În România, oamenii care muncesc şi produc valoare au fost crunt exploataţi, mai întâi, în Evul Mediu, de moşierii proprietarii pământurilor, mai apoi, în capitalism, au fost exploataţi de proprietarii întreprinderilor, apoi, în comunism, de activiştii şi de nomenclatura partidului unic conducător, ca mai apoi, acum în zilele noastre, clasa oamenilor care produc să fie exploatată de către clasa neputincioşilor asistaţi (salariile bugetarilor (neproductivilor) şi pensiile lor).
În România, neputincioşii care mai tot timpul au fost la putere, fiind majoritari, şi-au creat în interesul lor cinci instrumente, cu care îşi taie felia cea mai mare din tortul realizărilor producătorilor de valori.
Aceste 5 instrumente, cele mai neruşinate din "manualul metodelor moderne de exploatare", sunt:
Cuvântul "special" din denumirea acestor instrumente pur româneşti, ca şi mititeii sau pepenii de Dăbuleni, indică faptul că aceste instrumente neruşinate de exploatare depăşesc orice limită a decenţei şi imaginaţiei, introducând exploatarea neruşinată în forma ei maximă şi nemaiîntâlnită, adică "specială".
Din acest motiv, probabil, tinerii din România, care nu mai merg la şcoală, nu mai citesc cărţi, nu mai citesc Larousse şi nici măcar DEX-ul, când au fost întrebaţi pe stradă, în faţa microfonului, ce înseamnă cuvântul "special", ei au răspuns senin şi prompt: "nejustificat".
Lăcomia neputincioşilor este fără margini. Cei care nu produc nimic ar trebui să fie mulţumiţi că primesc şi ei o leafă fără să dea nimic la schimb. Dar nu, ei au făcut legile astfel încât leafa lor specială să fie de 3 ori mai mare decât leafa celor care produc. Şi tot nu le ajunge. Şi-au mai inventat şi 50 de sporuri proporţionale cu leafa lor specială. Şi tot nu le ajunge. Şi-au mai inventat şi indemnizaţii speciale datorită cărora cei mai neruşinaţi neputincioşi ajung la câştiguri lunare de 60.000 de lei. Astfel, în general, câştigul mediu lunar al unui bugetar este de 6.836 lei, în timp câştigul mediu lunar al unui angajat la o firmă privată este de 4.715 lei.
Cum este posibil ca în secolul XXI şi în interiorul UE să existe un stat în care asistaţii să fie principalii beneficiari ai realizărilor celor din România care produc valori şi ai banilor proveniţi din împrumuturi cât şi ai banilor proveniţi din fonduri nerambursabile de la UE pentru investiţii şi dezvoltare?
Acest lucru se perpetuează de 20 de ani în România deoarece atât populaţia din România cât şi conducătorii din UE au interes ca lucrurile să rămână aşa.
Populaţia are acest interes deoarece românii creativi, cu iniţiativă şi care ar putea fi producători de valori, au părăsit România, iar din cei care au rămas, majoritatea au nevoie de asistare.
Conducerea UE are acest interes deoarece în UE, noi şi bulgarii suntem pe ultimul loc ca randament economic. Deci, UE-ului îi convine de minune ca să fim o ţară eminamente consumatoare şi eminamente îndatorată. UE-ului nu i-ar conveni o conducere şi o organizare de stat care să conducă la apariţia de firme puternice, competitive, care ne-ar transforma din importatori în exportatori, putând astfel să concurăm vechile ţări membre ale UE-ului. Din acest motiv, UE-ul ne tolerează de 20 de ani corupţia şi ne răpeşte sistematic elitele, acceptând ca neputincioşii şi non valorile să fie mereu la conducerea României.
Aşa se explică că făcurăm ce făcurăm şi, chiar şi în timpul ultimului guvern de dreapta, chiar şi în timpul pandemiei, când multe lucruri s-au schimbat sau nu mai sunt, pensiile speciale şi sporurile speciale funcţionează la turaţie maximă. De asemenea, principalele decizii în România sunt luate, nu de instituţiile statului, ci de CCR, adică de 7 aventurieri aflaţi în slujba PSD-ului.
Este de la sine înţeles că Valer Dorneanu şi ceilalţi 6 colegi de comando pesedist sunt cele mai favorizate de soartă suflete din România. Pe lângă "plăcerea specială" de a lua deciziile importante ale unei ţări întregi, ei mai au încă un privilegiu special, şi anume de a lua cele mai speciale "salarii speciale", "sporuri speciale", "indemnizaţii speciale" şi "pensii speciale".
Întrebată doamna Dorneanu de un reporter de la Rise Project dacă domnul are ceva mai special, aceasta a răspuns îmbujorată: Vai, dragă, nu, e normală.
Orice ţară şi orice popor care vrea să progreseze şi care vrea să acţioneze în interesul poporului său îşi foloseşte 20% din resurse pentru dezvoltare şi investiţii, pentru dezvoltarea învăţământului şi educaţiei tinerilor şi pentru îmbunătăţirea calităţii sistemului de sănătate. La noi, însă, aproape în totalitate, toate resursele, atât cele create prin munca poporului român cât şi cele atrase prin împrumuturi sau fonduri nerambursabile UE, sunt folosite pentru înavuţirea neputincioşilor asistaţi.
Salariile mari ale bugetarilor, pensiile speciale, indemnizaţiile de revoluţionar, sunt suportate din munca noastră, reprezentând 80% din taxele și impozitele încasate de stat, iar restul de 20% provin din împrumuturi şi vor fi plătite, mai târziu, de copiii şi nepoţii noştri. În cazul unor bugetari, sporurile speciale le aduc zeci de mii de lei în plus, lunar, la salariu.
Este de necrezut, dar noi trăim într-o ţară în care guvernele ne pun să muncim şi să ne împrumutăm şi să accesăm fonduri UE ca să-i îmbogăţim pe trântorii asistaţi.
Probabil din acest motiv, de 20 de ani, promisiunile de dinainte de mandat cât şi realizările de după mandat ale celor ajunşi la putere, sunt exact aceleaşi.
Promisiunile înainte de mandat:
Realizările de după mandat: