Cu Maid în Veneția

Aeroportul Marco Polo este aeroportul internațional din Veneția, situat la 8 km de Mestre, zona continentală a orașului. Aeroportul a fost numit după renumitul comerciant și explorator venețian Marco Polo.

Autobuzele de transfer de la aeroportul Marco Polo până în Piazzale Roma din Veneția

Veneția, aflată în mijlocul unei lagune în extremitatea nord-vestică a Adriaticii, se întinde pe 118 insule. În urma acțiunii mareelor și a curenților s-au format o serie de cordoane litorale, care au dat naștere unei lagune cu ape liniștite, lungă de aproximativ 51 km și lată de vreo 14 km. Cel mai mare, Canal Grande are forma literei S și împarte Veneția în două, de la sud-est la nord-vest. Canalele sunt trecute de peste 400 de poduri. Veneția este împărțit în șase părți, numite sestiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio și Castello.

Numele orașului Veneția vine de la anticul popor Veneti

Istoria acestei lagune începe după ultima Eră Glaciară, când Europa a început să se dezghețe, iar apele marine au înaintat spre uscat. Marea Adriatică a inundat țărmul peninsulei, iar sedimentele râurilor au format astfel dune de nisip, bălți, terenuri noroioase și mlaștini sărate. Mii de ani, acest petec ce demult fusese pământ, a fost aproape nelocuit, doar câțiva pescari săraci și-au găsit refugiul aici. Istoricii spun că orașul a fost întemeiat între secolele al V-lea și al VII-lea e.n., când hoardele barbarilor din nordul Italiei au năvălit aici în repetate rânduri, jefuind și dând foc caselor. În fața năvălitorilor, refugiații care au abandonat câmpia padană sub amenințarea invaziilor vizigoților conduși de Alaric și a hunilor lui Atilla, au căutat scăpare pe insulele din lagună, care, deși greu accesibile, ofereau un excelent refugiu.

Data oficială a întemeierii Veneției este 25 martie, anul 421

Documentele istorice atestă că primele construcții au fost înălțate pe fundații din pari de lemn înfipți în nămol, legați între ei cu trestie și nuiele. Mai târziu, venețienii au construit case din piatră pe fundații făcute din mii de stâlpi de lemn. Insulele Rialto, care aveau să devină centrul orașului, musteau de apă. Întrucât nu aveau nici sol suficient de tare, nici suprafața suficientă pentru a găzdui marele număr de oameni dornici să se stabilească aici, a fost necesar să fie desecate și extinse printr-un sistem primitiv de recuperare a uscatului din mare. Locuitorii au săpat și niște canale pentru bărci și au întărit țărmurile, pregătind insulele pentru construirea de locuințe. Podurile înălțate peste canale au înlesnit traficul pietonal de la o insulă la alta, iar canalele au devenit străzile orașului.

Veneția sub controlul Imperiului Bizantin

Din insula Torcello, care devenise centrul comercial cel mai important al lagunei, populația s-a extins pe acel "ciorchine" de 118 mici insule ce ocupau spațiul Veneției de azi; insule dintre care cea mai întinsă și mai centrală era cea pe care venețienii o numeau "țărmul înalt", în dialect Rivoalto, - azi Rialto. Populația aceasta de refugiați, stabilită în lagună, s-a organizat prin anul 697, sub conducerea unei căpetenii militare, a unui dux, a unui duce, sau - cum se spune în dialectul venețian - "doge". Probabil că primul doge a fost ales efectiv de locuitorii insulelor lagunei; în orice caz, se afla sub ordinele împăratului Bizanțului. Dar după mișcările populare care au avut loc în Italia în anul 725, dogii au fost aleși de adunările populare.

Șantierele navale din laguna Veneției

Când, la începutul secolului al IX-lea, Pepin, împăratul francilor și rege al Italiei, a încercat să anexeze laguna, venețienii au opus rezistență. Asediul a durat 6 luni, iar legenda spune că francii au fost atrași într-o capcană de către o bătrână care i-a direcționat într-o zonă cu ape mici, astăzi Rivo Alto. Acolo, apele puțin adânci au împotmolit corăbiile francilor, venețienii fiind protejați. Asediul nu a reușit. Francii s-au îmbolnăvit în mediul acela mlăștinos, chiar însuși Pepin murind la scurtă vreme. Venețienii însă au realizat că acolo, pe Rivo Alto, este locul cel mai potrivit unde trebuie să construiască mai departe orașul.

