Toată lumea discută de încălzirea globală, de creşterea concentraţiei de CO2, de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, de înmulţirea tornadelor şi de deşertificarea multor terenuri agricole. Toată lumea îşi face griji de degradarea condiţiilor de mediu, dar nimeni nu discută serios despre o degradare infinit mai importantă, şi anume despre degradarea materialului uman, degradarea indivizilor care constituie populaţia planetei, şi în mod special al locuitorilor ţărilor din Europa de Est.
În orice societate sunt două clase, din păcate antagoniste. Prima clasă ar fi clasa deţinătorilor de informaţie, de inteligenţă, educaţie şi capital. Aceştia fiind de obicei producătorii de bunuri. Cea de a doua clasă ar fi clasa consumatorilor, cea mai mare parte fiind şi asistaţi. În ultimele decenii, trebuie remarcate două fenomene care au şi vor avea consecinţe dramatice asupra evoluţiei rasei umane:
În toate cele de mai sus ne-am referit în primul rând la tineri, căci forţa unui popor rezidă din calitatea tinerilor săi. Discutăm extrem de liniştiţi despre faptul că acum suntem pe locul întâi în Europa la abandonul şcolar şi că 40% dintre tinerii noştri sunt semianalfabeţi funcţionali.
Nu a criticat nimeni faptul că o firmă a montat invers aparatele de aer condiţionat de la Gara de Nord, iar numele firmei nici nu a fost dat publicităţii. Probabil, din cauză că dacă noi românii nu am făcut un Google sau un Facebook, nu avem ce să protejăm, şi atunci guvernul are ca prima grijă să protejeze proştii, interlopii, penalii şi ofiţerii sub acoperire. Culmea neruşinării, în loc să fie înfierată incompetenţa crasă a firmei de specialitate care a efectuat lucrarea, televiziunile au dat o informaţie laudativă, anunţând că imbecilii vor reface corect lucrarea pe cheltuiala lor.
Acum 50 de ani, şcoala românească era extrem de apreciată pentru calitatea învăţământului din liceele şi facultăţile României. Din toate colţurile lumii veneau tineri să studieze în facultăţile româneşti. Aşa a ajuns un arab, Raed Arafat, să facă medicina la Bucureşti şi de 15 ani să ne coordoneze cu devotament şi competenţă în cazurile de urgenţe medicale.
Acum 50 de ani, tinerii români proiectau şi executau şosele, baraje, rafinării şi utilaje petroliere în locuri aflate la mii de kilometri de facultăţile româneşti unde se formaseră ca specialişti.
Care ar fi explicaţia degradării materialului uman (în plan cultural, educaţional, profesional şi în mare măsură şi moral) în toată lumea şi mai cu seamă în Europa de Est? Toată ziua ni se spune că de vină sunt calitatea slabă a profesorilor prost plătiţi din şcoli şi facultăţi şi guvernul care nu alocă suficienţi bani pentru învăţământ şi educaţie. Din păcate, nu acesta este adevărul, iar sistemul în care trăim nu are interes să spunem lucrurilor pe nume.
Cauza este în natura sistemului în care am intrat forţat fără să fim pregătiţi. Cauza se află în esenţa sistemului capitalist, care are două interese majore: să fim cât mai puţini şi să fim cât mai proşti. Să fim mai puţini, ca producătorii să aibă cheltuieli mai mici cu asistarea şi cu pensiile. Şi poluarea ar scădea fiindcă vor puţi mai puţine perechi de picioare de asistaţi. Rărirea asistaţilor va face ca păstrarea distanţei să fie mai uşor de respectat, şi deci Corona se va mişca mai greu. Să fim mai proşti? Bineînţeles. Să nu putem crea firme concurente, iar firmele producătoare existente să-şi poată păstra în continuare monopolul.
În ultimii 50 de ani, datorită avansului tehnologiilor şi datorită pătrunderii calculatoarelor în toate activităţile producătoare de valori, productivitatea muncii a crescut cu mult mai mult decât posibilitatea de consum a populaţiei de pe întreaga planetă. Din cauza acestui fapt, omenirea se confruntă cu cel mai mare dezechilibru din viaţa speciei umane. Ne referim aici la faptul că oamenii au neapărată nevoie (mai mult decât de hrană, mai mult decât de aer curat) să se poată manifesta creator şi să poată munci. Pentru celelalte probleme, hrana, poluarea, creşterea temperaturii globale, oamenii ştiu că pot găsi soluţii.
Oamenii ştiau dintotdeauna că fără muncă şi fără creaţie nu pot trăi. Dar abia acum au înţeles că ce li s-a spus timp de 100 de ani şi li se spune şi azi, că omul se naşte cu dreptul la muncă, este o minciună. Şi au înţeles că de acum numai o parte vor avea acces la ceva fără de care oamenii se sinucid.
Tinerii din zilele noastre ştiu că orice progres tehnologic, orice creştere a productivităţii muncii, orice cucerire a inteligenţei artificiale, le pulverizează lor milioane de locuri de muncă şi posibilităţi de a se manifesta creator.
Tinerii de pe întreaga planetă au înţeles că angajatorii se şterg la fund cu hârtiile care adeveresc eforturile pe care le-au făcut ei, uneori nemâncaţi sau tremurând în frig ca să meargă la cursuri, sau la un teatru, la un concert sau mai ales ca să citească o carte bună într-o bibliotecă. Şi dacă toate acestea cândva însemnau atât de mult, acum nu mai înseamnă aproape nimic. Şi încet, încet, colega de pe banca din amfiteatru devine colega de pe banca din parc unde dăm camera sau like-uri, sau fumăm tutun sau iarbă.
Nivelul de educaţie şi de instruire a tinerilor din Europa de Est s-a degradat şi mai tare dintr-un motiv cu totul special. Tinerii din ţările din Europa de Est s-au născut şi au trăit fără să vadă lumina soarelui adevărat. Ei au făcut plajă la umbra lăsată de cizma mare a Uniunii Sovietice. În acest mod ei au avut mult mai puţine posibilităţi de a intra în viaţă pregătiţi pentru a face faţă cruzimii vieţii în capitalism. De aceea, şansele de reuşită ale acestor tineri sunt şi mai mici. Descurajarea şi complexul de looseri sunt şi mai mari. Tentaţia de a se abandona unei vieţi de întreţinuţi şi de a cădea pradă drogurilor, depresiei, anxietăţii, a fost şi mai greu de refuzat.
Amintindu-mi de Francois Villon care se întreba "Mais ou` sont les neiges d'antan?", cu mare tristeţe şi frică mă întreb "Unde sunt tinerii de altădată?". Mi-e tare frică. Poporul unde tinerii, când se trezesc dimineaţa nu ştiu clar şi nu cred cu tărie în ceea ce au de făcut în acea zi, acela este un popor pierdut.