Cu Maid în Noua Zeelandă - Partea a doua

Puțin mai mare decât Insula de Nord și mult mai puțin populată, Insula de Sud din Noua Zeelandă este pe bună dreptate renumită pentru peisajele sale incredibile și o gamă largă de activități în aer liber. Ea este situată în partea de sud a strâmtorii Cook, la vest de Marea Tasmaniei, iar la est Pacificul de Sud. La miazăzi se află insula măricică numită Stewart/ Rakiura. Insula are o suprafață de 151.215 km2, având o populație de 4.3 milioane de locuitori, care sunt în majoritate de origine europeană. Emigranții europeni cei mai mulți au venit prin anii 1860 d.C., când a fost Goana după aur din California. Punctul topografic cel mai înalt de pe insulă este Muntele Cook (3.754 m), iar localitatea principală e Christchurch (350.000 loc.). Pe insulă se află Parcul Național "Lacul Nelson", o regiune neatinsă de mâna omului.

Abel Tasman atacat la Massacre Bay (cunoscut acum ca Golden Bay)

Situat pe coasta de est, în inima Insulei de Sud și în preajma estuarului format de râurile Avon și Heathcote, Christchurch, sau Otautahi ("locul de Tautahi" - numele maori, o versiune scurtă derivată din Te Whenua o Te Potiki-Tautahi), este locul de plecare pentru explorarea Insulei de Sud, cu Peninsula Banks la îndemână. Este cel mai mare oraș al Insulei de Sud și al doilea oraș ca mărime, după populația zonei urbane, după Auckland. Christchurch a devenit oraș la 31 iulie 1856, prin Carta Regală, fiind oficial cel mai vechi oraș stabilit din Noua Zeelandă. Orașul și-a căpătat denumirea după celebra catedrală a orașului, care se numește Christ Church (Biserica lui Cristos). Inițial, numele orașului a fost scris în mod similar (Christ Church), dar în timp s-a adoptat forma contrasă Christchurch. Cristchurch e perceput ca fiind unul dintre cele mai britanice orașe ale Noii Zeelande. S-a căutat, de pildă, dintotdeauna ca orașul să fie o bucățică de "acasă" pentru coloniștii britanici care ajungeau la Lyttleton Harbour, în anul 1850.

Pe data de 22 februarie 2011 Christchurch a fost lovit de un puternic cutremur (magnitudine 6,3 pe scara Richter), soldat cu aproximativ 185 de morți

Christchurch, considerat localitatea cu cea mai bună calitate a apei potabile, are o istorie de implicare în explorarea Antarcticii - atât Robert Falcon Scott, cât și Ernest Shackleton au folosit portul Lyttelton ca punct de plecare pentru expediții, iar în centrul orașului se află o statuie a lui Scott sculptată de văduva sa, Kathleen Scott. Alte atracții ale Christchurch sunt Muzeul Canterbury, care spune povestea orașului și găzduiește cea mai mare colecție de artefacte din epoca în care s-a descoperit Antarctica, Centrul Artelor, Grădina Botanică, Riccarton House&Bush și International Antarctic Centre. Centrul Internațional Antarctic oferă atât facilități de bază, cât și un muzeu și un centru de vizitatori axat pe activitățile antarctice curente. Marina Statelor Unite și Garda Națională Aeriană a Statelor Unite, plus de forțele aeriene din Noua Zeelandă și Australia, folosesc aeroportul Christchurch ca punct de decolare pentru principala rută de aprovizionare către bazele McMurdo și Scott din Antarctica.

Christchurch - Cathedral Square (Piața Catedralei)

Christchurch este renumit pentru catedrala sa anglicană, situată chiar în centrul orașului, și considerată a fi o bijuterie arhitectonică, tocmai datorită aspectului său nemaipomenit de frumos, precum și unicității sale. Christchurch Cathedral (Biserica lui Cristos) a fost construită între 1864 și 1904 în centrul orașului, fiind înconjurată de Piața Catedralei. Originile catedralei datează din planurile Asociației Canterbury care urmărea să construiască un oraș în jurul unei catedrale centrale și al unui colegiu din regiunea Canterbury, pe modelul englezesc al Catedralei Christ Church din Oxford. Cutremurele au deteriorat în mod repetat clădirea (mai ales turnul): în 1881, 1888, 1901, 1922 și 2010. Cutremurul din februarie 2011 a distrus turnul și partea superioară a turnului și a deteriorat grav restul clădirii. O porțiune inferioară a turnului a fost demolată imediat după cutremurul din 2011 pentru a facilita operațiunile de căutare și salvare. Restul turnului a fost demolat în martie 2012.

Parcul Național Arthur's Pass

Norwest Arch este un fenomen meteorologic special, specific coastei de est a insulei de sud a Noii Zeelande, numit Arcul Canterbury, deoarece se produce doar pe această câmpie. Acesta este un arc format dintr-un nor alb pe cerul albastru. Fenomenul este cauzat de un vânt de nord-vest cald și foarte puternic, deasupra Alpilor de Sud, mai cunoscut sub numele de Nor'wester. Arcul de nord-vest poate fi văzut la nord până la Amberley și la sud până la Central Otago, dar este cel mai proeminent pe Câmpia Canterbury, datorită naturii plate și joase a terenului de la est de munți. Fenomenul este similar cu arcul Chinook văzut în regiunile Pacificului din Statele Unite și Canada.

Câmpiile Canterbury

Queenstown este un oraș turistic pe Insula de Sud, în partea de sud-vest a Noii Zeelande. Acesta este construit în jurul unei intrări numite Queenstown Bay, pe Lacul Wakatipu, un lac lung și îngust în formă de Z - format în urma unui proces glaciar. William Gilbert Rees, împreună cu colegul său, exploratorul Nicholas Von Tunzelman, au fost primii europeni care s-au stabilit în zonă. Rees era în căutare de pășuni și, după o vizită inițială, a revenit în 1860 pentru a-și face o fermă la țară. Înconjurat de munți maiestuoși, situat pe malurile Lacului Wakatipu, în ale cărui ape de cristal se oglindesc piscuri înzăpezite, Queenstown este un oraș-stațiune de prestigiu internațional, construit în preajma golfului natural al lacului. Se pare că descoperirea aurului pe valea Râului Arrow, în 1862, i-a adus și numele - unul dintre norocoșii căutători de aur dându-i numele în onoarea Reginei Victoria. Orașul este cel mai mare din zona centrală a provinciei si al treilea ca mărime din Districtul Otago

Queenstown este casa legendară a săriturilor bungee jumping

Orașul Queenstown este uimitor, orice ai căuta, vei găsi aici. Zona rurală din jurul orașului Queenstown este plină de priveliști magnifice ale muntelui, dar nu trebuie să călătorești în afara orașului pentru a vedea niște panorame pitorești. Gondola Skyline, chiar în oraș, oferă viziuni incredibile asupra Queenstownului și Lacului Wakatipu, în timp ce se deplasează până la Bob's Peak (Vârful lui Bob) înalt de 446 de metri. Telecabina este cunoscută pentru că este cea mai abruptă din emisfera sudică, iar în partea de sus are o serie de platforme de observare și un restaurant excelent pe care toată lumea le poate vizita.

Grădinile din Queenstown

Queenstown și Milford Sound sunt cele două "motive" majore pentru care turiștii ajung în Insula de Sud a Noii Zeelande, vizita la fiordul Milford Sound fiind practic o excursie de o zi din Queenstown. Milford Sound este una dintre cele mai frecventate destinații turistice ale Noii Zeelande și deși nu este cel mai larg dintre fiorduri, spectaculozitatea sa este accentuată de Mitre (Mitra), un pisc ce se ridică la altitudinea de 1.692 m și care are aspectul unei mitre preotești. Apreciat de Rudyard Kipling drept una dintre minunile naturale ale lumii, Milford Sound (Piopiotahi în maori) este un fiord ce se află între Parcul Național Te Wahipounamu și Parcul Național Fiordland. Fiordul se întinde pe o lungime de 15 km spre Marea Tasmaniei și este flancat de piscuri cu înălțimi de peste 1.200 m. Pantele fiordului sunt acoperite de păduri luxuriante; zona fiind arealul a numeroase specii marine printre care foci, pinguini, delfini și deseori aici pot fi observate și balene.

