La naştere ieşim din întunericul uterului, intrând mai apoi între cele 8 tentacule lipicioase ale caracatiţei valahe

În lumea nevertebratelor, caracatiţele deţin recordul absolut de inteligenţă. Asta poate şi fiindcă ele au 9 creiere, mici dar performante. Fiecare acţiune sau fiecare comportament al unei caracatiţe este un act inteligent. Caracatiţele pot să facă lucruri pe care nu pot să le facă cimpanzeii sau parlamentarii noştri.

De exemplu, o caracatiţă pleacă la vânătoare exact la 7 dimineaţa, când răsare soarele, explorează fundul mării, deplasându-se total dezordonat, în căutarea hranei, pe o rază de aproximativ 500 de metri în jurul cuibului, iar la 7 fără 20 seara, fix, merge în linie perfect dreaptă şi în 20 de minute reuşeşte să ajungă la cuib, pe timp de lumină (adică la 7, când apune soarele).

Ştiinţa nu a putut să explice cum îşi calculează direcţia care reprezintă drumul cel mai scurt până la ascunzătoarea ei. S-a stabilit că caracatiţa nu are mecanisme de orientare după stele. Din cele 12 ore de vânat pe lumină, ea pierde numai 20 de minute pentru întoarcerea la cuib.

Singura explicaţie posibilă pe care au dat-o cercetătorii este că în timpul deplasării dezordonate, ca să vâneze, ea a memorat tot traseul parcurs, iar cele 9 creiere ale ei pot executa algoritmul lui Ford pentru calculul direcţiei şi drumului minim între 2 puncte: punctul în care se află ea la sfârşitul vânătorii (la ora 7 fără 20) şi punctul în care se află cuibul ei.

Nu mai insistăm să prezentăm sutele de exemple de comportamente inteligente ale unei fiinţe care pe scara evoluţiei este pe treptele cele mai de jos, şi anume moluştele, care sunt fiinţe cu corpul moale (lat. mollis). Ele sunt în aceeaşi încrengătură cu bivalvele (scoicile), cu gasteropodele (melcii), amoniţii (Nautilusul), cefalopodele (Sepia, Calamarul, Octopodele (Caracatiţa)).

Comportamentul şi morfologia caracatiţelor sunt atât de surprinzătoare încât foarte mulţi oameni de ştiinţă consideră că ele nu puteau evolua astfel pe Pământ, ele fiind de origine extraterestră. Toate celelalte fiinţe de pe Pământ sunt total diferite ca aspect, morfologie şi comportament.

Încercăm să prezentăm unele asemănări şi deosebiri între comportamentul caracatiţelor şi comportamentele întâlnite pe plaiurile noastre.

Un caz de oarecare asemănare ar fi atunci când o caracatiţă imitatoare încearcă să se deghizeze în premier, seamănă foarte tare cu doamna Dăncilă ieşind de la coafor, coafată ca un pavian cu mantie.

De exemplu, caracatiţele folosesc unelte. Parlamentarii noştri nu au unde să folosească unelte, deoarece ei nu au avut niciodată serviciu.

Caracatiţele sunt fiinţe extraordinar de curioase. Pătrund prin orice orificiu pentru a afla ce se este acolo. Pe la noi, puţini sunt curioşi să afle despre ce este vorba într-o carte, în general, şi cu atât mai mult într-o carte de gramatică, în particular. Puţini pătrund pe uşa Ateneului să asculte ce se cântă acolo sau pe uşa unui teatru ca să privească interpretarea lui Rebengiuc într-o piesă de teatru. Dar şi pe la noi se poate pătrunde pe unde nu pot pătrunde nici caracatiţele, dar cu şpagă.

Caracatiţele sunt extrem de inteligente când reuşesc să deşurubeze în 3 minute capacul unui borcan plin ochi cu file de anşoa cu capere. În schimb, românii sunt foarte proşti atunci când Şoşoacă le explică că nu există Coronavirus, în timp ce cei de la OMS explică şi ei că în 10 luni Covidul a produs mai multe traume planetei decât cel de-al doilea război mondial.

Caracatiţa este un foarte bun constructor. În faţa ascunzătorii ei, ea construieşte praguri, maluri sau chiar ziduri, din carapace de scoici sau din bucăţi de rocă. Pe plaiurile noastre, noi nu am reuşit în 15 ani de zile să finalizăm centura Bucureştiului. Când, în cazuri rare, terminăm o construcţie, de multe ori ea începe să se fisureze sau să se dezmembreze mai înainte de a fi dată în folosinţă. Mai toate lucrările la drumuri, la noi, se fac toamna, când scade traficul, iar primăvara, nu ştim de ce, sunt din nou degradate şi iar se începe din nou repararea lor.

Caracatiţele îşi dau viaţa atunci când aduc pe lume puii lor. Pe la noi, multe doamne îşi lasă la ghenă, în pungi de plastic, puii făcuţi în afară, la cules de căpşuni.

Caracatiţele, în apropierea unui alt semen, ori se împerechează cu el, ori îl omoară, mai apoi devorându-l. Pe la noi, femelele asistente de la ATI ori se împerechează, în timpul programului, cu doctorii, neobservând că bolnavii de Covid sunt în flăcări, ori îi omoară pe pacienţii cu Covid, legându-i strâns de pat şi administrându-le anestezice puternice pentru a nu fi pisălogi cu expresia "Nu mai pot, numai pot, nu mai pot".

Caracatiţele trăiesc foarte puţin, în general între 1-3 ani. La noi, cei judecaţi pentru genocid trebuie să trăiască, obligatoriu, 100 de ani, până la pronunţarea condamnării. De exemplu, Ion Iliescu.

Inteligenţa caracatiţelor este aproape inexplicabilă. La noi, studenţii la Academia de Poliţie, atunci când plantează un pom în groapă, colonelul trebuie să le spună tot timpul "Cu verdele în sus, cu verdele în sus". Cu toate că la poliţişti speranţa de viaţă este mare (80 de ani), încep să primească de la jumătatea vieţii (40 de ani), simultan, pensie specială şi salariu.

Fiindcă tot vorbim de inteligenţă, toată lumea ştie că şi Kermit (Ion Iliescu) este deosebit de inteligent. Surprinzător este însă faptul că caracatiţa a devenit inteligentă într-un timp scurt, trăind doar 1-2 ani, şi fără să aibă instructor, fiind un animal solitar, spre deosebire de Kermit care trăieşte, deocamdată, de 90 de ani şi a avut şi mari profesori (Brucan, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Andropov).

Dar trebuie să recunoaştem că între atâtea deosebiri, între comportamentele caracatiţelor şi comportamentele de pe plaiurile mioritice, există şi două mari asemănări.

Caracatiţele au 8 tentacule, de aceea li se mai zice şi octopode. La fel şi caracatiţa PSD-ului are tot 8 tentacule: CCR-iştii, parlamentarii, politicienii din partide, asistaţii, penalii, interlopii, mârlanii, maneliştii.

Caracatiţa are tentacule atât de lungi şi de multe că poate să strivească şi să scufunde o ambarcaţiune. Caracatiţa PSD-ului a pocit şi a scufundat România, în Europa, într-atât încât nimeni nu mai recunoaşte în ea ţara dintre cele două războaie mondiale.