Cu Maid în Sardinia

Părăsind Riviera Italiană, vom lua avionul și vom ateriza pe Aeroportul din Cagliari. Aeroportul, denumit și Aeroporto Mario Mameli, a fost deschis pe 3 mai 1937 și numit după Mario Mameli, un pilot de bombardier din forțele aeriene italiene din epoca fascistă, doborât în cel de-al doilea război italo-etiopian. Aeroportul, cu o capacitate de circa 4 milioane de pasageri pe an, se află la aproximativ 7 km de centrul orașului Cagliari, iar o gară care deservește aeroportul, permite conexiuni către majoritatea orașelor din Sardinia.

Economia Sardiniei este concentrată pe turism, industrie, comerț, servicii

Templul megalitic preistoric de la Monte d'Accoddi

Sardinia este a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia, și una dintre cele 20 de regiuni ale Italiei. Istoria Sardiniei pornește din cele mai vechi timpuri, fiind locuită încă din paleolitic. În 1979 au fost găsite resturi umane datând din 150.000 î.Hr. În preistorie locuitorii Sardiniei au dezvoltat comerțul în obsidiane, o piatră folosită în producția primelor unelte aspre, și această activitate i-a adus pe sardinieni în contact cu majoritatea locuitorilor Mediteranei. Cea mai notabilă civilizație a insulei, din timpurile neolitice până la Imperiul Roman, a fost civilizația nuragică. Se crede că populația Sherdana a venit în Sardinia, din estul Mediteranei, în aprox. secolul XX î.Hr. Se știu puține despre acești oameni, a căror nume (care probabil înseamnă "oamenii de la mare") a fost găsit în câteva inscripții egiptene, fiind dezvoltate mai multe ipoteze după unele studii lingvistice.

Tharros - Orașul fenician și ulterior roman

În 238 î.Hr., profitând de faptul că Cartagina a trebuit să se confrunte cu o rebeliune a mercenarilor săi (războiul mercenar) după primul război punic (264-241 î.Hr.), romanii au anexat Corsica și Sardinia de la cartaginezi. Ocupația militară romană a adus sfârșitul civilizației nuragice, cu excepția interiorului muntos al insulei, pe care romanii o numeau Barbaria, adică "țara barbară". Provincie romană (stăpânirea romană în Sardinia durând 694 de ani) și mai apoi bizantină, insula a fost divizată între secolele IX-XII în trei Giudicati (județe) independente, care au intrat sub autoritatea regelui Aragon în perioada 1323-1409, județul Arborea fiind ultimul care a fost cucerit. Populația autohtonă din orașul Alghero a fost exilată și orașul a fost repopulat cu invadatori catalani, ai căror descendenți vorbesc astăzi catalana. În 1720 Sardinia a devenit un regat independent sub casa de Savoia, conducătorii Piemontului. La momentul unificării italiene în 1860, regele Sardiniei a devenit regele Italiei.

Efectul bombardamentelor aliate asupra Cagliari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Botezată Sandalya de către grecii antici (în traducere, "urmă de picior"), Sardinia este un colț de paradis, un tărâm unde oamenii au de mii de ani ospitalitatea în suflet. Turiștii care vizitează Sardinia pentru prima oară vor fi cu siguranță surprinși de felul în care aceasta se prezintă: cu un litoral curat, brăzdat de ape limpezi și valuri plăcute, înconjurat de munți aflați la doar câțiva kilometri de litoral. Un alt lucru care s-ar putea să te surprindă este este numărul uimitor de locuri preistorice, în special enigmaticele turnuri rotunde făcute din piatră, cunoscute sub numele de nuraghi. Vei învăța despre misterele pe care aceste forturi/locuințe le ascund și vei explora tunelele construite în Epoca de Bronz și Fier.