Republica Veneția - La Serenissima

Prosperitatea și numărul tot mai mare al venețienilor din Constantinopol începuse să îi deranjeze pe bizantini, astfel încât în noaptea din 11-12 Martie 1171, împăratul Manuel I a ordonat arestarea tuturor venețienilor din imperiu și confiscarea averilor lor, ceea ce a atras după sine răzbunarea venețienilor și participarea acestora în a IV-a Cruciadă, în vremea dogelui Enrico Dandolo. Ca o consecință a cuceririi Constantinopolului de către cruciați, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat, din punct de vedere comercial, de Republica Veneția, iar aceasta din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee. Veneția a stăpânit mai multe orașe, printre care și Adrianopole, și chiar din Constantinopol ea a deținut trei optimi, inclusiv catedrala Sf. Sofia. De pe urma jafului din Constantinopol au obținut un profit imens, iar o parte a prăzii au expus-o public pe fațada Bazilicii San Marco.

Comerțul cu transportul maritim în secolul al XVIII-lea - Veneția

După anul 1347, Veneția a intrat însă pe o pantă descendentă. Acesta a fost anul în care ciuma, adusă de marinari din Orient, făcea ravagii în Europa. De altfel termenul de "carantină" (quarantaine) provine din dialectul venețian al italienescului "quaranta giorni", care înseamnă "40 de zile". Asta apropo de cele 40 de zile de izolare ale navelor și oamenilor care intrau în orașul Veneția, în timpul epidemiei de ciumă numită "Moartea Neagră". Veneția a fost printre puținele orașe care practic au fost foarte puțin atinse de ciumă. "Orașul pe apă" avea o metodă care s-a dovedit a fi una vitală pentru supraviețuirea orașului: corăbiile noi care doreau să intre în oraș nu o puteau face până nu stăteau staționate în port timp de 40 de zile. Marinarilor le era interzis să părăsească corabia și să intre în oraș în acele de 40 de zile.

Căderea Constantinopolului

Încă timp de două secole, comerțul cu țările europene și strălucita dezvoltare a meșteșugurilor și industriei sale îi vor mai asigura - până prin 1700 - un nivel ridicat de bunăstare economică. Odată cu ocupația napoleoniană, în 1797, ultimul doge, Ludovico Manin, a fost înlăturat și Republica Veneția a fost desființată, după o mie de ani de glorioasă existență. După ce a prăduit-o de tot aurul din trezoreria Bazilicii San Marco, tot argintul din biserici, de opere de artă, de leii de pe stâlpii din Piața San Marco și de cei patru cai de pe Bazilică, ca o ultimă umilință, Napoleon a folosit-o drept monedă de schimb în Tratatul de la Campo Formio, cedând-o Austriei și fiind anexată Italiei abia în anul 1866. Cu toate acestea, prin farmecul așezării sale și prin atât de spectaculoasa sa istorie, prin cultura și prin vraja artei pe care a creat-o, Veneția a continuat să rămână încântătoarea Serenissima.

Venețieni faimoși - Titian, Giacomo Casanova și Marco Polo

Veneția este bogată în biserici (124) de la stilul romanic (biserica San Zaccaria) până la baroc. Prestigiul localității a crescut foarte mult odată cu aducerea moaștelor evanghelistului Marcu din Alexandria, în anul 828. Conform legendei, relicvele au fost înmânate dogelui Giustiniano Partecipazio (827-29), sub al cărui patronat s-a clădit prima biserică, de lemn, închinată evanghelistului. Acest lăcaș a fost distrus într-un incendiu din 976, odată cu palatul dogal. În urma acestor distrugeri s-a pus piatra de temelie a unei biserici de piatră în plan centrat, a cărei criptă s-a păstrat și astăzi sub bazilica actuală.

Galleria dell'Accademia din Veneția

Piața San Marco poate fi considerată "centrul centrului" orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. O remarcă atribuita lui Napoleon exprima faptul că "Piazza San Marco este poarta de intrare în Europa". Aici se află cele mai faimoase clădiri ale orașului: Bazilica San Marco, Palatul Dogilor și Campanila bazilicii. Piața este delimitată în partea de sud de două coloane, aduse aici în 1170. Una are în vârf Leul Sfântului Marcu, iar cealaltă statuia Sf. Teodor. În nordul bazilicii se află Torre dell'Orologio (turnul orologiului), construit în 1499, pe care este inscripționat în limba latină un text a cărui traducere este "Eu număr doar orele fericite". Deși este interzis să hrănești porumbeii în Venezia (cum îi spun italienii) acest lucru se practică încă în Piața San Marco.

