit alături de aliaţii lor, nemţii, şi suportând toate consecinţele.
Un alt moment din istoria noastră, în care am digerat prea uşor explicaţia celor puternici (sovieticii), şi anume că Antonescu, idolul românilor, trebuie neapărat omorât pentru că a condus armata română în luptele împotriva sovieticilor. Pe Antonescu românii l-au adulat 4 ani de zile şi apoi, într-o săptămână, când s-au schimbat cei puternici, tot noi strigam pe străzi "Moarte Antoneştilor!".
Când la televizor un ochelarist pe care nu-l cunoştea nimeni ne-a anunţat că ştie el precis că Ceauşescu, personal, a dat ordin să se tragă în oameni (lucru despre care nici astăzi, după 30 de ani, nu există un document sigur care să dovedească această afirmaţie), cu toţii am strigat într-un glas: "Moarte dictatorului!".
Cu toţii l-am crezut pe ochelaristul apărut de nu se ştie unde. Pe toţi ne-a lovit deodată amnezia şi am uitat de casele primite pe gratis, de fabricile, de rafinăriile, de discursul lui Ceauşescu în "Primăvara de la Praga", de metrou, de uzina care făcea maşinile cu care mergeam toţi la Mamaia, de "Clauza Naţiunii celei mai favorizate".
Când ochelaristul a anunţat la televizor că urmează să se transmită execuţia dictatorului, excitaţi am desfăcut o cutie de bere şi una cu alune şi am privit de pe canapea, cu interes, cum sunt băgate deodată, în doi bătrâni fără apărare, cele 32 de gloanţe mari, de calibru 7,62, fără proces, în dimineaţa de Crăciun.
Mai toţi cei care ascultam sunetul pe care îl scotea carnea sfârtecată de gloanţe şi creierii aruncaţi pe pereţi aveam în debara sau în garaj poza celui căruia îi strigam de 10 ori pe zi "Ceauşescu, te iubim!", portret purtat cât mai sus de noi, fiecare, la ultima manifestaţie, de pe data de 23 August 1989.
Un alt exemplu de găinaţ pus în gura noastră şi mestecat cu plăcere, ca şi cum ar fi vorba despre o bomboană de ciocolată Lindt, este explicaţia care ni s-a dat pentru faptul că dosarele lui Iliescu fiind scrise foarte mic, se citesc foarte greu, iar dosarele lui Băsescu, fiind scrise lizibil, au fost rezolvate imediat şi pedepsele puse rapid în aplicare. De 30 de ani nu s-a terminat citirea dosarelor Revoluţiei şi dosarelor Mineriadelor. Toţi cei care le-au citit şi-au stricat ochii şi s-au pensionat.
În schimb, în cazul lui Băsescu, prietenul din copilărie a lui Băse, Puiu Popoviciu, a primit 7 ani jumătate. Fratele lui Băse a stat 4 ani la puşcărie, nu se ştie pentru ce. Elena Udrea, amanta lui Băse, a stat 2 ani la puşcărie şi fiindcă i-a plăcut (puşcăria, nu Băse) i-au mai fost rezervaţi încă 12 ani. Fata lui Băse a fost asigurată că are şi ea puşi deoparte 15 ani. Majoreta lui Băse, la alegeri, Ridzi, a primit şi ea, la repezeală, 5 ani.
Românii sunt un popor foarte credincios. Ei nu au linişte decât dacă s-au împărtăşit după fiecare afacere cu statul sau după fiecare împuşcare în cap a unui rival incomod. Problema este că românii îşi iau Sfânta Împărtăşanie, cu aceeaşi linguriţă de argint, fie de la IPS Teodosie, plătit de BOR, fie de la IPS Rafila, plătit de PSD.
Astfel, cea mai recentă ocazie de a ne arăta plăcerea de a fi prostiţi, ne-a oferit-o duo-ul Prelipceanu-Rafila, la marea dilemă a naţiunii: vaccinurile scumpe, de scurtă utilitate şi cu lungă perioadă de apariţie a efectelor necunoscute, sau alte tratamente împotriva Covidului (balaurul cu 7 capete (mutaţii)).
Acum 20 de zile nu voia să se vaccineze nimeni cu vaccinul Pfizer. Deodată, însă, în ajunul alegerilor parlamentare, Rafila şi-a dezbrăcat de pe el costumul Armani, de independent născut direct reprezentant al PSD în OMS, profesor universitar, savant, rămânând în bustul gol musculos, de adevărat pesedist. Apoi a strigat la noi să nu mai tot citim prospectul de la cutia de Ivermectin şi să ne aşezăm imediat la coadă, la cel mai apropiat centru de vaccinare.
La coada cea mai mare era şi Prelipceanu, cu microfonul, care intervieva o babă cu baston de nevăzător şi aproape surdă, strigându-i la ureche: "Mamaie, ce-ţi bagă ăştia în umăr cu seringa asta mare?". La care baba răspunde cu mândrie: "ARN mesager, maică".
Alte exemple de porcării care ni se dau spre a fi mestecate sau înghiţite, ar mai fi:
Pentru a învinge pandemia este obligatoriu ca cel puţin 85% din populaţie să fie imunizată şi atunci cei din categoria 1 şi 2, care sunt foarte numeroşi, pot fi imunizaţi cu Ivermectină, chiar dacă aceasta este într-o măsură mică toxică, dar nu este în contradicţie cu cei de la categoriile 1 şi 2.
Deci, Ivermectina ar fi o alternativă pentru realizarea unei imunizări complete şi pentru persoanele din categoria 1 şi 2.
Nu este ciudat că toţi marii puternici ai lumii ne mână, cu ajutorul unor Border Collie de tip Rafila, în ţarcul medicamentelor aducătoare de profituri uriaşe, chiar dacă aceste medicamente nu sunt pregătite pentru a fi sigure pentru oamenii de rând (fie ei chiar şi evrei), dar sunt foarte bine pregătite pentru a aduce deja profituri foarte mari?