Sardinia - un teritoriu descoperit în anii 60 de Prințul Karim Aga Khan

Principalele orașe din Sardinia sunt Cagliari, Olbia, Oristano și Sassari, însă adevărata frumusețe a insulei se ascunde în peisajele care îți taie respirația, în plajele cu nisip alb, roz sau roșu (precum plaja Is Arutas, Rena Bianca, Spiaggia Rosa), în marea de culoarea smaraldului (la Stintino, Cala Gonone sau Cala Goloritze), în dealurile și câmpiile de un verde nemaivăzut. Însă farmecul Sardiniei constă și în caracterul deosebit al locuitorilor, prietenoși și ospitalieri, în obiceiurile precum sărbătoarea Sfântului Efisio din Cagliari. Sardinia este altfel și pentru că locuitorii săi nu se consideră italieni, ei făcând referire la Italia folosind expresia "în continent". Acest fapt se confirmă și prin scrierile cu graffiti existente în tunelul care duce la portul din Santa Teresa di Gallura, loc din care pleacă navele spre Corsica. Astfel, turiștii află că "Tourist remember you are not in Italy". Nu în ultimul rând, Sardinia va fi altfel atâta timp cât va rămâne așa cum este.

În Sardinia poți să mergi pe străzi romane autentice și să vizitezi ruinele orașelor construite de fenicieni

Cagliari, capitala Sardiniei, este un oraș cu o istorie lungă și care a cunoscut existența mai multor civilizații. Se află în centrul golfului Cagliari, cunoscut și drept Golfo degli Angell (Golful îngerilor). Sub clădirile orașului modern există o stratificare continuă care atestă așezarea umană de-a lungul a aproximativ cinci mii de ani, din neolitic până astăzi. Se presupune că orașul datează din perioada feniciană, fiind invadat de nenumărate ori, de-a lungul secolelor, de către cartaginezi, romani, barbari, pisani, spanioli și, în 1718, de către englezi, înainte ca aceștia să se predea casei regale italiene de Savoia. Inevitabil, toate aceste civilizații și culturi și-au pus amprenta asupra orașului. Din 1870, o dată cu unificarea Italiei, orașul a cunoscut un secol cu o creștere rapidă. Multe clădiri au fost ridicate până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul primarului Ottone Bacaredda. Un număr mare din aceste clădiri combină influențe din Art Nouveau, împreună cu gustul tradițional din Sardinia pentru decorarea florală.

Cagliari - exodul din 1943 al oamenilor (în mediul rural din Marmilla, Medio-Campidano și Sarcidano), pentru a scăpa de bombardamentele aliaților și de mizeria orașului distrus, este cunoscut sub numele de "sfollamento"

Cagliari este un oraș mare, modern, chiar cel mai mare din Sardinia. Numele actual al orașului Cagliari vine de la denumirea catalană Caller. Printre siturile istorice de aici se numără necropola Domus de Janas ("Casa zânelor" sau "Casa vrăjitoarelor") care datează din neoliticul târziu, un amfiteatru din epoca romană, o bazilică bizantină, trei turnuri din epoca pisană și un puternic sistem de fortificații care au făcut din oraș nucleul Habsburgilor spanioli, o putere imperială în vestul Mării Mediterane. Centrul istoric al orașului este dominat de ruinele fortăreței antice. Castello și cartierul medieval adiacent, situat pe dealul Colle di Castello, găzduiesc multe monumente istorice atractive, fiind izolate de restul orașului prin zidurile și turnurile construite de pisani.

Castelul din Cagliari

În epoca romană Castelul din Cagliari a fost numit "castrum", în Evul Mediu "castellum", iar mai târziu, în dialectul local "casteddu". Orașul, fiind identificat cu Castelul, a dobândit numele de "Castrum Kalaris" sau "Castrum Castri", mai puțin fiind utilizată denumirea "Castellum de Castro". Cele mai importante structuri ale fortificațiilor au fost construite în secolul al XlV-lea. În evidență ies cele trei turnuri, San Pancrazio, dell'Elefante și del Leone (sau dell'Aquila) - care astăzi nu mai este vizibil deoarece este încorporat în palatul de Boyl. Turnul Elefantului a fost construit în 1307, la ordinele consulilor Giovanni De Vecchi și Ioan Cinquini și sub supravegherea arhitectului Giovanni Capula, așa cum este menționat în inscripția de la poalele turnului. În epoca spaniolă, clădirea a fost folosită ca închisoare. Turnul San Pancrazio, construit în 1305 la cererea lui Pisani, a fost proiectat de către același Giovanni Capula, construirea aceastuia fiind inspirată de ce două turnuri din Pisa.

Amfiteatrul Roman din Cagliari

În secolul al XVI-lea spaniolii au restructurat fortificațiile și pereții, au ridicat ziduri noi, au construit mai multe biserici, au modificat unele dintre cele existente, și au construit colegii religioase și mănăstiri. Bazilica San Saturnino este cea mai veche biserică din Cagliari și a fost dedicată patronului spiritual al orașului. Primul care a menționat biserica San Saturnino a fost diaconul Ferrando, biograf al St. Fulgence. Fulgence a ajuns în Cagliari, împreună cu ceilalți episcopi africani exilați la Sardinia de regele vandal Thrasamund, în prima parte a secolului al VI-lea (probabil cu acest prilej au sosit pe insula și moastele Sf. Augustin, care au rămas în Cagliari până în 722). Biserica găsită de Fulgenzio a fost, probabil, construită pe locul unde se spune că a fost identificat mormântul Sfântului Saturninus din Cagliari, sau Saturnino, care, conform Passio sancti Saturni (un document medieval care spune povestea sfântului), fusese martirizat în 304.

Catedrala Santa Maria din Cagliari

Palazzo Reale (Palatul Regal), cunoscut și sub denumirea de Viceregio (Palatul Viregeal), este vechea reședință a reprezentantului regelui Sardiniei în timpul dominației aragonese, spaniole și Savoia, fiind acum sediu al Orașului Cagliari. Clădirea fusese construită inițial în secolul al XIV-lea și a devenit sediul viceregelui din 1337, la ordinul lui Petru al IV-lea al Aragonului. De-a lungul secolelor clădirea a suferit mai multe modificări și extinderi. Deosebit de semnificative au fost restaurările din secolul al XVIII-lea. În 1730, din mâinile inginerilor piemontezi de Guibert și de Vincenti, a fost construită scara mare care duce la etajul principal unde încăperile au fost restaurate în 1735 de della Vallea. Fațada de vest, cu portalul principal în linie cu scara, a fost amenajată până în 1769, dovadă fiind inscripția de pe ușa ferestrei care se deschide spre balconul central. Între 1799 și 1815 palatul a fost reședința oficială a familiei regale și a curții, aflate în exil (Torino fiind ocupat de Napoleon în acei ani).

Cele mai frumoase peisaje le oferă Viale Regina Elena, de unde poți admira Catedrala și Palazzo Reale

Rămășitele a mii de turnuri din piatră sunt împrăștiate peste tot prin Sardinia. Majoritatea turnurilor sunt în ruină totală. Dar Nuraghe Su Nuraxi este cel mai bine conservat și cel mai aproape de a fi complet. Este de asemenea și cel mai aproape de Cagliari și cel mai mediatizat, aici făcându-se tururi de 30 de minute cu ghizi vorbitori de limbă engleză. UNESCO l-a menționat drept una dintre cele mai bune restaurări arheologice din toată zona Mediterană. Cheresteaua ce se găsește în pereții turnului a fost tratată cu radiocarbon din 1.500 î.Hr. până astăzi. Poți vizita turnul urcând în partea superioară, pentru o vedere îndeaproape a domului făcut din stâncă uscată, fără a se folosi mortarul. Înăuntrul pereților ce au 1,8 metri înălțime există scări spiralate. În timp ce urci prin tuneluri, poți să apreciezi finețea ingineriei și opera de artă pe care acești oameni preistorici au creat-o.

Muzeul Casa Zapata - un nuraghe a fost excavat sub locul în care se află acum clădirea

În urmă cu 60 de ani, un prinț a cumpărat, pe "nevăzute", aproape șaptezeci de hectare în Romazzino, o porțiune de coastă a Gallurei din nord-estul Sardiniei, numită Monti di Mola, doar pe baza sfatului a doi prieteni englezi care lăudaseră frumusețea ei curată. Prințul respectiv era Shah Karim al-Husayni, mai cunoscut sub numele de Aga Khan, imam musulman al comunității șiite ismailite și descendent direct al profetului Mahomed prin vărul său Ali. Când a mers să vadă terenul cumpărat, inițial a fost dezamăgit pentru că era doar o bucată de pământ virgin. "Era ca o rezervație de vânătoare: nu erau case, nu era apă curentă, electricitate, afaceri de orice fel", avea să spună el mai târziu. Dar frumusețea coastei Sardiniei l-a sedus cu marea sa splendidă și pământul său parfumat, sălbatic, cu originile sale străvechi și tradițiile sale milenare, și a plănuit să o transforme într-un colț de paradis. Pentru a păstra frumusețea Costa Smeralda și a preveni supraconstrucțiile, Aga Khan și colegii săi investitori au stabilit standarde stricte de arhitectură și zonare.

Prințul Shah Karim al-Husayni a transformat Monti di Mola în "La Costa Smeralda", adică Coasta de Smarald

Prințul Karim Aga Khan, un pionier al dezvoltării durabile, a condus desfășurarea fiecărei etape cu entuziasm și pasiune. El a fondat Porto Cervo în 1962, unde a construit un port de 700 de dane, cu hoteluri luxoase, rezultând într-un loc de întâlnire faimos pentru elite. În 1967 a fondat Costa Smeralda Yacht Club. În 1963 a creat compania aeriană Alisarda, care în 1991 a devenit Meridiana, iar în 2018 a devenit Air Italy. În 1969 a construit noul Aeroport Olbia-Costa Smeralda care a devenit cel mai important aeroport internațional de pe insulă. În Costa Smeralda arhitectura nu afectează frumusețile naturale ci se dezvoltă în deplină armonie cu vegetația, transparența mării și evoluția granitului.

Costa Smeralda - una dintre cele mai frumoase și exclusiviste destinații turistice din lume

Olbia este un oraș cu străzi înguste și pavate, cu clădiri vechi, dar și cu construcții înalte, moderne. Istoria orașului se pierde undeva în vremea grecilor, urmând apoi perioade de înflorire și decadență. Olbia este astăzi principalul nod maritim și aerian al Sardiniei, fiind învecinat cu numeroase puncte de atracție turistică.

Olbia - Nuraghe Riu Mulinu

Din orașul-port Olbia până la vârful Capo de Testa, unele dintre cele mai frumoase plaje ale lumii sunt situate în golfuri abrupte spălate de marea extrem de verde și limpede. Zona, o fâșie de țărm de "numai" 54 de kilometri, este cunoscută sub numele de Costa Smeralda - Coasta de Smarald. Comparația cu una dintre cele mai celebre pietre semiprețioase poate fi aplicată, de asemenea, și clientelei care a frecventat coasta de când a fost dezvoltată de Aga Khan într-o serie de stațiuni pentru cei foarte bogați. Sătucurile de vacanță de pe de Costa Smeralda sunt construite pentru a semăna cu insulele grecești și dar și cu Riviera franceză. Centrul acestor stațiuni este Porto Cervo, un sătuc de vacanță și port pentru iahturi private, construit și el în anii 60, iar cel mai modest loc de vacanță din regiune este micul orășel Cannigione, pe golful Arzachena.

Portul din Porto Cervo

Porto Rotondo se află la numai 20 de minute distanță de Porto Cervo. O locație mai mică, dar parcă mai frumoasă. Drumul de coastă oferă imagini panoramice numai bune de a fi "captate" în cărțile poștale. Aici se găsesc câteva plaje de vis, cea mai faimoasă fiind Ira, concurată la numai patru kilometri distanță de cea numită "di Marinella", care este și mai mare.

