Putem zice că recunoaştem şi respectăm valorile în primul rând dacă suntem capabili să înţelegem ceea ce datorăm animalelor.
Când într-o localitate de provincie din Japonia o cotârlă anonimă şi-a aşteptat 9 ani stăpânul care plecase şi nu mai venea, japonezii i-au făcut statuie şi i-au atârnat la zgardă medalia naţională a fidelităţii.
Când în America un câine poliţist s-a pus în faţa gloanţelor plecate din arma unui infractor nenorocit către 2 colegi de-ai lui (colegi fiindcă poliţiştii salvaţi de el aveau gradul de ofiţer, la fel ca şi câinele), americanii au îngropat câinele cu onoruri militare. 10 ofiţeri i-au dat onorul, iar găurile de pe trupul câinelui le-au acoperit cu drapelul Americii.
În schimb, în România, unii fermieri de la noi dau la canal cele 2 găleţi pline ochi cu laptele gras dat de Joiana lor dragă. Pe Joiana au dus-o la John, taurul cu cele mai bune recomandări de la văcuţele satului, pentru plăcerea ei şi pentru visele fermierului de îmbogăţire din vânzarea laptelui dat. Fermierul şi familia lui o iubesc prea tare pe Joiana ca s-o fi montat veterinarul (nu el personal, oricât ar fi de apreciat de nevestele satului, ci cu spermă congelată de taur, importată din Olanda).
Întorcându-se de la canal, cu găleţile golite de rezultatul dragostei bio (adică fără prezervativ) cu taurul John, fermierul îndrăzneşte să o privească în ochi pe Joiana şi să o mângâie, încurajând-o: "Nu mai plânge, fetiţo, că poate după ce te vei iubi data viitoare cu John, când precis va fi Ciolacu la guvernare, ne va ajuta Dumnezeu să vindem tot laptele".
Dacă şi elveţienii sau alţi văcari pricepuţi ar fi dat la canal laptele vacilor lor Holstein sau Simmental, îngrijite cu dragoste şi pricepere, oamenii de pe întreaga planetă, în ultima 1000 de ani, nu s-ar mai fi bucurat de savoarea brânzeturilor precum şvaițer, camembert, roquefort, parmezan, mozzarella etc..
Este foarte important ca un om să fie recunoscător şi faţă de patria lui, faţă de pământul pe care calcă şi faţă de poporul în sânul căruia trăieşte. De exemplu, să ne uităm la pământul pe care calcă un olandez şi la pământul pe care calcă un român.
Un olandez calcă pe o bucăţică de pământ, aflată în medie la 4 metri sub nivelul mării, permanent mustind de apă, şi cu o lumină ca la noi, la ora 6, în luna Octombrie.
Românii îngraşă, scremându-se pe vine, după casă sau după gluga de coceni, un pământ şi aşa foarte gras şi mănos, al Bărăganului, sau al Câmpiei de Vest, sau al Podişului Dobrogei, sau al Podişului Moldovei.
Acum să ne gândim ce produce fermierul olandez de pe bucăţica de pământ umed şi rece şi la lumina lanternei: lalele şi trandafiri şi o mulţime de alte flori duse cu avionul în toate colţurile lumii.
În toate marile pieţe din România, comercianţii de coloratură indiană anunţă cu neruşinare, scris pe cartoane pe tarabe, că vând roşii româneşti. Toată lumea ştie că acele roşii au fost obţinute fie din seminţe olandeze, fie din plante olandeze (deoarece mulţi fermieri români s-au învăţat să cumpere chiar răsaduri olandeze). La aceste roşii numai apa de udare, şi aia luată cu polonicul din bălţile din mijlocul curţii, de la ultima inundaţie, este românească. Toţi specialiştii de la Ministerul Agriculturii, inclusiv Cîţu şi Iohannis, estimează că, cu noile măsuri de susţinere a agriculturii, deja din 2023, marii cultivatori români de roşii vor comanda online din Olanda răsaduri de roşii mai mature şi încărcate doldora cu roşii babane.
