Cu Maid în Sudan

Republica Sudan ocupă o suprafață de 1.886.068 km2 și numără aproximativ 34 milioane de locuitori. țara, care are ieșire la Marea Roșie, se găsește în nordul Africii, fiind mărginită în partea de est de Etiopia, de Ciad în vest, la nord de Egipt și în sud, de Sudanul de Sud. În principiu o țară deșertică, în sud vegetația devine din ce în ce mai bogată, Sudanul având "o bandă" de păduri tropicale încununate de Marea Mlaștina Sud. Satele și orașele se întind pe văile Nilului Alb și Nilului Albastru - râuri datorită cărora câmpiile (în special de bumbac) sunt irigate din belșug. E drept, însă, că Sudanul, care nu e o destinație turistică, nu e o țară în care să călătorești ușor. Momentan nu este recomandat să călătorești în Sudan din cauza conflictelor armate, tulburărilor civile, crimei, terorismului și răpirilor, dar noi vom putea face împreună, în siguranță, o vizită virtuală.

Sudanul îți oferă situri arheologice nenumărate, piramide în mijloocul deșertului, localnici prietenoși și ospitalieri, gata întotdeauna să îți ofere ce au ei mai bun

Istoria Sudanului coboară până în timpurile Antichității, când era cunoscut sub numele de Nubia sau țara Kuș, intersectându-se cu istoria Egiptului, regatul Nubian (cu reședința la Napata) stăpânind Egiptul între sec. VIII-VII i.Ch. Odată cu căderea Regatului Nubian, urmat de Regatul Moroe, teritoriul sudanez a fost aprig disputat de egipteni, care l-au cucerit în anul 1874, fiind pentru prima dată în istorie când întreg teritoriu sudanez era reunit sub o unică autoritate. Transformat de facto într-o colonie a Egiptului, Sudanul a luat contactul cu lumea modernă, fiind construite primele căi ferate, fiind introdusă cultura bumbacului, deschizându-se primele școli. Izbucnită în 1881, răscoala antiegipteană, condusă de predicatorul religios Mohammad Ahmed (numit și al-Mahdi), reușește să dobândească, după cucerirea orașului Khartoum în 1885, controlul asupra întregii țări, pe care l-a păstrat până în 1898. Numele țării derivă din arabă bilad al-sudan, care înseamnă "țara negrilor".

Steagul Sudanului a fost ridicat la ceremonia de independență din 1 ianuarie 1956 de către prim-ministrul Ismail al-Aazhari și liderul opoziției Mohamed Ahmed al-Mahjoub

La 30 iunie 1989 colonelul Omar al-Bashir, unul dintre cei mai controversați lideri ai Africii, dar în mod cert, o figură extrem de influentă, a organizat o lovitură militară fără vărsare de sânge, devenind președintele Sudanului din 16 octombrie 1993 până în 11 aprilie 2019. Tot în 1993, Sudanul a fost adăugat pe lista Statului Sponsor al Terorismului, deoarece adăpostește membri ai Organizației Abu Nidal, Hezbollah și Jihadul Islamic. Al-Bashir i-a găzduit pe Osama Bin-Laden și pe Carlos "șacalul" și a negociat cu marile puteri ale lumii, forțele speciale franceze răpindu-l pe Carlos din Khartoum cu sprijinul forțelor sudaneze. La 11 aprilie 2019 Al-Bashir a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat a armatei.

Războiul civil din Sudan a ucis zeci de mii de oameni și a strămutat peste 10 milioane de persoane

Populația sudaneză este profund divizată din punct de vedere etnic, lingvistic și religios, deși la nivel oficial sunt recunoscute limbile arabă și engleză. Populațiile din nordul țării își revendică originile arabe, vorbesc curent araba și se diferențiază masiv de arabii sudanezi. Pe de altă parte, populațiile din sud sunt considerate, prin tradiție, ca având origini africane. Sudanul a mai fost cunoscut în trecut și sub denumirea de "Nigriția", asociat termenului latin "niger", care înseamnă "negru", referire la populațiile africane din această regiune, caracterizate prin tenul lor închis. În istoria geografică a lumii, "Nigriția" sau "Negroland" era folosit de europeni pentru a desemna o vastă zonă din Africa de Vest și Centrală, situată la sud de deșertul Sahara, unde locuiau popoare africane de culoare. În timp, această denumire a dispărut în mare parte și nu mai este utilizată pentru a descrie Sudanul modern. Populația de astăzi a Sudanului este rezultatul amestecului între triburile indigene ce locuiau în Valea Nilului și descendenți ai populațiilor ce au migrat din Peninsula Arabică. Contactul cu civilizația și cultura arabă a condus și la răspândirea islamismului în rândul majorității populației.