Nu fi surprins dacă limba pe care o auzi în jurul tău în Alghero, un oraș plin de viață de pe malul mării, sună un pic diferit. Este catalană. În 1354, Mariano al IV-lea, judecător al statului Arborea, a dat Sardinia regelui Aragonului, în speranța că va smulge insula de sub controlul Pisei și Genoei. Acesta a cedat controlul insulei către aproximativ 400 de familii din Aragon și Catalunia, ca să preia controlul populației locale, construind o bază în Alghero. Urbea are multe locuri de interes, precum Catedrala Sfânta Maria și Biserica Don Francesco, în această biserică liturghia făcându-se încă în catalană. Catedrala din secolul al XIV-lea are o ușă în stil gotic-spaniol. De îndată ce după amiaza se schimbă ușor în seară, te îndemn să urci zidurile construite de catalani pentru a stăvili apa, și să te alături localnicilor pentru o plimbare de seară de-a lungul bastioanelor, privind apusul soarelui peste Marea Mediterană.

Nuraghe Losa - o clădire preistorică complexă în formă de mormânt tholos, structura sa centrală având o formă triunghiulară

Unul dintre locurile cu o concentrație mare de atracții din Epoca de Piatră și Cupru se află la doar câțiva kilometri de Costa Smeralda. În ciuda distanței relativ mici, "Locurile preistorice Arzachena" par a fi două lumi total diferite. Cele mai importante lucruri de văzut sunt nuraghi, camera mortuară și ciudatele morminte organizate în camere individuale cunoscute de localnici drept tomba gigante (morminte uriașe). Camera principală - mormântul lui Coddu Vecchiu - este un tunel din secolul al XVIII-lea î.Hr. care are o fațadă făcută din pietre plate adăugate cu multe secole după. Li Lolghi, are o intrare similară, dar cu o piatră de 3 metri și jumătate dispusă vertical. Necropolisul lui Li Muri, din apropiere, are morminte din piatră construite în interiorul unor cercuri din pietre plate, în poziție verticală, cândva acoperite de movile de pământ. Nuraghi Albucciu e neobișnuit din punct de vedere al formei ovale. El are o parte în care roca de bază este vizibilă.

Arzachena - Roccia del fungo

Tharros este locul prin care poți să mergi în același timp printre ruinele culturii feniciene, cartagineze și romane și să încerci să îți imaginezi cum arăta atunci când străzile romane erau pline de magazine, acolo unde acum vezi doar fundații și scări ale fostelor intrări. Coloanele băilor încă stau în picioare alături de apeducte și temple, amfiteatrele având vedere către mare. Pe deal este o necropolă feniciană. Pentru a-ți face o idee despre ce au găsit arheologii aici, vizitează excelentul Museo Civico Giovanni Marongiu în orașul Cabras, unde se află stele sculptate în piatră și morminte puse în poziția în care au fost găsite inițial. Poți vedea mai mult din comoara dezgropată în muzeul Antiquarium Arborense, în micul oraș Oristano din apropiere.

Domul Santa Maria din Oristano

La nord, nu foarte departe de Oristano, se află una dintre cele mai complexe atracții ale Sardiniei, Santa Cristina Nuraghe. Atât atmosfera cât și arhitectura sunt diferite de tot ce se mai află în zonă. Aici poți găsi o fântână sfântă, un templu ce datează de la 1200-1100 î.Hr. și un turn nuraghe unde turiștii se pot urca până în vârf pentru a admira satul preistoric din piatră care se întinde la poalele sale. Una dintre casele alungite din sat mai are încă acoperișul rămas intact. Vei avea nevoie de o lanternă pentru a privi în interiorul acestei case în timp ce urci către turnul nuraghe. Dacă dorești să asimilezi mai mult din istoria locală, poți face un popas la micul grup de pietre care formau camerele în care stăteau călugării, "camere" care înconjurau biserica. Ele se află între izvor și turn. Pelerinii încă mai vin să își petreacă timpul în aceste construcții în lunile mai și octombrie.

