De 2000 de ani, când maghiarii sunt deştepţi, imediat românii se simt obligaţi să fie şi ei proşti

Schimbările din viaţa unui popor sunt momentele cele mai importante. Să ne uităm la comportamentul maghiarilor (a)) şi al românilor (b)) în momente cruciale.

1. Obţinerea libertăţii şi eliberarea de comunism:
a) declanşarea Revoluţiei din '89, în România, este cadoul ungurului László Tőkés;
b) omorârea fără proces, în ziua de Crăciun, a conducătorului şi nepedepsirea celor care au omorât 1116 de oameni nevinovaţi.

2. Realizări durabile care să arate şi să glorifice importanţa unui popor:
a) autostrăzi şi faptul că Budapesta este una dintre perlele Europei, catedrala Sf. Mihail (din Cluj), statuile Sf. Gheorghe şi Matei Corvin (tot din Cluj), aducerea saşilor în Ardeal (de către regele Géza al II-lea al Ungariei);
b) neîntreţinerea şi degradarea tacită a patrimoniului cultural al României, distrugerea pădurilor lăsate la discreţia protejaţilor de justiţie (inclusiv hoţii de păduri maghiari (Attila Verestóy)), transformarea României în depozit de deşeuri toxice sau maşini poluante, aruncate de alţii din toată Europa.

3. Preocuparea oricărei naţii pentru perenitatea şi veşnicia etniei (măsuri pentru creşterea sau măcar menţinerea natalităţii şi a numărului populaţiei):
a) Legea din 2019, dată de Viktor Orban, pentru încurajarea creșterii natalității, care acordă avantaje extraordinare familiilor, ca să aibă câte 2-3 copii şi legislaţie pentru a încuraja întreprinzătorii maghiari să facă întreprinderi cu capital maghiar, pentru ca populaţia să rămână în ţară;
b) legislaţie care să protejeze penalii PSD şi legislaţie prin care populaţia să fie îndemnată să lucreze toţi ca bugetari sau în poliţie (singura ţară din lume unde ca bugetar se câştigă mai mult decât în sectorul privat). Prin aceste măsuri, care au creat imaginea de ţară fără speranţă a României, tinerii şi specialiştii părăsesc masiv România. Din cauza condiţiilor dezastruoase din sănătate, numai o femeie cu mult curaj mai se duce să nască într-o maternitate din România.

4. Alegerea conducătorilor:
a) pentru ca ungurii să aibă un statut special în imperiul Habsburgic, eventual de egalitate cu austriecii, l-au trimis la Viena, în patul lui Sisi, pe cel mare mare cuceritor de femei, contele maghiar Andrassy, care i-a sucit capul împărătesei, care la rândul ei, tot în pat, l-a convins pe Franz Joseph să acorde Ungariei statut de egalitate cu Austria, iar imperiul să se numească Austro-Ungar. Chiar şi în zilele noastre, Viktor Orban era cât p-aici să i-o tragă Vasilicăi Viorica şi atunci autostrada Transilvania s-ar fi numit, probabil, autostrada Viktor-Vasilica;
b) la noi, alegem întotdeauna pe cel mai prost, incompetent, agramat şi penal, pentru ca tot românul să se simtă superior conducătorilor lui.