Arrowtown - a fost desemnat "cel mai frumos oraș mic" din Noua Zeelandă

Cel mai vechi oraș din Insula de Sud, Nelson este situat pe țărmul estic al Golfului Tasman. Regiunea era deja din anul 1550 populată de maorii din tribul Ngati Tumatakokiri. Primul contact l-a avut populația indigenă în anul 1642 cu echipajul olandezului Abel Tasman. A fost o întâlnire sângeroasă, locul fiind numit și azi Murderers Bay (Golful ucigașilor). Orașul care în limba maori poartă numele de Whakatu (Înălțător) este unul dintre puținile orase ce au propriul drapel iar numele actual este dat în onoarea Amiralului Nelson (Lord Horatio Nelson), învingătorul din Bătălia de la Trafalgar (1805). Multe dintre străzile și locațiile publice ale orașului poartă nume ale corăbiilor sau personalităților angrenate în cunoscuta bătălie. Nelson este și un centru al artei mesteșugărești și este în fiecare an gazda unor manifestări legate de tradiția și dezvoltarea artei meșteșugărești din Noua Zeelandă.

Lacurile Nelson - un centru al turismului de aventură și al ecoturismului

Dunedin (în maori Otepoti) este al doilea mare oraș din Insula de Sud și principalul oraș din regiunea Otago. Orașul este înconjurat în nord de portul Otago, iar dealurile și portul din această zonă se află pe rămășitele unui vulcan stins. Suburbiile orașului se întind până în Oceanul Pacific. Orașul este considerat a fi unul dintre cele patru principale centre urbane din Noua Zeelanda, din motive istorice, culturale și geografice. Dunedin a fost cel mai mare oraș ca întindere fiind întrecut în prezent de Auckland, iar ca populație a fost cel mai mare oraș din Noua Zeelandă până în anul 1900. Dunedin a fost locuit de timpuriu de către triburi maori, iar în secolul al XIX-lea scoțienii au întemeiat orașul Dunedin - intenționând să creeze în Noua Zeelandă o copie a Edinburgului, ceea ce-i conferă un aer vădit european. Orașul are un relief unic, cu numeroase străzi înclinate și magnifice clădiri gotice.

Coliere din piatră verde de jad - unul dintre suvenirurile specifice pe care le poți cumpăra din Dunedin

Fondat în 1848 ca așezare biserică liberă scoțiană, orașul Dunedin a fost ales pentru resursele sale lemnoase și potențialul de așezare fermă. A fost numit Dunedin pentru cuvântul gaelic pentru Edinburgh (Duneideann). Descoperirea aurului în 1861 în Otago a adus prosperitate și migrație în oraș, făcându-l cel mai important oraș din Noua Zeelandă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dunedin este remarcat pentru "Centura verde a orașului", planificată de fondatori pentru a înconjura centrul orașului cu 200 de hectare de pădure; Dunedin Public Art Gallery - prima galerie de artă publică din Noua Zeelandă, fondată de Wm Hodgkins în 1884; Conacul Olveston; St. Paul's Cathedral - unul dintre obiectivele principale ale orașului, a cărei parte principală a clădirii datează din 1919; Toitu Otago Settlers Museum - muzeu interactiv; și Otago Museum - care înfățișează trecutul și prezentul cultural al orașului Otago, de la geologie și dinozauri la ziua de astăzi.

Dunedin - Castelul Larnach

Castelul Larnach se ridică pe o colină din vecinătatea orășelului Pukehiki din Peninsula Otago. Este una dintre puținele construcții de o asemenea anvergură din Noua Zeelandă, ridicată între 1873 și 1887 ca reședința personală a antreprenorului și politicianului William Larnach. Mare parte a construcției a fost realizată sub îndrumarea arhitectului R.A. Lawson, unul dintre principalii proiectanți ai orașului Dunedin. Clădirea conține 43 de camere principale și o sală de bal construită în 1886 ca și cadou pentru fiica favorită, Kate Larnach. Din 1967, castelul a devenit proprietatea familiei Barker și este cunoscut ca fiind un castel bântuit. Castelul a fost locația unui serial TV - Hanlon și a filmului artistic Shaker Run, iar destinul familiei Larnach a fost subiect de inspirație pentru piesa de teatru Larnach - Castle of Lies.

Universitatea din Otago este cea mai veche universitate din Noua Zeelandă și a treilea ca vechime din Oceania. Universitatea a fost creată de un comitet condus de Thomas Burns și recunoscută în mod oficial printr-o ordonanță a Consiliului Provincial Otago în 1869. Universitatea a acceptat primii studenți în iulie 1871, iar revista studențească a universității, Critic, este cea mai longevivă revistă pentru studenți din Noua Zeelandă. Porecla pentru studenții Otago "Scarfie" provine de la obiceiul de a purta o eșarfă în timpul iernilor reci din sud.

Moeraki Boulders - concrețiuni de calcit formate în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani

Printre alte atracții arhitecturale ale insulei de sud, care nu au legătură cu așezările, Podul Pelorus merită menționat. El leagă țărmurile râului cu același nume - chiar în locul unde se întâlnește cu râul Paradise - și transportă apele sale printr-o rezervație naturală, cu păduri de fag dense, în care crește feriga. Echipa de filmare a filmului "Hobbit" a ocupat podul în timp ce lucra la un episod important al filmului - când Bilbo Baggins, alături de hobiți, se întorcea de-a lungul râului de munte pe butoaie de lemn.

Satul Franz Josef este înconjurat de o pădure tropicală luxuriantă și munți acoperiți de zăpadă

Ghețarul Franz Josef aflat în apropierea cochetului orășel cu același nume se găsește la 5 km de oraș, pe țărmul vestic al Insulei de Sud, în apropiere de Marea Tasmaniei de care îl despart 19 km. Numele ghețarului a fost dat de geologul Julius von Haast care a explorat aceasta zona în 1865, în onoarea împăratului Austriei. La sud de oraș și ghetar curge Râul Waiho. Zona este de o deosebită spectaculozitate, accesul spre valea ghețarului se face traversând o minunată pădure tropicală. Numele maori al ghețarului este "Ka Roimata o Hinehukatere". Ghețarul, care are o lungime de circa 12 km, împreună cu Ghețarul Fox, aflat la 20 km sud, sunt parte a Parcului Național Westland Tai Poutini. Ambii ghețari sunt unici datorită situării la mică altitudine - 300 metri față de nivelul mării. Ambele râuri de gheață curg de la unele dintre vârfurile cele mai înalte din Alpii de Sud până la nivelul mării, unde clima blândă de coastă facilitează vizitatorii să le exploreze pe jos.

Orașul stațiune Wanaka

Parcul Național Mt. Aspiring face parte alături de Parcul National Westland, Parcul Național Aoraki/Mount Cook și Parcul Național Fiordland din arealul Te Wahipounamu inclus în Lista Patrimoniului Universal UNESCO. Mount Aspiring, numit de maori "Tititea", este al doilea ca înălțime după Muntele Aoraki/Mount Cook din Noua Zeelandă, având o înălțime de 3.033 m. Muntele este situat la intersecția a trei sisteme glaciare (Bonar, Volta și Waipara) la circa 30 km vest de Lacul Wanaka, fiind supranumit și Matterhorn-ul din sud, datorită piscurilor sale abrupte.

Parcul Național Mount Cook

Parcul Național Fiordland ocupă o suprafață de 12.500 km pătrați fiind cel mai mare parc din Noua Zeelandă. El cuprinde o mare parte din Fiordland (țara Fiordurilor) și colțul muntos de sud-vest al Insulei de Sud, iar spre est are o regiune presărată cu lacuri, protejând unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din țară. Împreună cu Parcul Mount-Cook, Westland și Mount-Aspiring formează așa numitul areal "Te Wahipounamu World Heritage Area" care a fost înființat în anul 1952, fiind declarat patrimoniu mondial UNESCO în anul 1990. În mod special fiordurile sunt puncte de atracție importante pentru turism. Munții din parc, care ating altitudinea de 2746 m deasupra n.m., sunt acoperiți până la înălțimea obișnuită cu păduri tropicale și vegetație de climă temperată unde predomină fagul (Nothofagus). În Fiordland trăiesc pinguini, foci și un număr mare de păsări acvatice, parcul fiind ultimul loc de refugiu al lor.

Orășelul Te Anau este situat în vecinătatea Parcului Național Fiordland

Având o suprafață de 22,5 ha, Parcul Național Abel Tasman este cel mai mic parc național din Noua Zeelandă. Situat în extremitatea nordică a Insulei de Sud, în zona Marahau, la vest de orașul Nelson, parcul înființat în 1942 are în apropiere și orasele Motueka, Takaka și Kaiteriteri. Parcul poartă numele exploratorului olandez Abel Tasman, cel care a vizitat zona în 1642. Navigatorul și exploratorul francez Dumont d'Urville, care a cercetat coasta nordică a Insulei de Sud, în anii 1826-1827, a fost copleșit de frumusețea peisajului. Parcul este o destinație ideală pentru ecoturism, datorită bogăției și spectaculozității geomorfice și floristice, cât și datorită climatului blând ce îl face accesibil tot timpul anului. În parc se găsesc numeroase amenajări turistice, iar posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt numeroase: plaje cu nisip auriu și ape cristaline, înot, caiac, drumeție, ciclism montan, croaziere cu mici ambarcațiuni.

Peninsula Kaikoura - punct de plecare în explorări și studiul vieții marine

Micul și pitorescul Picton (în maori "Waitohi") este un orășel situat aproape de capul Queen Charlotte Sound. Numele orașului a fost dat în onoarea unui dintre comandanții Ducelui de Wellington - Sir Thomas Picton care a murit eroic în bătălia de la Waterloo. Numele maori al orașului, Waitohi, se traduce în engleză ca "apele ritualului tohi", Tohi fiind un ritual de botez al războinicilor înainte de a intra în luptă. Picton este principala legătură între Insula de Sud și Insula de Nord, iar în vecinatate se găsește localitatea Waikawa cu care aproape se unește, Waikawa fiind unul dintre marile porturi din Noua Zeelandă.

Strâmtoarea Foveaux - una dintre cele mai vechi pescării comerciale din Noua Zeelandă, iar emblematica stridie Bluff este recoltată aici de peste 100 de ani

Insula Stewart este o oază de frumusețe naturală nealterată, la doar 1 oră de mers cu feribotul de Bluff, peste strâmtoarea Foveaux. Maorii au numit Insula Stewart "țara cerurilor strălucitoare" sau Rakiura, pentru apusurile de soare sau luminile aurorei sudice. Această insulă deluroasă și umedă găzduiește aproximativ 400 de locuitori, majoritatea în așezarea Oban. Insula Stewart are golfuri superbe, plaje cu nisip auriu și dealuri cu păduri dense care creează peisaje spectaculoase. Insula Stewart și insula Ulva din apropiere sunt renumite pentru oportunități rare de observare a păsărilor, drumeții și pescuit. Insula Stewart este 85% parc național, oferind o oportunitate rară de a vedea kiwi maro în sălbăticie. Vara turiștii frecventează insula. Vizitatorii nu pot aduce mașini, așa că majoritatea oamenilor se plimbă sau fac drumeții când se află pe insulă. Deoarece insula este îndepărtată, cu puțini locuitori, nu are nicio industrie în afară de turism și pescuit, iar toate proviziile sunt importate pe insulă.

Insula Ulva - un sanctuar, atât pentru păsări cât și pentru plante, deținând specii care pe continentul Noii Zeelande sunt rare sau au dispărut

Jocul de rugby, un sport cunoscut pentru duritatea sa, este foarte iubit de neozeelandezii. Echipa lor națională, numită "All Blacks", este cea mai titrată națională din întreaga lume și are cea mai cunoscută prezentare, celebrul dans Haka ("Te Rauparaha"), afișat de către jucători la începutul fiecărui joc: "Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora! Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora! Tenei te tangata puhuru huru / Nana nei i tiki mai, Whakawhiti te ra/ A upane! Ka upane! A upane! Ka upane! Whiti te ra. Hi! (Pot muri! Pot muri! Pot trai! Pot trai! Pot muri! Pot muri! Pot trai! Pot trai! Eu sunt luptatorul curajos / Care a facut ca soarele sa straluceasca iar/ Mai sus! Tot mai sus! Mai sus! Tot mai sus! Soarele straluceste! Te salut!). Ceremonialul dansului haka, un strigăt de război practicat de populația maori a Noii Zeelande, este executat de obicei înaintea bătăliilor, pentru a intimida adversarii. Dacă Haka nu era executat la unison de către războinici, într-o sincronie perfectă, se credea că sorții bătăliei sunt potrivnici.

Vinul din Noua Zeelandă este renumit pentru calitatea sa

Marlborough, cea mai mare zonă de vin din Noua Zeelandă (care produce, de fapt, mai mult de jumătate din vin din Noua Zeelandă), este casa celor mai renumite vinuri din țară, făcute din struguri Sauvignon Blanc. Există, de asemenea, multe restaurante de top în Auckland, Wellington și Christchurch unde cele mai bune vinuri din Noua Zeelandă sunt prezentate lângă bucătăria de clasă mondială. Vinurile de clasă mondială sunt fabricate în mai multe părți ale insulei de nord, inclusiv Northland și Wairarapa la nord de Wellington. Cele două mari zone fac din unele dintre cele mai bune vinuri de acest gen din țară; Gisborne este renumit pentru vinurile albe chardonnay și gewurztraminer, în timp ce Golful Hawkes este locul unde se găsesc vinuri roșii de la cabernet sauvignon și merlot.

Bucătăria maori înseamnă tradiționalul hangi, meniul gătit în cuptorul de pământ sau groapa cu jăratec

Noua Zeelandă are o cultură gastronomică dinamică, îmbrățișând o multitudine de bucătării tradiționale și având la bază utilizarea unei varietăți de produse proaspete. Restaurantele, cramele, producătorii de brânzeturi și o sumedenie de magazine alimentare mici înfloresc într-o țară în care tradiția gastronomică își trage rădăcinile din bucătăria englezească. O trăsătură specifică bucătăriei neozeelandeze este prezența în meniu a delicateselor precum scoicile, moluștele, midiile, stridiile, păstrăvul, somonul etc. Un mic dejun tipic constă în ouă, cârnați și șuncă. La prânz se mănâncă de obicei o plăcintă cu carne, un hamburger sau un sandwich. Cina este o masă mai consistentă, cu feluri din carne, adesea de miel. Cel mai popular antreu pentru cină este sosul de mentă cu cartofi copți și dovleac. Ceaiul de după-amiază în stil britanic încă mai este popular, însoțit de produse de patiserie sau prăjituri.

Dacă m-ai însoțit toată excursia prin această destinație te rog apasă butonul Am fost până la capăt alături de tine .

Întoarcere la meniu