Munții Gennargentu ("Poarta de argint") - ajung până la 1.834 m înălțime

Parcă agățate de creasta muntelui se află străduțele orașului Nuoro care oferă priveliști în toate direcțiile. Deși situl a fost locuit încă din timpuri preistorice, orașul a fost înregistrat pentru prima dată, ca Nugorus, în secolul al XII-lea. Catedrala din secolul XIX, Santa Maria della Neve, se află situată pe o stâncă. Mica piață din fața bisericii este aproape singurul loc din care poți zări împrejurimile. Nuoro este o bună bază de observație de unde poți explora tot ceea ce înconjoară Gennargentu, cei mai frumoși munți ai Sardiniei și satele îndepărtate (Mamoiada este cel mai interesant sat aflat la distanță).

Nuoro - Museo Etnografico Sardo

Flancată de conurile vulcanice, Valle dei Nuraghi (Valea Nuraghi) este înțesată de formațiuni erodate și situri preistorice. Unul dintre cele mai complexe situri de acest gen este Santu Antine. El are trei turnuri care sunt legate între ele de un zid de apărare. A fost construit în secolul al XVI-lea î. Hr. și este cel mai interesant de explorat. De ce? Deoarece poți urca scările turnului central până la cel de-al treilea etaj și să te plimbi prin tunelul care leagă turnurile. De deasupra vei putea vedea mai multe nuraghi-uri iar ceva mai departe poți ajunge la Sant Andrea Priu - morminte săpate în piatră cam prin anii 4000-3000 î. Hr. Ele au fost folosite în Evul Mediu ca schituri, iar în unele dintre ele poți vedea fresce. Acest sit nu este deschis în permanență, dar poți să vezi exteriorul și să te plimbi până în vârf pentru a admira totul de la înălțime.

Parco dell'Arcipelago della Maddalena

Situat pe coasta de nord-vest, Bosa are farmecul romantic al orașelor fluviale și o mulțime de tradiții încă păstrate de localnici. Încă din secolul IX î.Hr. localitatea Bosa avea vedere de sus asupra gurii singurului rău navigabil al Sardiniei, într-o vale care în zilele noaste este plină de ferme. Poți pune pe lista priorităților cartierul istoric cu ale sale străzi medievale, poduri de piatră și case pastelat colorate construite pe deal. Plimbă-te pe vechile străzi, unde căsuțele modeste se potrivesc destul de bine cu casele mari și opulente. Poți face o vizită în vârful dealului la Castelul Malaspina construit în secolul al XII-lea și care poartă numele unei familii toscane. Castelul poate fi văzut de pe istoricul Ponte Vecchio de Bosa, considerat unul dintre cele mai frumoase 30 de poduri din Italia. În interiorul castelului e o capelă din secolul al XIII-lea, unde ar trebui să vezi o neobișnuită frescă ce datează din secolul al XIV-lea. Conacul restaurat Casa Deriu e deschis ca muzeu cu camere mobilate și o galerie de artă.

Orașul-port Castelsardo

Sassari este al doilea oraș ca mărime al Sardiniei. Are o viacă culturală activă, iar în centrul său poăi observa construcții aparținând unor stiluri arhitectonice diferite - gotic, baroc și neoclasic. Mergând în josul Corso Vittorio Emanuele II - principala stradă a orașului încă din perioada medievală - poți admira construcțiile și ferestrele tipice secolelor trecute. Museo Nationale Sanna este unul dintre cele mai importante muzee din Sardinia. În el sunt expuse colecții arheologice compuse din figurine din bronz și bijuterii, alături de artefacte romane. Nu trebuie să ratezi nici Duomo (domul) a cărui fațadă a fost sculptată în piatră de artiști din Milano. Aici există și multe biserici care merită să fie vizitate, interioarele lor fiind superbe.

Biserica Santissima Trinita di Saccargia

În apropiere de Sassari se află "Grota lui Neptun", una dintre cele mai mari peșteri marine din Italia și una dintre cele mai captivante pietre prețioase ale naturii din Marea Mediterană. Grota a fost formată în urmă cu aproximativ două milioane de ani. În interior, vei vedea încăperi cu formațiuni carstice uluitoare, o plajă cu nisip alb și un lac uriaș subteran. Coves de Neptu (în limba catalană) a fost descoperită de un pescar în secolul al XVIII-lea și a devenit curând o atracție turistică. Peștera se întinde pe orizontală pe aproximativ patru kilometri la același nivel cu suprafața mării, astfel putând-se ajunge la peștera de pe mare. Accesul său este posibil în două moduri. Primul, pe o scară panoramică de 656 de trepte (cunoscută sub numele de Escala del Cabirol), săpată în stâncă și care șerpuiește de-a lungul zidului Capului Caccia. Cealaltă posibilitate este pe mare, cu plecare din portul Alghero sau de la debarcaderul Dragunara din Porto Conte.

