Dacă vrei, poți să fii chiar acum cu Maid la:


Cu Maid în Mykonos




audio






audio





De data aceasta m-am decis ca din Santorini să călătorim cu feribotul către Mykonos. Legătura cu feribotul de la Santorini la Mykonos, una dintre cele mai populare rute de feribot în Grecia, este sezonieră și funcționează de obicei de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii octombrie. Deoarece acesta este un traseu foarte popular, există numeroase companii de feriboturi și multe ambarcațiuni diferite care leagă Santorini și Mykonos. Durata medie a călătoriei este de 3 ore, în timp ce catamaranele de mare viteză ale Seajets și Minoan Lines efectuează această rută în aproximativ 2 ore și jumătate. Mykonos are două porturi: cel vechi aflat în centrul vechi al orașului și portul nou aflat la Tourlos, la aproximativ 2 km de centrul orașului.



Insula Mykonos


audio





Herodot îi menționează pe carieni drept locuitorii originari ai insulei. Ionienii din Atena par să fi urmat ulterior, la începutul secolului al XI-lea î.e.n., Mykonos devenind un loc important pentru aprovizionare și tranzit. Cu toate acestea, în vremurile antice a fost o insulă destul de săracă, cu resurse agricole limitate. Locuitorii săi erau politeiști și se închinau la mai mulți zei.



Apollo și Artemis


audio





Se mai spune că insula a fost locația Gigantomachiei, marea luptă dintre Zeus și Giganți și locul de desfășurare al bătăliei dintre Herakles și Giganți. Herakles (Hercules - la romani), fiul lui Zeus, i-a atras și i-a zdrobit pe Titani pe această insulă, deoarece erau imposibil de ucis pe continent, unde se aflau sub protecția Muntelui Olimp. Localnicii îți vor spune și azi că toate rocile uriașe de pe insulă sunt de fapt cadavrele pietrificate ale uriașilor. De aici și numele insulei care înseamnă "teren stâncos", "masă de pietre".



Alexandru cel Mare


audio





În anul 1207 a intrat sub dominație venețiană până în 1537, când insula a suferit un atac catastrofal din partea lui Barbarossa, amiralul lui Suleyman Magnificul, turcii punând atunci stăpânire pe întreaga Grecie. Locuitorii, marinari destoinici, au îndepărtat turcii în timpul Revoluției Grecești din 1821. După obținerea independenței țării, economia insulei a fost restabilită.



Locuitori ai vechiului Mykonos


audio





În timpul anilor '50, modernitatea și populația insulei au început să crească, dar, anii '60 și '70, au fost cei care care au transformat Mykonos în insula cosmopolită de astăzi. Odată cu vizitarea insulei de către personaje importante, cum ar fi Jackie Kennedy și Aristotel Onassis, Mykonos a devenit cea mai populară destinație de vacanță pentru VIP-urile lumii.



Mykonos - "Insula care nu doarme niciodată"


audio





Spre deosebire de alte capitale din Ciclade, orașul Mykonos, capitala insulei (considerat Saint Tropez-ul Greciei), nu este construit sub forma unui amfiteatru. Orașul Mykonos întruchipează imaginea unui oraș pitoresc, cu străzi înguste, case vopsite în alb, nenumărate biserici și capele, piațete și fântâni arteziene, precum și o multitudine de magazine, toate fiind concentrate în jurul porturilor. Orașul este cunoscut și sub numele de Chora (adică "orașul" în limba greacă, urmând practica obișnuită din Grecia, atunci când numele insulei în sine este același cu numele orașului principal).



Castelul Panigira


audio





Mykonos este insula unor mânăstiri extrem de pitorești precum Paraportiani sau Tourliani. Unul dintre simbolurile insulei - Biserica Panagia Paraportiani - poate cea mai fotografiată biserică din Grecia, este alcatuită din 4 biserici ce constituie baza pentru a 5-a care este construită deasupra lor.



Matoyianni Street


audio





Altă așezare tradițională din Mykonos este Ano Mera, situată în jurul mănăstirii Panagia Tourliani, o biserică cu un iconostas din lemn sculptat superb, fondată în anul 1542 și numită atunci Biserica Înfățișării Fecioarei Maria ("Eisodia tis Panagias"). Situată la 8 km de capitala insulei, mănăstirea își trage numele de la o icoană neprețuită, făcută de evanghelistul Loukas, care a fost găsită plutind pe mare, în regiunea Tourlos.



Biblioteca Municipală din Mykonos


audio






audio





Una dintre cele mai faimoase și fermecătoare zone din Mykonos se numește Alefkantra sau "Mica Veneție", deoarece pitorescul decor lângă mare este o reminiscență a orașului italian. Districtul creat în secolul al XVIII-lea, de către comercianți bogați și căpitanii de vase înstăriți de pe insulă, se află în partea de sud-vest a portului și este dominat de case construite pe mare, de vile grandioase, cu balcoane colorate și ferestre elegante.



Morile de vânt din Mykonos


audio





Mykonos este cunoscut și pentru pelicanii săi, care se plimbă fără frică chiar pe malul apei, mascota insulei fiind un pelican pe nume Petros. Petros pelicanul a fost găsit de un pescar, după o furtună, în anul 1954, și a devenit cel mai bun prieten al localnicilor. Când acesta a murit, după 30 de ani, pierderea lui a fost atât de dureroasă încât localnicii i-au găsit un înlocuitor, și așa a luat naștere tradiția pelicanilor-mascotă ai insulei. Acum, în Mykonos, nu este un singur pelican, ci trei care pot fi văzuți hoinărind prin portul insulei.



Viața de noapte din Mykonos


audio





Cele două plaje Paradise sunt cele mai căutate de pe insulă, vestite pentru petrecerile organizate pe plajele care i-au găzduit pe cei mai renumiți DJ. Plajele sunt organizate cu șezlonguri, baruri, nisip fin și numeroase facilități pentru sporturi de apă. Noaptea, Paradise Beach se transformă într-un club imens cu muzică și oameni care dansează pe nisip până în zori. Paradise Beach permite și nudismul, iar Super Paradise este cea mai faimoasă plajă pentru homosexuali din Grecia.



Plaja Kalafati


audio





Kalo Livadi este cea mai lungă plajă a insulei. Frumusețea apelor exotice și decorul idilic întregesc peisajul acestei plaje. Este bine organizată, cu multe umbrele și terase de stat sub soarele fierbinte, destinația ideală pentru persoanele care doresc să-și petreacă câteva zile departe de mulțimea zgomotoasă. Multe familii aleg Kalo Livadi pentru apele puțin adânci și atmosfera liniștită.



Bucătăria grecească


audio





Nu poți merge în Mykonos fără să nu vizitezi și Delos, aflată la 2 km distanță. Este o insulă pustie și fără vegetație, dar care spune povești minunate. Delos este insula lui Apollo, zeul muzicii, al adevărului și al luminii. Aici, zeul și sora sa Artemis (Diana), zeița vânătorii, au fost născuți în secret de Leto, care fusese sedusă de Zeus, asemeni multor zeițe, nimfe și muritoare. Când Hera, soția lui Zeus, a aflat despre sarcina lui Leto, a izgonit-o din toate locurile de pe Pământ, în așa fel încât să nu poată naște. Singurul loc unde Leto a putut să se refugieze a fost mica insulă Delos, pe atunci numită Ortygia (Insula Prepeliței), care nu era considerată ca parte a Pământului, fiind dezvaluită de către Poseidon, zeul mării, venit în ajutorul fratelui său și a iubitei acestuia. Acest fapt a dat insulei numele de Delos care înseamnă "dezvăluit".



Sanctuarul Delos - "Insula sacră"


audio





În vremurile sale de apogeu, Delos, o insulă de numai 5 kilometri pătrați, avea 30.000 de locuitori și era centrul spiritualității elene. O serie de "purificări" au fost executate de orașul-stat al Atenei, în încercarea de a face insula potrivită pentru închinarea corectă a zeilor. Prima purificare a avut loc în secolul al VI-lea î.Hr., în timpul tiranului Pisistratus, care a ordonat ca toate mormintele aflate în vizorul templului să fie săpate și corpurile mutate pe o altă insulă din apropiere, insulița Rhenia, care a devenit o necropolă. În secolul al V-lea î.Hr., în timpul celui de-al 6-lea an al războiului Peloponez, întreaga insulă a fost curățată de toate corpurile moarte. S-a ordonat ca nimănui să nu i se permită să moară sau să dea naștere pe insulă, deoarece nimeni nu putea să pretindă proprietatea prin moștenire.



Situl arheologic Delos


audio











Ținând seama de dorința celor mai mulți, care vor să meargă în excursie cu mine, de aici vom merge mai departe în insula Creta.


audio




Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul .


Întoarcere la meniu