Cafeneaua Florian, cea mai veche cafenea din Veneția (1720)

Simbolul Veneției este Bazilica Sfântul Marcu (Basilica di San Marco), care a avut ridicat, inițial în stil bizantin, altarul pentru moaștele Sfântului Marcu Evanghelistul. Prima biserică ridicată pe actualul teritoriu al basilicii a fost o clădire, temporară, atașată Palatului Dogilor, ridicată în anul 828, când negustorii venețieni au furat din Alexandria moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu. Biserica inițială a fost înlocuită cu o alta în anul 832. Noua biserică a fost mistuită de un incendiu în anul 976, fiind reconstruită în anul 978. La începutul anilor 1060-1063, sub dogele Domenico Contarini (1042-1071), venețienii au hotărât să rezidească Biserica San Marco, vătămată de incendiul din anul 976. Lucrările, începute pe la anul 1063, au continuat sub Domenico Selvo (1071-1084) și s-au terminat sub Vitale Falier (1086-1096).

Interiorul Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția

Caii Sfântului Marcu au fost așezați deasupra intrării în basilica cu același nume, în anul 1254. Aceștia datează din antichitatea clasică. După unii cercetători, acești cai au fost folosiți inițial spre împodobirea Arcului lui Traian. Caii au fost înfățișati de-a lungul hipodromului din Constantinopol, iar în anul 1204 dogele Enrico Dandolo i-a trimis înapoi în Veneția. Mai apoi au fost luați de Napoleon, în anul 1797, și readuși în Veneția în anul 1815. După acest an, statuile celebre au rămas deasupra intrării în basilică până în anul 1990, când au fost luați și asezați într-o sală de muzeu. Caii actuali, de pe fațada basilicii, sunt doar niște copii fidele din bronz.

Campanila San Marco

Din Campanila, Galileo Galilei a demonstrat dogelui Antonio Priuli calitățile celebrului său telescop, la 21 august 1609. Există și o placă de comemorare a acestui eveniment, pe suprafața turnului. Într-o perioadă a fost utilizat și ca loc pentru umilirile publice pentru cei care aveau un "comportament neadecvat". Aceștia erau atârnați de vârful turnului, într-o cușcă.

Astăzi, Campanila este turnul care "veghează" activitatea din piața San Marco și din împrejurimi, un loc de unde Veneția arată splendid. Totul pare o imensă vedere ilustrată, de acolo de sus. Un lucru straniu este că nu se zăresc canalele. Tot ce vezi (înspre oraș) sunt acoperițurile de culoarea cărămizii.

Torre dell'Orologio (Turnul cu Ceas din Veneția)

Cadranul orologiului este de aur și email albastru; el arată ora, ziua, fazele lunii și zodiacul. Ceasul are un mecanism cu carilon, activat în mod tradițional numai în zilele de Bobotează și de Înălțare. La fiecare batere a orei, panoul lateral al orelor se deschide pentru a permite trecerea unui carusel de statui din lemn reprezentând personajele Nașterii și magii de la Răsărit. Statuile, trase de un mecanism de-a lungul unei platforme semicirculare plasată deasupra cadranului, intră apoi în turn prin panoul lateral al minutelor situate pe partea opusă a ceasului. Începând de la apusul soarelui, la orele 18, ziua a fost împărțită în 24 de ore și apoi cadranele au fost gradate de la 1 la 24. După o nouă restaurare, turnul a fost redat de curând circuitului turistic iar acum poate fi vizitat de către cei interesați.

Palate din Veneția

Palatul Dogilor, aflat la câțiva metri de San Marco, a fost reședința celor 120 de dogi care au condus Veneția timp de 1100 de ani. A fost construit în 1340, ca al doilea palat al dogilor, și a găzduit conducătorii Veneției până în anul 1789, așa că impunătoarea clădire e reprezentativă pentru splendoarea imperiului venețian. Palatul copleșește prin bogăția ornamentelor: stucaturi poleite în aur și picturi imense, purtând semnături celebre precum cele ale lui Tintoretto sau Veronese, îmbracă pereții. Dincolo de asta, mai trebuie spus că în prelungirea Palatului Dogilor se găseau și închisorile orașului. Cele două clădiri sunt legate prin Podul Suspinelor.

Canal Grande și Canale della Giudecca

Canale Grande, după cum îi spune și numele, este principalul canal al Veneției. Are aproximativ 4 kilometri lungime și o lățime variabilă - cuprinsă între 30 și 70 de metri. Este canalul pe care merge faimosul vaporetto, începe de la Piazzale Roma și se termină la San Marco. La Veneția poartă numele de "canale" numai cele dinafara orașului, cele care străbat laguna. În interiorul orașului, numele de "canale" este rezervat numai celor mai largi și mai importante - Canal Grade (lung de 3.800 m, larg de la 30 la 70 m, adâncime maximă 5,20 m), Canale della Giudecca (lung de 1.680 m, lărgimea medie 300 m), Canale di Canareggio și alte trei sau patru, mai puțin însemnate. Toate celelalte poartă numele de rii (pluralul de la rio - "râu"), pentru că traseul lor urmează cursul râurilor cu numeroasele lor ramificații care acum 1500-2000 de ani străbăteau întinderea mlăștinoasă devenită apoi marea lagună venețiană.

"Ponte di Rialto" și "Ponte dei Sospiri"

Celebrul pod "Ponte dei Sospiri" este realizat din calcar alb și are ferestrele acoperite cu ormanente din piatră. Acesta traversează Rio di Palazzo (sau Rio de la Canonica) și leagă închisoarea de camerele de interogare din Palatul Dogilor. A fost construit în anul 1600 și a fost proiectat de Antoni Contino, al cărui unchi Antonio da Ponte a proiectat Podul Rialto. Numele podului, dat de Lord Byron în secolul al XIX-lea, sugerează că deținuții suspinau la vederea unei atât de frumoase Veneții, înainte de a fi duși în celulele lor. În realitate, zilele inchiziției și execuțiilor erau deja terminate la începerea construirii podului, iar celulele adăpostite de palat erau ocupate în mare parte de criminali. În afară de aceasta, puține lucruri ar fi putut fi văzute din interiorul podului, din cauza grilelor din piatră care acoperă ferestrele. O legendă locală spune că îndrăgostiții se vor iubi veșnic și vor fi fericiți dacă se sărută, într-o gondolă la apus de soare, sub Puntea Suspinelor.

"Ponte di Rialto"

Podul Rialto, așa cum este azi, este lucrarea lui Antonio da Ponte. A fost construit între anii 1588-1591, înlocuind un pod din lemn. Podul este acum în întregime din piatră, are un arc cu două rampe, cu magazine pe ambele părți și este acoperit de un portic. Celebrul Ponte di Rialto atrage turiștii care vin să admire elegantele gondole negre alunecând în tăcere pe sub el.

Piazza Rialto

Cele mai multe dintre clădirile din Rialto au fost distruse într-un incendiu, în 1514, singura care a supraviețuit fiind biserica San Giacomo di Rialto, în timp ce restul zonei a fost treptat reconstruit.

Importante monumente venețiene - Arsenale di Venezia, Bazilica Santa Maria della Salute, Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari

Carnavalul și gondola sunt, probabil, cei mai cunoscuți "copii" ai Veneției. Se spune că originile Carnavalului trebuie căutate înapoi în timp, prin anul 1094, când dogele Veneției, Vitale Faliero, l-a menționat pentru prima dată într-un document, dar carnavalul era prezent și în saturnaliile latine sau evenimentele legate de cultul dionisiac. Se pare că la Veneția, carnavalul s-a născut pentru ca, măcar pentru scurt timp, cei umili să fie egali cu cei bogați (asta și datorită măștilor care îi aduc la un numitor comun). Carnavalul a luat amploare internațională în secolul al XVIII-lea, când tineri bogați din întreaga Europă veneau incognito la Veneția să se distreze fără a fi recunoscuți. Măștile sunt realizate de așa-numiții "mascherari" care au un statut aparte încă din 1436. Erau ajutați de pictori care le desenau fețele pe modelul de gips acordând foarte multă atenție detaliilor. Formele erau apoi prelucrate de mascherari și decorate cu aur, argint, picturi deosebite, cristale sau pene.