Grotta dell'Altare, cunoscută sub numele de Grotta Verde - aici au fost descoperite graffiti, morminte și ceramică datând din epoca neolitică

Villasimius este unul dintre cele mai deosebite orașe din sudul Sardiniei, popular pentru renumitele sale stațiuni și plaje lungi, golfuri și peisaj mediteranean. Datorită poziției sale geografice, zona Villasimius a fost populată încă din perioada prenuragică și de atunci a reprezentat un punct strategic pentru cartaginezi, fenicieni și în final pentru romani. În lunile de vară, Villasimius devine un loc plin de viață și aglomerat în special de italienii veniți în vacanță. În 1998 a fost creat Parcul Național Marin Capo Carbonara. Acesta cuprinde toate apele care înconjoară promontorii din estul Golfului Cagliari, de la granița de vest a lui Villasimius cu Solanas, până la granița sa de nord cu Castiadas. Cele mai importante plaje ale zonei sunt Cala Burroni, Cala Caterina, Campus, Piscadeddus, Porto Giunco, Porto Sa Ruxi, Punta Molentis, Simius, Spiaggia del Riso, Timi Ama. Nisipul, apele albastre, păsările flamingo, oferă o vedere ideală a litoralului din sudul Sardiniei.

Capo Coda Cavallo - o zonă marină de 15.000 de hectare, protejată și cu o moștenire piscicolă și ecologică importantă

Mai toate insulițele arhipelagului La Maddalena sunt declarate parcuri sau rezervații naturale, după ce ecosistemele lor au fost aproape distruse. Micuța insulă Budelli este "un must", o bijuterie de nici doi kilometri pătrați, care se bucură de Spiaggia Rosa (Plaja Roz), aflată pe țărmul de sud-est. Cei nouă kilometri de plajă cu nisip roz își datorează culoarea fragmentelor microscopice de corali și scoici, cum ar fi Miriapora truncata și Miniacina miniacea, și a fost prezentată în filmul lui Antonioni din 1964, Il deserto rosso (Deșertul roșu). Este greu de descris senzația pe care ți-o dă combinația de culori turcoaz-roz, dar ea există, iar dimineața nuanțele sunt și mai frumoase. Singurul fost ocupant al insulei, Mauro Morandi, a locuit acolo din 1989 până la evacuarea sa în aprilie 2021.

Parcul Național Asinara - o insuliță care poartă numele asinilor care trăiesc aici

În Sardinia, cultura gastronomică poate părea un paradox, nefiind copleșită de fructe de mare și specialități specifice mării, explicația venind din istoria zbuciumată a insulei. Mâncarea tradițională sardă a devenit influențată de munte deoarece atunci când plajele le erau atacate de invadatori, locuitorii trebuia să se ascundă mereu în munți. Este de remarcat abundența felurilor de bucate pe care localnicii le pregătesc. De la mezeluri la brânzeturi, ravioli cu spanac și brânză, paste Malloreddus (pastele gnocchi asezonate cu șofran și servite cu sos de roșii), filindeu, culurgiones, pâinea Carasau, până la dulciurile excepționale, fritelle al formaggio sau Sebadas un fel de gogoși umplute cu brânză care se servesc cu miere. Tot în Sardinia se poate mânca Cassola, o supă picantă de pește, Burrida (felii mici de somn, fierte în apă cu sare și marinate într-un sos deosebit și gustos), homari, crabi, anchoa, calamar, scoici și sardine proaspete, ce se găsesc în restaurantele situate la malul mării.

Vinurile sarde au fost influențate în mare măsură de toți invadatorii

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu