Prostia, lipsa de civilizaţie şi de educaţie, delăsarea, lipsa de patriotism, lenea şi şpaga au transformat România în cloaca Europei

Pornind de la o găinărie românească de muşamalizare a dosarului de corupţie a unui aventurier găunos şi ratat, lacom de pricopseală rapidă, Barna, asediatorii guvernului şi liniştii României au ajuns să ceară expres măcar schimbarea premierului, dacă nu şi înlocuirea guvernului cu unul tehnocrat, sau, şi mai şi, alegeri anticipate. Şi toate acestea în momentul în care ţara este la pământ, economia este la pământ, educarea copiilor este întreruptă de 2 ani.

Dacă Barna avea ruşine, că inteligenţă era mai greu, şi dacă nu-i mai plăcea cum îi şade lui Cîţu pe scaunul lui de premier, trebuia să facă două lucruri:

În lupta disperată cu tulpina Delta, Arafat împreună cu guvernul au hotărât, azi noapte la 12, ca în toate spitalele să existe şi servicii de incinerare, iar lângă mai vechea clinică "capela", să se construiască şi o nouă clinică "crematoriu".

Din nou aceleaşi trompete din televiziuni, plătite de proştii, de incompetenţii şi de penalii pe mâna cărora a încăput România, ne explică convingători că au mai ars de vii încă 7 oameni din cauză că spitalele sunt prea vechi, din cauză că aparatura, echipamentele sunt uzate iar încărcarea cu pacienţi a spitalelor este prea mare.

Aceste explicaţii care se dau în România, de fiecare dată când deasupra unui spital sau a unui club apare un nor negru care răspândeşte 2-3 zile mirosul cărnii de om, prăjită, reprezintă cea mai neruşinată scuză oferită de nişte nesimţiţi care ne aruncă în faţă aceeaşi poveste cu "cocoşul roşu".

Toată lumea ştie că România nu are bani să construiască peste noapte alte spitale cu altă aparatură şi fără infecţii nosocomiale.

Toată lumea ştia şi acum 25 de ani că spitalele sunt vechi, că aparatura este uzată şi presiunea pe spitale va fi mereu foarte mare. Ca să avem aceleaşi condiţii, în spitale, ca în Germania, trebuia să avem foarte mulţi bani. România nu a avut niciodată bani. În România au fost bani mulţi numai pentru penali şi pentru interlopi.

Dar în România putea să se facă un lucru simplu, cu foarte puţini bani şi fără investiţii, care ar fi făcut să nu avem nici un mort ars de viu, în nici un spital de pe la noi. Acest lucru nu se face, nu este comentat la televizor şi nu este nimeni pedepsit când din nou, a n-a oară, mor oameni arşi de vii.

Acum 25 de ani, orice director de spital, orice ministru al sănătăţii, orice guvern, ar fi instalat în fiecare salon, din orice spital, un extinctor şi un senzor de fum legat la un panou de alarmă, aşezat în camera de pe etaj în care asistentele croşetează sau se giugiulesc cu medicii. Pe acest panou să se aprindă şi să piuie tare numărul NS al salonului în care detectorul de fum a detectat un început de flacără.

În acest mod, chiar în condiţiile în care se ştie că noi avem prea puţine asistente pe etaj, din cauză că medicii şi asistentele din România sunt nişte trădători care au părăsit ţara, când undeva începe să ardă ceva, chiar şi acea unică asistentă de pe etaj, cu extinctorul prevăzut în acel salon, ar opri de la început incendiul.

Dar bineînţeles că şi la acest incendiu de la Constanţa, ca şi la toate celelalte incendii cu pacienţi arşi de vii, nimeni nu a suflat o vorbă, nu a analizat şi nu a pedepsit pe cei care nu au făcut ceea ce trebuia făcut de acum 25 de ani.

Ca să se pună un extinctor, un senzor de fum în fiecare salon, şi un panou de alarmă pe etaj, nu trebuiau dărâmate toate spitalele, nu trebuiau construite alte spitale noi şi cu aparatură ca în Germania, nu trebuiau banii, nu trebuia tehnologie.

Trebuia doar să nu fim proşti, să nu fim nepăsători, să nu fim leneşi, să nu fim corupţi şi atâta lume nu ar mai fi murit în acest mod îngrozitor. Important este că nimeni nu a dat socoteală şi nimeni nu a fost pedepsit. Noi toţi românii ne-am antrenat, de pe vremea lui Decebal, să fim complici la crimă şi la trădare.

În loc să ieşim 12.000 pe străzi, ca să căscăm gura la Şoşoacă care strigă "Jos masca", ar fi trebuit să ieşim milioane deodată şi să cerem arestarea şi băgarea în puşcărie a celor care nu au pus extinctorul, senzorul de fum şi panoul de alarmă în toate spitalele.

În loc să facem ce trebuia, dacă am fi avut frică de Dumnezeu, de justiţie şi de puşcărie, noi am făcut altceva:

Pentru toate relele, pentru faptul că în aer pluteşte mirosul de carne de om, prăjită, românii sunt mari maeştri în a găsi doar 4 vinovaţi: Cîţu şi vechimea spitalelor, uzura aparaturii şi presiunea pe spitale. Adică noi suntem Maica Tereza în ce se întâmplă cu România.

Oare în Noua Zeelandă, unde mult timp a fost un singur infectat cu Covid, invitat pe la toate televiziunile, sau în Danemarca, unde au fost scoase toate restricţiile, sau în Portugalia, unde este vaccinată 98% din populaţie, dă cineva vina pe presiunea din spitale?

Ştim însă că adevăraţii vinovaţi suntem noi, exprimaţi prin rata foarte mare de infectare: securiştii vechi, politicienii şi interlopii neuzaţi şi plini de lăcomie, prostia, delăsarea, lipsa de patriotism, şpaga şi presiunea politicului în locurile în care stăpână ar trebui să fie numai competenţa.