Mulți turiști sunt copleșiți de ospitalitatea sudanezilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care aleg să se reîntoarcă în această țară deosebită

Sudanul are o istorie în oglindă cu Egiptul, dar din păcate a fost permanent în umbra Egiptului, din orice punct de vedere. A avut Egiptul faraoni? La un moment dat, a avut și Sudanul (sau Nubia) faraoni. A construit Egiptul piramide? A construit și Sudanul, încă chiar mai multe decât cele egiptene. A trecut Egiptul la creștinism? Vreo trei secole mai târziu a trecut și Sudanul, iar creștinismul în Sudan a existat mai mult decât cel din Egipt - islamul a învins în Sudan pe la 1500, pe când Egiptul era Islamic cu 900 de ani înainte. E drept, comunitatea creștină coptă din Egipt supraviețuiește până în ziua de azi și are o influență politică, culturală, economică și socială destul de mare, pe când în Sudan nu mai există creștini locali (bisericile din Khartoum sunt pline cu egipteni copți, etiopieni, sud-sudanezi, dar nu prea găsești sudanezi). A fost ocupat Egiptul de otomani? și Sudanul, dar la câteva secole distanță. Au fost ocupați egiptenii de englezi? și Sudanul, dar tot la câteva decenii după. și așa mai departe.

Sudanul are ieșire la Marea Roșie, dar trebuie spus că, de fapt, țara a apărut și a evoluat strict în jurul Nilului

Aeroportul Internațional Khartoum este situat în buricul târgului, fiind construit într-o vreme când captala Khartoumul era micuță. Probabil că atunci aeroportul era undeva la margine, dar acum e central, avioanele aterizând și decolând peste urbe. De ani de zile, se discută deschiderea unui alt aeroport în afara orașului, dar niciodată nu s-au găsit bani. Slavă Domnului că nu a fost încă nici un accident. Khartoum este un oraș nou, după ce Sudanul a fost cucerit de otomani, cu aproape 6 milioane de suflete (cam 15% din populație locuind în capitală). Originea cuvântului Khartoum este incertă. Cercetătorii susțin că numele derivă din cuvintele dinka "khar-tuom" (dialectul Dinka-Bor) sau "khier-tuom" (cum este pronunția în diferite dialecte dinka), traducându-se prin "loc unde se întâlnesc râurile". Dacă proveniența numelui e neclară, se știe însă că a fost întemeiat de guvernatorul albanez Muhammad Ali Pașa, fondatorului Egiptului modern. El a decis să cucerească Sudanul, lucru pe care otomanii care dețineau Egiptul de trei secole nu-l reușiseră încă.

În Khartoum se întâlnesc Nilul Albastru, originar din Lacul Tana din Etiopia, și Nilul Alb, care curge din Lacul Victoria, și care fuzionează devenind mărețul fluviu Nil ce traversează apoi Sahara spre Mediterana

Situat în regiunile centrale ale țării, capitala Khartoum a fost ridicată ca bază militară egipteană în anul 1821. Orașul a cunoscut o perioadă de rapid progres între anii 1825-1880, iar în anul 1930 a devenit capitala a Republicii Sudan, fiind un important punct de tranzit pentu navigatorii europeni, în expedițiile pe continetul african. Deși este considerat centrul economic și politic al țării, capitala de astăzi contrastează cu imaginea din trecut, orașul fiind dominat de peisaje liniștite, cu străzi decorate cu construcții ce amintesc de prezența coloniștilor englezi. Orașul are o gamă largă de stiluri arhitecturale de explorat, de la clădiri istorice la zgârie-nori moderni. În Khartoum îți recomand să faci o plimbare pe strada Shari'a Al-Nil, probabil cea mai frumoasă din oraș. Nilul se află pe o parte a străzii, iar pe cealaltă parte sunt clădiri coloniale, școli, instituții publice, Muzeul Național, Turnul Fateh și Palatul Prezidențial.