Nu ştiu ce au avut cu noi, dar olandezii nu ne-au suferit niciodată. Din cauza lor ni se trag o mulţime de necazuri. De exemplu, s-au opus cu înverşunare să intrăm în spaţiul Schengen. Dar nu s-au mulţumit cu atât. Din cauza lor, până şi cea mai cunoscută mâncare oltenească, mâncarea de praz cu măsline, apare acum în Enciclopedii ca mâncare olandeză, fiindcă prazul din mâncare este importat din Olanda. Nici un oltean nu a observat că pământul de sub banca de spart seminţe, din faţa curţii, acum este nisipos şi nu mai permite cultura prazului.
O altă mare durere a românilor este că acum şi cel mai vechi şi mai cunoscut sport naţional, şi anume aruncatul cu coji de seminţe, de la 4 metri, direct pe pantofii interlocutorului, nu se mai face cu seminţe seci, cultivate în Oltenia, ci se face cu seminţe grase şi tărcate bicolor, importate din Olanda.
De-a lungul istoriei, mulţi au renunţat la neveste sau la copiii lor, dar măcar pentru o sumă frumuşică de bani. Acum suntem şi mai proşti: castraveţii, pepenii de Dăbuleni, legumele, laptele, sunt pur şi simplu aruncate la gunoi după ce capitalistul român, adică în cele mai multe cazuri ţăranul, a cheltuit mulţi bani, energie şi timp pentru producerea lor (adevărat că jumătate din bani sunt daţi de noi, prin finanţare de către stat). Statul, în naivitatea lui, îşi închipuie că fiecare ţăran este un mic Soros în devenire. Aşa se explică, probabil, că dacă avem o părere foarte proastă despre calităţile cuiva de startup-ist sau startup-istă, de mii de ani îi zicem "Bă, ţărane".
Agricultorii noştri dau vina pe guvernanţi, că nu blochează toate importurile, până nu-şi vând ei şi ultimul pepene de Dăbuleni, şi ultima ciocolată cu rom făcută din castane, şi ultima Eugenia expirată în 2020.
Cu atâţia analişti politici şi atâţia întreprinzători de talent, care apar tot timpul la televizor, nimeni nu vrea să recunoască tristul adevăr. Românii pot face orice altceva, dar nu pot face agricultură. Şi aceasta deoarece agricultura nu se poate robotiza. De aceea este şi subvenţionată în toată lumea. Şi atunci, agricultura este cea mai dependentă de inteligenţă, de tehnologie şi de organizare. Deci, agricultura astăzi o pot face numai ţările avansate. Degeaba se chinuie oltenii la Dăbuleni să facă pepeni pentru că se vând tot pepenii din ţările avansate. Şi atunci, de ce nici un om deştept din România nu înţelege că ineficienţa agriculturii este o problemă naţională? De ce un întreprinzător nu organizează o afacere care să valorifice şi produsele mai puţin competitive ale agricultorilor români? De exemplu, în loc să aruncăm la canal laptele, sau să tăiem cu sapa roşiile, castraveţii, pepenii, mai bine să fie cumpărate la preţuri mici, cu bani de la stat, şi transportate la consumatorii mai puţin pretenţioşi (aziluri de bătrâni, orfelinate, politicienilor de la PSD aflaţi în puşcărie grea (Dragnea, Mazăre etc.)), prin organizarea şi funcţionarea unei firme particulare condusă de un întreprinzător competent.
În România se dă mare atenţie recunoaşterii valorilor. De exemplu, dacă anumiţi oameni au merite deosebite şi s-au remercat prin activitatea şi faptele lor, pot să fie onoraţi, nu cu onoruri militare, dar cu pensionare la 40 de ani sau cu pensii speciale de 100 de ori mai mari decât pensia contributivă a omului obişnuit, sau prin încasarea simultană, zeci de ani, şi a salariului imens şi a pensiei speciale, sau pot avea titlul de şeful tuturor judecătorilor din România, fără să fi practicat nicio zi funcţia de judecător.