Unii s-au întrebat de ce atunci când cumpărăm o tipăritură semnată de Andrei Pleşu, ni se pune în pungă şi un dicţionar român-român (DEX) şi 2 antinevralgice. După ce am citit o pagină-două din publicaţia lui Andrei, înţelegem de ce a fost necesară ciudata alăturare. După terminarea lecturii (în caz că a reuşit cineva), întotdeauna gândul ne duce la două cunoscute parabole: "ca nuca în perete" şi "anus contra naturii". Vă prezentăm acum câteva exemple din recentul articol, "Stigmatul etnic", din Dilema Veche, al maestrului Pleşu: "asociaţii crase", "a revenit impenitent", "împușcarea lor patriotică", "oftătura patetică", "furor-ul lacom", "fondatori „alogeni“", "bufoneriile crude". Pentru a putea aprecia cât mai corect densitatea de semnificaţii a scrierilor lui Andrei, apelăm la metoda comparării. Aşa că vă prezentăm şi alte câteva mici fragmente din opera altor scriitori cât de cât cunoscuţi: "Orice noroc/Şi-întinde-aripile/Gonit de clipele/Stării pe loc", "Astfel, tot mai neștiut/Spre adânc îl fură/Și-l îngroapă-n sânu-i mut/Veşnica Natură", "Trei paşi la stânga linişor/şi alţi trei paşi la dreapta lor/se prind de mâini şi se desprind/s-adună cerc şi iar se-ntind/şi bat pământul tropotind/în tact uşor". O primă observaţie ar fi în legătură cu stilul lui Pleşu: obsesia bolnavă pentru preţiozitatea nemeritată. În exemplele prezentate din operele scriitorilor umili, se remarcă o simplitate desăvârşită. A doua observaţie ar fi că dintre toţi scriitorii modeşti, nici unul nu era membru PCR, pe când domnul Pleşu era de la vârsta de 20 de ani, pentru ca mai apoi, când a fost momentul potrivit, să se transforme deodată în dizident înfocat. A treia observaţie ar fi că dacă am căuta o săptămână semnificaţiile din extrasele prezentate de la domnul Pleşu, nu am găsi absolut nimic de spus. Dacă discutăm despre semnificaţiile cuprinse în eşantioanele extrase din opera scriitorilor umili, analiza acestora nu ar încăpea pe 10 pagini. Şi dacă ne gândim că eşantioanele scriitorilor modeşti (care mai erau cu siguranţă şi 100% români, nu ca domnul Pleşu, credem noi) au fost scrise acum 130 de ani, ajungem la concluzia tristă că în tot acest timp, în loc să progresăm, ne-am tâmpit de tot. Nu era mai bine ca în loc să moară Eminescu, Topârceanu şi Coşbuc, sau să ne plece elitele, ar fi fost de preferat ca domnul Andrei Pleşu să-şi publice Dilema Veche în Insulele Cayman? În acest mod plătea şi taxe mai mici şi îi făcea pe ăia să caute în DEX şi să ia antinevralgice, când încearcau să înţeleagă ce dracu înseamnă "furor-ul lacom", "oftătura patetică" sau "fondatori „alogeni“". A patra observaţie, cea mai importantă: după ce că dl. Pleşu, din cauza lecturării "stigmatului etnic", ne face să facem ferfeniţă DEX-ul familiei moştenit de la bunicu' şi să ne îndopăm cu antinevralgice, culmea, nici măcar nu are curajul să spună cele două lucruri extrem de importante şi grave care erau de spus: - din păcate, marii români nu au fost niciodată români; - atacurile disperate ale mediocrităţilor autentic româneşti şi "băştinoase" sunt datorate metehnei milenare şi de bază de pe plaiurile mioritice, şi anume invidia (să moară şi capra vecinului).