Palatul Prezidențial din Khartoum reprezintă un loc încărcat de istorie

Khartoum este gazda unor importante edificii culturale și găzduiește trei universități dar și numeroase biblioteci și muzee. Muzeul Palatului Prezidențial se află în incinta curții Palatului Prezidențial, în Catedrala Palatului. Acolo poți admira exponate precum mașini de epocă sau opere de artă. Muzeul etnografic este unul dintre cele mai interesante și expune colecții unice legate de viața și tradițiile poporului sudanez, de la instrumente muzicale și articole de îmbrăcăminte, la diferite tipuri de arme de vânătoare. Pe de altă parte, Muzeul național se remarcă prin colecțiile de antichități și artefacte, în timp ce templele egiptene Semna și Buhem (aduse din Nubia, dintr-o zonă care a fost inundată de lacul Nasser, și construite inițial în timpul erei reginei Hatshepsut și, respectiv, a faraonului Thutmose al III-lea), situate în curtea muzeului, reprezintă o constantă atracție pentru turiști. Biblioteca Universității din Khartoum este renumită pentru colecțiile sale africane și sudaneze, iar principala colecție de documente istorice este găzduită la Oficiul Național de Evidență.

Memory Park, cimitirul de război din Khartoum, proiectat de Leslie D. Barrett, comemorează viețile a aproape 600 de soldați

Situat în partea central-estică a țării, pe malul stâng al Nilului, Omdurman, cel mai mare și mai populat oraș din Sudan, este un important centru cultural, religios și economic al țării. Omdurman merită vizitat poate chiar mai mult decât Khartoum, deoarece este unul dintre cele mai vechi orașe din țară și o poartă spre Sudanul rural. Numele Omdurman (Umm Durman) se traduce literal ca "Mama lui Durman", dar cine a fost sau ar fi putut fi ea nu este cunoscut. Cu atmosfera sa vibrantă și piețele pline de culoare, Omdurman nu poate lipsi din itinerariu nostru turistic, orașul fiind considerat de mulți sudanezi ca fiind capitala statului pentru că aici se află Parlamentul, deși sediul Președinției se află totuși în Khartoum. Aici poți vizita și casa Khalifa, unde vei vedea un mic muzeu despre Mahdyia, după care vei vedea mormântul lui Mahdi (Muhammad Ahmad bin Abd Allah), conducător al luptei de eliberare a populațiilor sudaneze împotriva stăpânirii turco-egiptene și a colonialiștilor englezi.

Vedere de noapte a pieței Khalifa, centrul orașului. În timpul zilei, este doar un teren viran, dar noaptea, piața de noapte este deschisă

În Omdurman, în fiecare vineri seara, dervișii sufi îndeplinesc un ritual, numit dhikr, la Moscheea mormânt a șeicului Hamad-al Nil, un lider sufi din secolul al XIX-lea. Ritualul se bazează pe recitarea numelor lui Dumnezeu, pentru a ajuta la crearea unei stări de abandon extatic, care se presupune că le permite inimilor să comunice direct cu Dumnezeu. Această comunicare personală cu Dumnezeu este esențială pentru practicile sufiste. Procedurile devin mai electrizante pe măsură ce seara trece. Cântările ritmice ale "La Illaha Illallah" (nu există nici un zeu în afară de Allah) devin hipnotice. Din când în când un devot se desprinde din grupul principal, învârtindu-se într-un amestec de brațe și picioare. Cu ochii peste cap, dansatorul pare să intre într-o stare de transă înainte de a se prăbuși pe pământ. Cum sufismul este atât de important pentru islamul sudanez, ritualurile dhikr joacă un rol major în viața religioasă, iar pentru vizitatori sunt o experiență de neratat!

Mormântul lui Mahdi (Muhammad Ahmad bin Abd Allah), unul dintre cei mai venerați conducători din țară

Khartoum Nord sau Bahri este situat pe malul de nord al Nilului Albastru și pe malul de est al râului Nil, aproape de confluența Nilului Albastru cu Nilul Alb, cu conexiuni prin poduri cu orașele sale surori Khartoum și Omdurman. Are o populație de 1.012.211 de oameni, ceea ce îl face al treilea oraș ca mărime propriu-zis din Sudan. Așezarea inițială a fost cea mai mare din zona confluenței Nilului, înainte ca egiptenii să stabilească Khartoum ca garnizoană militară și centru administrativ în anii 1820. A fost eclipsat de refondarea britanică a Khartoum-ului, după recucerirea țării în 1898. Totuși, Khartoum North a început să crească din nou ca capătul sudic al căii ferate militare din Sudan, finalizat în 1899. Principalul centru industrial al regiunii și al țării, orașul face comerț cu bumbac, cereale, fructe și animale și conține șantiere navale, ateliere maritime și feroviare și fabrici de cherestea. Industriile includ tăbăcirea, fabricarea berii, fabricarea cărămizilor, țesuturile textile și prelucrarea alimentelor. După anul 2000, aici au fost construite fabrici chimice care furnizează produse de uz casnic în restul țării.

O călătorie de la Khartoum la Dongola, de-a lungul căreia se derulează piramidele, e ca o întoarcere în timp

Vechiul oraș Dongola, capitala creștină a vechiului regat Makuria, a fost inițial o fortificație construită în sec. al V-lea, care avea să devină câteva secole mai târziu, capitala unui regat care se întindea de la Aswan până la confluența Nilului Alb cu cel Albastru. Trăsătura esențială a orașului a constituit-o creștinismul, răspândit cu evlavie de către misionarii bizantini. Vechile temple și morminte regale au fost substituite de nenumărate biserici, după unele surse numărul acestora ajungând la aprox. 400, întreținute și modificate de-a lungul timpului. Un exemplu în acest sens este Biserica Veche, a cărei structură a fost demolată pentru a se construi pe același loc Biserica cu Coloane de Granit, care avea să devină cel mai mare lăcaș de cult medieval nubian, probabil deținând la un moment dat și funcția de catedrală. După prăbușirea Dongolei creștine, orașul a continuat să existe și sub musulmani, până în sec. al XVIII-lea, când ruta caravanelor s-a mutat mai spre vest și orașul a dispărut.

Palatele, bisericile și casele impunătoare ale orașului Dongola au fost îngropate sub dune de nisip uriașe, care au acoperit chiar și cartierele regale ale cetății orașului

La 150 km de capitală și la aproximativ 45 km sud-vest de orașul antic Meroe, se află Shendi, un punct de plecare pentru expedițiile turistice în deșert. Shendi este centrul tradițional triburilor Ja'aliin dar și un important drum comercial care traversează deșertul și leagă Al-Matamma de Marawi și Nepata. Există mai multe teorii cu privire la originea numelui lui Shendi. O teorie susține că numele provine de la un cuvânt nubian vechi pentru "buză", deoarece orașul este situat în cotul râului Nil, care este similar cu forma buzelor. O altă teorie susține că numele provine de la un cuvânt în limba meroitică care înseamnă "berbec", deoarece locul era o pășune pentru oile care erau sfințite în Regatul Kush în perioada meroitică, ceea ce este arătat de rămășițele statuilor, în interiorul halei oilor de la intrarea în Palatul Al-Naq'a și în zona Al-Bajrawiya. Referindu-ne la sursele faraonice egiptene antice (hieroglife egiptene), este clar că egiptenii antici foloseau numele Shendi pentru a se referi la arborii de salcâm și se știe că regiunea Shendi are un număr mare de acest tip de copac.

Vom traversa deșertul Nubian pentru a ajunge din Dongola la Karima, satul lângă care se află prima capitală a strălucitorului Imperiu Kush, creat de nubieni după modelul egiptean. Aici ne vom cufunda în poveștile, legendele și piramidele Sudanului Antic. Pe traseu vom întâlni a șasea și cea mai sudică cataractă a Nilului, o porțiune cu formațiuni granitice, unde nivelul apei Nilului este mai scăzut. Cataractele reprezintă o mărturie a faptului că și în momentul de față, zona de nord a Sudanului este activă din punct de vedere tectonic, procesul de încrețire a scoarței terestre afectând albia Nilului, adâncimea apelor și cursul acestora fiind influențate de fenomenele care au loc în interiorul pământului. Ne putem îndrepta apoi spre țărmurile Nilului unde, îmbarcându-ne pe o ambarcațiune cu motor, vom porni în explorarea acestuia, ocazie foarte bună pentru a admira dărnicia naturii, bancurile leneșe de nisip și ostroavele atent cultivate de locuitori, care se întind de-a lungul râului.