Cuvântul gondolă derivă din grecescul kondi, care înseamnă "scoică"

Gondola care există aici încă de la sfârșitul secolului al IV-lea, este un tip de ambarcațiune care nu seamănă cu nici un alt tip de barcă: foarte docilă la manevrele atât de dificile ale gondolierului - care vâslește stând în picioare și cu o singură vâslă. Pare a fi o barcă foarte fragilă, nesigură, dar în realitate, datorită tocmai formei sale este foarte stabilă, foarte sigură. Are dimensiuni fixe: 11 m lungime, 1,75 m lățime, 600 de kilograme și transportă până la 6 persoane. În centru are un felze, un fel de cabană minusculă, cu ușa și ferestruici, demontabilă, cabană folosită numai iarna și în intemperii de durată. Până în secolul al XVI-lea gondolele erau de diferite culori și aveau două rostre sau "ciocuri", la prova și la pupa; dar în 1562 guvernul Veneției a ordonat ca toate gondolele să fie vopsite în negru. De atunci gondola și-a păstrat forma actuală. Fiecare gondolă este fabricată din 8 feluri diferite de lemn.

Vaporetto din Veneția

San Michele, sau insula-cimitir, se află la câteva minute de mers cu vaporetto de Veneția. În anul 1807, Napoleon a decis ca această insulă să fie transformată în cimitir, din cauza problemelor de salubritate. Oamenii nu mai aveau voie să își îngroape morții în Veneția, din rațiuni sanitare. Chiar și astăzi, insula este singurul cimitir al Veneției. Cei îngropați acolo sunt deshumați după 10 ani pentru a face loc și altor decedați, cu excepția personalităților precum Igor Stravinski (compozitor), Ezra Pound sau alții.

Murano, insula vestită pentru atelierele sale de sticlă

Punctul terminus al plimbării cu vaporetto este insula Burano, cel mai colorat loc pe care l-ai văzut vreodată. Toate casele din Burano sunt colorate. Una roșie, alta verde, galben[, verde, de culoarea liliacului. Experiența vizuală este desăvârșită. Dacă Murano este vestit pentru sticlă, trebuie să știi că la Burano mergi pentru dantelă. Legenda spune că un marinar credincios a rezistat chemării sirenelor, motiv pentru care a fost răsplătit cu un voal din dantelă pentru mireasa sa.

Calle Varisco - are doar 53 de centimetri în lățime

Alte lucruri mai puțin știute despre Veneția: primul casino din lume, deschis publicului, a fost inaugurat în Veneția, în anul 1646. Cazinoul din Veneția este cel mai vechi cazinou din lume care este încă activ. Cuvântul "Ciao" are origini venețiene - în vremuri demult apuse, locuitorii Veneției se salutau "Vostro s-ciavo", ceea ce înseamnă "Sclavul tău, la ordinele tale". Ulterior, salutul s-a transformat în "s-ciao" și apoi "ciao". Venețiana Elena Lucrezia Cornaro Piscopia a fost prima femeie din lume care a absolvit o școală. Se întâmpla pe data de 25 iunie 1678.

Încă din 1324, venețienii au realizat lucrări de inginerie uriașe, cu scopul de a devia râurile ce amenințau să umple laguna cu aluviuni. În secolul al XVIII-lea, ei au construit diguri pentru a împiedica apele Adriaticii să năvălească în lagună și să distrugă orașul. Astăzi se înalță malurile canalelor, se fac pavaje impermeabile pentru a se evita infiltrarea apei din subsol spre suprafață și se împiedică ieșirea apei din canalizări în condiții de acqua alta. Dar cea mai controversată măsură o constituie un proiect ce prevede construirea la porțile lagunei a unui sistem de bariere mobile care să se ridice în fața amenințătoarelor ape ale fluxului.

Acqua alta - Veneția

Specialiștii estimează că în anul 2030 Veneția nu va mai fi locuită și vor exista doar turiști. În ultimii 50 de ani, populația a scăzut de la 120.000 la 60.000 de locuitori.

Veneția - oraș al artei și oraș al măștilor, oraș al dogilor și oraș al gondolelor

Oricum ați dori să-i spuneți - Orașul iubirii, Orașul Apelor, Orașul dogilor, al gondolelor, Orașul lui Casanova, Orașul Podurilor, Orașul Luminilor sau chiar "Serenissima" (adică "prea-senina" - denumirea atribuită Republicii Veneția în perioada renascentistă), Veneția rămâne una dintre cele mai renumite destinații turistice la nivel mondial și unul dintre acele locuri care trebuie neapărat vizitate cel puțin o dată în viață.

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu