1. Putin poate invada oricând în cur pe mă-sa, dar în nici un caz Ucraina

Planeta i-a suportat, de-a lungul istoriei, pe mulţi psihopaţi sau criminali. Hitler a putut să gazeze 5 milioane de evrei în lagărele naziste. Stalin, care era georgian, a putut să omoare 20 de milioane de ruşi, inclusiv majoritatea ofiţerilor din elita armatei. Aceste lucruri au fost posibile fiindcă se făceau fără ca să ştie nimeni ce "băieţi buni" erau ei.

Acum 100 de ani, mulţi olteni de la Caracal sau Slatina, sau mulţi moldoveni de la Suceava sau Tecuci, în nopţile de iarnă cu mare viscol şi ger, îşi făceau nevoile în faţa pragului uşii de la intrare, ca să nu le îngheţe fundul până ajung în spatele casei, după gluga de strujeni. Acest lucru era posibil pentru că oltenaşii şi moldovenii erau în curtea lor şi noaptea nu-i vedea nimeni.

În Februarie 2022, când Putin uită să-şi ia tratamentul, toată planeta îl vede în direct datorită internetului cât şi a teleobiectivelor focalizate pe cutia lui cu medicamente. Un psihopat, oricât de bolnav ar fi el, ştiind că toate privirile sunt aţintite asupra lui nu ar putea să dea ordin ca rachetele Panţir-S1 să sfârtece timp de 2 zile, în bucăţi, femei şi copii, civili nevinovaţi şi fără apărare. Am zis 2 zile fiindcă în lucrarea georgianului Stalin, legată în piele de ofiţeri polonezi de la Katyn, intitulată Manualul invadatorului sovietic, scrie clar că invadarea începe cu 2 zile de bombardament continuu pentru a distruge toate legăturile zonei invadate cu restul teritoriului, cât şi pentru omorârea tuturor cetăţenilor care nu au încăput în adăposturi.

Este extrem de interesant că tocmai zilele astea, când lumea a aflat de la unul, Biden, că sunt 50% şanse ca în orele următoare să fie sfârtecaţi sute de mii de oameni nevinovaţi care se plimbă prin parcurile din Kiev, cu copii lor de mână, tot sute de mii de oameni se bat cu bâtele, cu jandarmii, şi incendiază maşinile, supăraţi că-i jenează masca FFP2.

2. Perpetuum Mobile

Tot timpul, dl. Ciolacu şi cu dl. Ciucă ne asigură că PSD-ul va rezolva de urgenţă problema creşterii neruşinate, din vina ministrului Virgil Popescu, a facturilor de curent electric. Pentru aceasta dl. Ciolacu se bazează pe descoperirea, în urma săpăturilor într-un sit de lângă Sarmizegetusa, unei soluţii de Perpetuum Mobile, purtând însemnele lui Decebal. În acest mod vom avea energie gratis şi nu ar mai trebui să cumpărăm curent electric scump de la hunul Viktor Orban.

Bineînţeles, ca de obicei, răutăciosul de Băsescu nu crede în această soluţionare a problemei facturilor, căci dacă românii ar fi fost atât de deştepţi atunci ar fi reuşit să completeze şi o factură corect, ar fi stabilit şi lista şi numărul exact al bugetarilor, lista şi numărul băieţilor deştepţi care cumpără la preţ redus curentul electric produs de către hidrocentralele poporului, lista şi numărul celor care iau pensii speciale.