Barajul Merowe - cel mai mare proiect hidroenergetic contemporan din Africa

Vom vizita necropola Nuri, unde au supraviețuit aprox. 20 de piramide dintre cele 80 construite peste mormintele marilor faraoni, piramide ce au aparținut regilor nubieni, printre care și cea a regelui care a inaugurat necropola, marele Taharqa, care în pofida faptului că a beneficiat de cea mai impozantă piramidă, nu a fost îngropat aici, ci într-un loc secret care nu a fost descoperit. De aici, ne vom îndrepta spre unul dintre cele mai interesante și captivante situri arheologice din Sudan, Mănăstirea Ghazali, o importantă mănăstire medievală creștină, cunoscut loc de pelerinaj, care a funcționat între secolele VII și XIII și care împreună cu complexul care o înconjoară a fost pusă în valoare începând cu anul 2012 de către o echipă de arheologi polonezi.

Piața locală din Karima - un minunat prilej de a descoperi cum se desfășoară viața localnicilor

Jebel Barkal, însemnând "Sfântul Munte" în arabă, este un munte roșiatic, izolat, de mici dimensiuni, aflat în imediata apropiere a Karimei, situat la sud de cea de-a patra cataractă a Nilului. Aici, la poalele lui Jebel Barkal, s-a aflat Napata, capitala primului regat Kush, care a condus Egiptul vreme de 100 de ani, care nu a fost doar un Egipt mai mic sau mai sărac, ci dimpotrivă, a avut perioada sa de glorie. Reprezentativ pentru Deșertul Nubian, Jebel Barkal, inclus în Patrimoniului Mondial UNESCO, se traduce ca "muntele sfânt". Cu cei peste o sută de metri pe care îi are, domină întreaga regiune, fiind vizibil de la o distanță de 40 km în spațiul deschis al deșertului. Vreme de mai mult de o mie de ani, a fost considerat inima religioasă a regatului Kush, punctul central al creației și reședința zeului Amon. Mărturie al acestui simbolism important o constituie ruinele templelor lui Amon și al lui Mut, palatele și necropola care au fost excavate pentru prima dată la începutul sec. al XIX-lea ce au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 2003.

Prima serie de piramide de la Karima, care sunt grupate în spatele muntelui - Pe lângă ruinele templelor lui Amon și al lui Mu, există multe sculpturi cu siluete de berbeci, berbecul fiind un simbol al Zeului-Soare

De aici ne vom îndrepta către sud, spre El Kurru, una dintre necropolele capitalei antice Napata. El-Kurru a fost primul dintre cele trei cimitire regale folosite de membrii regali kushiți din Napata, denumită și dinastia a 25-a a Egiptului, și găzduiește unele dintre piramidele regale nubiene unde sunt îngropați o serie de faraoni din dinastia care a cucerit și Egiptul. Primul mormânt cu un nume atașat este cel al regelui Piye (cunoscut și ca regele Piankhy) datând din aproximativ 750 î.Hr., cele șaisprezece morminte anterioare aparțin probabil predecesorilor regali ai lui Piye. Ultimul rege din dinastia a 25-a, Tantamani, a fost înmormântat la El Kurru în jurul anului 650 î.Hr. Mormântul lui Tantamani este unul dintre cele mai bine conservate morminte subterane ale Sudanului, unde se păstrează picturi cu culori vii, vechi de aprox. 2700 ani, similare cu cele din Egiptul Antic. În schimb, conducătorii Napatani următori au ales să fie îngropați la cimitirul regal din Nuri.

Pădurea pietrificată - Situl este acoperit cu rămășițe de copaci fosilizați care sunt foarte vechi. Este interesant de gândit că o pădure mare a existat cândva în această zonă care acum este pustie

Lăsând în urmă cursul Nilului, vom începe traversarea deșertului Bayuda. Bayuda, mărginit la nord, est și sud de cursul Nilului (care aici formează cataractele 4 și 6), iar la vest de albia secată a râului Muqaddam, ocupă o suprafață de aprox. 100.000 km2, făcând legătura dintre provinciile de sud și cele de nord ale țării în perioada de înflorire a regatului Kush. Traseul reface în sens invers una dintre etapele pe care le-a parcurs expediția militară canadiano-britanică din anul 1885, cea care, din păcate, a ajuns prea târziu pentru a-l salva pe Charles Gordon, fostul guvernator al Sudanului, care a fost asasinat pe locul unde actualmente se ridică Palatul prezidențial din capitala țării. Vom traversa o zonă deșertică nisipoasă, presărată cu formațiuni bazaltice de natură vulcanică și cu pietriș, amprentă încremenită în timp a râurilor care străbăteau în trecut această regiune.

Pe parcursul traversării deșertului Bayuda vom întâlni, foarte probabil, grupuri răzlețe de nomazi Bisharin care supraviețuesc cu greu acestui climat aspru, în colibe făcute din crengi împletite, situate în apropierea puținelor izvoare de apă și având alături animale precum măgari și cămile

Pe parcursul traversării deșertului, ne putem opri și la câteva oaze, un bun prilej pentru a ne familiariza cu viața nomazilor. Apoi ne vom îndrepta spre Meroe, ultima capitală a regatului Kush, care a condus și stăpânit vreme de aproape patru secole, începând cu sec. al VII-lea î.Hr., mari părți din actualul Sudan și din Egipt. Orașul Meroe se află pe malul de est al Nilului, la nord-est de Shendi, între Khartoum și Atbara, aici aflându-se ruinele a numeroase piramide antice (350-350 î.Hr.). Vechea cultură nubiană a jucat un rol important în istoria Egiptului, regii și reginele nubiene conducând ambele țări sub sceptrul celei de a 25-a dinastii a Regatului Vechi Egiptean. Regatul Meroe a fost puternic influențat de arta și religia egiptene, dar a fost izolat și a scăpat fericit de multe dintre răsturnările de la începutul mileniului, dezvoltându-și propriul stil și artă. După ce a căzut sub loviturile mai multor triburi deodată, orașul a fost distrus de regatul creștin Aksum (Etiopia).

Considerat unul dintre cele mai importante situri arheologice ale Sudanului, situl antic Meroe a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO începând cu anul 2011.

Situl antic Meroe găzduiește peste 200 de piramide de dimensiuni diferite, unde au fost îngropați peste 40 de regi și regine. Piramidele au o vechime de peste 5000 de ani și sunt răspândite pe trei locuri diferite. Faraonii și-au construit aici monumentele funerare sub formă de piramide, devenind cea mai strălucitoare necropolă a Nubiei antice, dar și cea mai nouă, în prezent cel mai spectaculos sit istoric din Sudan. Acestea au bazele puțin mai mici decât cele din Cairo, iar asta le conferă o formă aparte, distinctivă, în dunele roșcate ale deșertului. Unele dintre acestea sunt pline de picturi extraordinare, care prezintă cele mai importante momente ale domniei faimoșilor regi. Spre deosebire de piramidele de la El Kurru sau Nuri, mormântul nu mai este sub piramidă, ci în interiorul piramidei. Fiecare dintre aceste piramide posedă propria-i capelă funerară decorată cu impozante basoreliefuri care înfățișează viața regelui și zeitățile care-l binecuvântează, precum și ofrandele pe care acesta le-a făcut zeilor.

Ruinele orașului regal Meroe

Vom putea vizita o școală din Tarabil, unde vom putea face mici donații care vor fi folosite atât pentru construcția școlii cât și pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional pe care fundațiile umanitare l-au făcut posibil în acest îndepărtat colț al Africii. În ultimii ani a apărut nevoia urgentă de extindere a micului nucleu școlar care deservește trei sate (Al Tarabil, Assoura, El Salmab) situate la 4 km de faimosul sit Meroe. În prezent, școala primară găzduiește în jur de 120 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Pentru finalizarea proiectului este necesară construirea de săli de clasă suplimentare, toalete și dotarea cu echipamente.

Templul lui Apedemak, cunoscut și sub numele de Templul Leului, prezintă multe reprezentări ale lui Amanitore și ale coregentului ei Natakamani

Fabulosul complex arheologic de temple Mussawarat Es Soufra, este construit în jurul unui lac făcut artificial de localnici, la care se ajunge printr-un labirint, drum despre care se spune că cine îl parcurge (respectiv nu se rătăcește în labirint) este "luminat" și "binecuvântat". Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO începând cu anul 2011, acesta a jucat în trecut un rol de o importanță excepțională, remarcându-se și în prezent prin Marea structură care îl împrejmuiește, prin Templul Leului Apedemak și prin Marele Rezervor de apă, dar mai ales prin nenumaratele reprezentări murale ale elefanților, mărturie peste secole al rolului major pe care l-au jucat pachidermele în dezvoltarea civilizației meroice. O statuie mare a unui elefant este o caracteristică izbitoare a unei alte clădiri de la Musawwarat, cunoscută sub numele de Marea Incintă. Scopul Marii Incinte este în mare parte necunoscut (nu există o altă versiune a acestui tip de clădire), cu teorii variind de la o reședință temporară de încoronare regală sau un spital, până la un teren de antrenament pentru animale.

Templul Apedemak de la Musawwarat es-Sufra a fost construit de regele Arnekhamani

Templul lui Amon din Naqa

La aproximativ 15 km sud de Musawwarat es-Sufra se află Naqa, un centru politic care a atins apogeul în perioada meroitică (300 î.Hr.-400 d.Hr.). Locul este cunoscut printre arheologi pentru ruinele a două temple, construite în secolul I d.Hr. în timpul coregenței lui Amanitore și Natakamani. Templul lui Amon din Naqa a fost fondat de regele Natakamani și are o lungime de 100 de metri și are mai multe statui ale domnitorului. Templul este aliniat pe o axă est-vest și este făcut din gresie, care a fost oarecum erodata de vânt. Templul este proiectat în stil egiptean, cu o curte exterioară și o colonadă de berbeci asemănătoare cu Templul lui Amon de la Jebel Barkal și Karnak și duce la o sală hipostilă care conține sanctuarul interior (naos). Intrările principale și pereții templului conțin sculpturi în relief. Un alt templu Amon numit Naqa 200 și situat pe versantul Gebel Naqa din apropiere, muntele cu vedere la așezarea Naqa, a fost excavat din 2004. A fost construit de Amanikhareqerem și este asemănător cu Templul lui Natakamani și este datat în secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr..

Chioșcul roman și templul Apedamak (zeu leu) din Naqa, Nubia Sudan (sec. I d.Hr.)

În regiunea estică a Sudanului, cel mai important oraș este Kassala, vechi centru de putere al familiilor tradiționale sudaneze - frăția Khatmiya, oponenți recunoscuți ai dinastiei Mahdi. Kassala este, prin tradiție, locul favorit al tinerilor căsătoriți din Sudan. Orașul este dominat de vârfurile falnice de piatră ale munților Taka, care se ridică din deșert pe partea sa de est. Baza munților este marcată în mod clar de o poartă în formă de ibric de cafea sudanez din ceramică tradițională. După ce treci prin poartă, vei găsi nenumărate cafenele care servesc cafea tradițională și gustări. Majoritatea localnicilor, care vizitează acest loc, îl văd ca pe un loc pitoresc pentru relaxare și nu se aventurează niciodată mai departe în munți. Din vârf, ai vederi pe ambele părți - la vest, asupra orașului Kassala și livezile sale și la est, peste o câmpie incredibil de plată până la granița cu Eritreea. La apus, munții aruncă umbre lungi peste câmpie, iar lumina îi conferă o frumoasă nuanță portocalie.

Triburile "Rashaida", care înseamnă "refugiat", sunt arabi beduini care au migrat din Arabia Saudită, de la mijlocul până la sfârșitul anilor 1800, și sunt ultimul grup etnic stabilit care s-a stabilit în Eritreea

Port Sudan este un oraș-port la Marea Roșie, construit de britanici între 1905-1909 pentru a înlocui vechiul port Suakin (care a devenit inutilizabil din cauza coralilor). Orașul în sine se distinge printr-o arhitectură "europeană" neobișnuită pentru Sudan (case vechi cu două etaje, decojite). Aici există două porturi - Shamal Mina, portul nordic, de mărfuri uscate, și Zhanub Mina, portul de containere, din sud, unde există un lift imens construit de specialiștii sovietici în anii 1950. Porturile sunt împrejmuite și păzite, iar pentru a te plimba pe aici trebuie să obții permis de la secția de poliție portuară. Pe lângă faptul că este un nod de transport pentru petrol și alte mărfuri, Port Sudan este, de asemenea, renumit pentru plajele sale frumoase și locurile sale de scufundări, printre cele mai bune din lume. Pentru cei interesați de istorie, o vizită în orașul antic Suakin ar trebui să fie pe itinerariu. Este un reper istoric situat la câțiva kilometri de Port Sudan și oferă o privire în trecutul regiunii.

Jebel Marra a fost format dintr-un vulcan stins, care atinge înălțimea de 3071 m, cel mai înalt punct fiind Caldera Deriba

Deși conservarea acesteia a suferit destul de mult din cauza războaielor purtate până în anul 2005, fauna prezentă în Sudan este încă una extrem de diversă și bogată. Printre speciile de animale care pot fi întâlnite atunci când alegi un circuit în Sudan se numără elefanți, lei, leoparzi, gheparzi, dar și o mare varietate de antilope. De asemenea, tot aici putem include și o specie rară de tiang, alături de turme uriașe de kob cu urechi albe. Sudanul deține șapte parcuri naționale, dar și alte rezervații sau zone protejate care includ savane, mlaștini sau habitate forestiere. Una dintre cele mai remarcabile caracteristici regăsite aici este migrația faunei sălbatice, înregistrată din luna martie și până în aprilie, dar și din noiembrie și până în ianuarie. Migrația animalelor în această zonă este unică pentru că implică mișcarea a aproximativ două milioane de animale, inclusiv gazele, kobs și alte specii de antilope. Admiră toate aceste specii pe viu, chiar aproape de habitatul lor natural prin intermediul unui safari excepțional.

Gourrassa, o pâine plată pe bază de grâu, este făcută din grâu și coaptă în formă circulară, grosimea și mărimea acestuia modificându-se în funcție de nevoi

Sudanezii sunt foarte ospitalieri, mesele fiind servite în jurul unei tăvi comune mari, pe care sunt așezate diverse feluri de mâncare din carne, legume, salate și sos. Acestea sunt consumate cu mâna dreaptă, folosind pâine sau un terci de mei tare, cunoscut sub numele de Asseeda sau Kissra. Kissra, consumată împreună cu tocană, a devenit felul principal de mâncare în Sudan. Principalele componente din care se fac tocănițele sunt: carnea uscată, ceapa uscată, condimentele și untul de arahide, dar se pot adăuga și alte ingrediente precum laptele și iaurtul. Ni'aimiya și ocra uscată sunt folosite la prepararea altor tocane precum Waika, Bussaara și Sabaroag. Miris este o tocană care este făcută din grăsime de oaie, ceapă și bame uscate. Alte legume, cum ar fi cartofii și vinetele, sunt folosite în prepararea tocănițelor cu carne, ceapă și condimente. Tocănițele mai sunt consumate cu terci Asseeda, care se face cu făină de grâu sau porumb. De asemenea, alte tipuri de terci populare în Sudan sunt făcute din grâu, Dhukhun și curmale.

Cafeaua sudaneză este servită dintr-un "ulcior" special din tablă, cu un gura lungă, cunoscut sub numele de Jebena

Sudanul Central este probabil regiunea cea mai diversificată și plină de culoare în bucătăria și obiceiurile sale alimentare, fapt datorat amestecului diferitelor culturi și popoare sudaneze și expunerii sale la influențe externe, cum ar fi efectul dominației britanice în perioada condominiului. Printre influențele externe asupra obiceiurilor alimentare ale oamenilor din Sudan aș putea menționa ardeiul roșu, usturoiul și alte condimente. Acestea au fost aduse aici de către comercianții sirieni și coloniștii arabi din Marea Mediterană, care au venit în Sudan în timpul dominației turcești. Aceștia au introdus și câteva feluri de mâncare, de exemplu chiftele și produse de patiserie. Supele sunt o altă componentă importantă a mâncării sudaneze, cea mai populară fiind Kawari', care este făcută din copite de vite sau de oaie, pe lângă legume și condimente. De asemenea, există Elmussalammiya, care este făcută cu ficat, făină, curmale și condimente.

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu